Divorţul moralei de religie
Religie de Marius Necula | decembrie 2009
Paul Kurtz, profesorul de filosofie considerat „părintele umanismului secular", propunea înfiinţarea aşa-numitelor „centre de investigare" - o alternativă seculară a bisericii - în care persoanele nereligioase să găsească un cadru adecvat satisfacerii nevoilor emoţionale şi descoperirii sensului vieţii fără a apela la „superstiţii religioase".
Aceste centre ar fi trebuit să ofere îndrumare etică fără a se baza pe teologie sau învăţături religioase. Două decenii au trecut de la propunerea lui Kurtz, dar rămâne de interes implicaţia propunerii, şi anume nevoia separării moralei de religie. Premisa este că individul poate să fie moral şi fără religie. Mai mult, se consideră că „prejudecăţile" religioase condiţionează comportamentul uman într-o manieră arbitrară. Cu siguranţă, morala ar putea fi separată de religie, dar ce fel de morală ar fi?
Studiile din aria disciplinelor sociale şi a ştiinţelor comportamentale de la jumătatea secolului al XX-lea au zdruncinat concepţia clasică a religiei ca sursă a comportamentelor morale. Discuţiile despre morală au fost scoase treptat în afara tărâmului religios, religia fiind prezentată adesea ca un instrument precar pentru promovarea preceptelor morale. Valabilitatea principiilor religioase a fost considerată temporară, omul nou ne mai având nevoie de religie. În contextul discuţiilor actuale, se consideră adesea că religia limitează sau chiar împiedică dezvoltarea morală a indivizilor.
Atacurile activismului secular
Maher, un cunoscut umorist american (stand-up comedian), realiza în 2008, împreună cu Larry Charles (regizorul comediei Borat) un film satirico-documentar despre religie, cu titlul Religulous - cuvânt inexistent în dicţionar, rezultat din combinaţia cuvintelor „religios" şi „ridicol". Abordarea persiflatoare a religiei nu reprezintă însă un element de noutate. Încă din introducere, Bill Maher afirmă că religia este nocivă pentru dezvoltarea societăţii şi a individului - dar tema este una extrem de uzată. În opinia adepţilor secularismului umanist, majoritatea problemelor lumii apar din pricina faptului că oamenii urmează fără discernământ un dumnezeu, care este rodul imaginaţiei. Pe seama religiei sunt puse probleme sociale precum crima, avortul, promiscuitatea sexuală şi suicidul. Filmul sugera că soluţia pentru însănătoşirea societăţii ar consta în separarea religiei de morală, religia trebuind să nu mai interfereze cu dezvoltarea morală a individului.
"Libertatea pumnului tău este îngrădită de libertatea nasului meu." Proverb antic
Brad Clark, un educator corecţional din California, SUA, scria că religia are un impact negativ asupra dezvoltării morale. „Presupunerea că religia şi moralitatea se întrepătrund nu stă în picioare. De exemplu, Freud sugerează că religia mai degrabă a distrus responsabilitatea morală, promovând fanatismul"[1]. Clark crede că, atunci „când se ridică problema îndoctrinării religioase a copilului, ar trebui să se recunoască faptul că, din perspectiva dezvoltării, folosirea religiei pentru creşterea morală este categoric inadecvată". Totuşi argumentul construit de Brad Clark prin citarea părintelui psihanalizei este fragil, fiind cunoscut faptul că medicul austriac se ocupa de persoanele care intrau în categoria patologicului. De fapt, o persoană care se comportă moral pentru a evita o pedeapsă supranaturală, nearătând respect şi preocupare pentru semeni din motivaţii pur altruiste, nu poate fi considerată reprezentativă pentru fenomenul religios în ansamblu. Theodore Schick, profesor de filosofie la Colegiul Muhlenberg, pretindea într-un articol[2] publicat în 1997 că „nu există nicio dovadă indubitabilă că teiştii sunt mai morali decât ne-teiştii" (sic). La prima vedere, acest gen de afirmaţii par „revelatoare", nefiind în fapt decât simple formulări demagogice, nesusţinute de dovezi concludente. Autorul nu citează niciun studiu ştiinţific în susţinerea afirmaţiilor sale.
Răspunsul religiei
În propaganda acerbă împotriva religiei se observă un grad sporit de manipulare a atenţiei publicului, „una dintre trăsăturile distinctive ale polemicii antireligioase fiind aceea de a prezenta patologicul drept normal, periferia drept centru, iar scursurile drept curentul principal"[3]. Nu pot fi negate cazurile în care, în numele religiei, au fost comise fapte reprobabile. Dar faptul că un psihopat ucide în numele lui Dumnezeu nu anulează nicidecum valoarea credinţei religioase. Şi, dacă oameni ai bisericii au molestat minori, acesta nu este altceva decât un exemplu ruşinos al decăderii la nivel individual de la normele morale.
De cealaltă parte a baricadei se plasează liderii religioşi care văd că răul social este proliferat tocmai de ateismul care neagă valorile tradiţionale creştine. Haosul moral apare ca o consecinţă inevitabilă a renunţării la valorile promovate de religie. În acest sens, există studii care susţin impactul benefic al credinţei religioase asupra societăţii, în comunităţile de credincioşi rata infracţionalităţii fiind mult mai scăzută. Nivelul sporit de religiozitate este un predictor pentru o etică superioară[4] . Există conexiuni clare între credinţa religioasă şi altruism, religia având totodată un rol important în evitarea comportamentului infracţional. Se vede că religia nu este nocivă în privinţa dezvoltării morale a fiinţei umane, aşa cum se sugerează.
Cu toate acestea, studiile citate arată că nu apartenenţa formală la un grup religios are relevanţă, ci gradul de aderare la normele şi principiile grupului respectiv este ceea ce contează cel mai mult. Studiile făcute pe grupuri teiste arată că gradul de judecată morală este superior în cazul subiecţilor care internalizează principiile grupului religios, comparativ cu ceilalţi membri ai comunităţii religioase. Prin urmare, doar câtă vreme religia reprezintă în viaţa credinciosului o experienţă vie, personală, consecinţele ei asupra dezvoltării morale sunt pozitive.
[1] Brad Clark, How Religion Impedes Moral Development, Free Inquiry, 14(3), 1994
[2] Theodore Schick, Jr., Morality Requires God... or Does It?, Free Inquiry Magazine, Volume 17, Number 3, 1997
[3] Alister McGrath, The Dawkins Delusion?, Society for Promoting Christian Knowledge, 2007, p. 22
[4] S. J. Conroy, & T. L. N. Emerson, Business Ethics and Religion: Religiosity as a Predictor of Ethical Awareness Among Students, Journal of Business Ethics, nr. 50, 2004; Kent R. Kerley, Todd L. Matthews & Troy C. Blanchard, Religiosity, Religious Participation, and Negative Prison Behaviors, Journal for the Scientific Study of Religion, 44 (4), 2005; Vassilis Saroglou, Isabelle Pichon, Laurence Trompette, Marijke Verschueren & Rebecca Dernelle, Prosocial Behavior and Religion: New Evidence Based on Projective Measures and Peer Ratings, Journal for the Scientific Study of Religion, 44 (3), 2005; Mark D. Regnerus, & Amy Burdette, Religious change and adolescent family dynamics, The Sociological Quarterly 47 (1), 2006.
Recomandăm:
- Câtă religie a fost în serialul Lost?
- Monopolului lui Darwin i-a sosit ceasul, cred ortodocșii ruși
- Intoleranţă religioasă reciprocă - lumea creştină vs. lumea musulmană
- Toleranţă sporită faţă de căsătoriile homosexualilor, în SUA
- Dreptul la închinare păgână
- Avatar 2 - resădirea lumii
- Au studiat religia înainte de a deveni vedete
- O materie numită Religie
- Jucător de golf pierde meciul vieţii datorită unui gest de fairplay
Adaugă un comentariu
Semnele timpului îşi rezervă dreptul de a edita sau şterge comentariile care nu
respectă drepturile celorlalţi participanţi la dialog sau bunul simţ.