Divorţul, consecinţa căsătoriei?

    Aproape întotdeauna, consecinţele divorţului se răsfrâng asupra copiilor. Judith Wallerstein şi-a publicat concluziile privind modul în care divorţul îi afectează pe cei mici, în lucrarea The Unexpected Legacy of Divorce[6].

1. Lipsa modelelor de rol. În timp ce copiii proveniţi din mariaje care au supravieţuit provocărilor au modelul unui parteneriat serios, demn de urmat, copiii care au trecut prin drama divorţului părinţilor au mai multe şanse să repete greşeala.

2. O adolescenţă prelungită. De multe ori, copiii simt că părinţii lor, care s-au despărţit, au nevoie de sprijin sufletesc. Lucrul acesta îi ţine legaţi de părinţi la vârste când ar trebui să îşi găsească propriul rost în viaţă.

3. O contribuţie mai mică la costurile vieţii. Mai puţin de 30% dintre copiii proveniţi din familii divorţate beneficiază de ajutor financiar din partea taţilor.

4. Relaţii dificile cu familia vitregă. Când unul dintre părinţii divorţaţi (sau ambii) se recăsătoreşte, atenţia părintelui se îndreaptă mai mult spre noul partener de viaţă, copilul fiind neglijat. Dintre copiii care au participat la studiul realizat de Wallerstein, doar o mică parte au avut legături strânse cu toţi cei patru părinţi.

5. Mai multe riscuri de conduită periculoasă. Copiii cuplurilor divorţate consumă droguri şi alcool înainte de împlinirea vârstei de 14 ani într-o proporţie mai mare decât ceilalţi copii. Fetele îşi încep mult mai devreme experienţa sexuală.

6. Mai puţină competenţă socială. 62% dintre copiii ai căror părinţi au divorţat au depăşit media competenţei la locul de muncă, dar doar 40% s-au descurcat bine în relaţiile sociale. Un alt procent de 33% au apelat la terapeut pentru rezolvarea problemelor personale.

Propuneri revizioniste

    Noua ordine maritală liberalizează relaţiile de căsătorie până într-acolo încât morala creştină cu privire la viaţa de familie pare o caricatură în cotidianul postmodern. Reperele sociale unanim acceptate de generaţiile anterioare sunt considerate falimentare.

    Filosoful şi autorul britanic A. C. Grayling deschidea, prin lucrarea Viitorul valorilor morale [7], un front de gândire revizionist şi seducător: „Moralitatea conservatoare este cauza, şi nu soluţia în multe dintre problemele societăţii, pentru că este represivă şi prohibitivă, limitând natura umană". În opinia sa, relaţiile permanente şi exclusive în familie generează crize insolvabile, iar păstrarea lor este un tribut adus neîmplinirii. În consecinţă, Grayling propunea alături de alţi susţinători revizionişti o soluţie curajoasă şi argumentată: divorţul.

    Divorţul este un lucru bun! O viaţă solitară nu este neapărat o viaţă de singurătate şi poate fi chiar un mod de viaţă foarte productiv şi liniştit. „Mariajul fără posibilitatea divorţului este o sentinţă bazată pe o decizie imatură. Divorţul este o problemă de libertate personală. Este vorba de oameni care o iau de la capăt, remediind greşeli, care se redresează luând alte decizii şi făcând alte alegeri pentru a-şi construi o viaţă care merită să fie trăită".

    În acest context, căsnicia bazată pe valorile tradiţionale apare „ca o interferenţă monstruoasă în relaţiile personale şi e surprinzător cât de mulţi oameni mai aleg această cale... Adevărul este, fără îndoială, că oamenii continuă să se căsătorească doar pentru că aşa e tradiţia şi astfel perpetuează o instituţie care a luat naştere din raţiuni sociale şi economice".

    Conform noii morale, capacitatea biologică de a deveni părinte nu reprezintă o garanţie pentru abilităţile cerute de educarea unui copil, iar problema părinţilor singuri nu este absenţa celuilalt părinte, ci lipsa resurselor. Soluţia „principială" propusă este aşa-numita „căsnicie deschisă", în care fidelitatea sexuală nu este esenţială, iar cei doi parteneri nu au dreptul exclusiv de a se exprima asupra sexualităţii celuilalt. Familia nu ar mai fi încorsetată de cutumele morale tradiţionale, poligamia, concubinajul şi relaţiile sexuale în afara căsătoriei devenind soluţii echitabile pentru ambele sexe.

    E însă fidelitatea conjugală o chestiune de educaţie sau mai degrabă se naşte dintr-o nevoie inerentă de unicitate şi unitate în cadrul unei relaţii?

Taguri:

divort, cuplu, familie

Recomandăm:

• Video: Divorţul este contagios ca o răceală
• Stresul unuia dintre parteneri dăunează şi sănătăţii celuilalt
• Studiu: Religia contează în alegerea unui partener
• Leonard Doroftei și ADRA lovesc violența domestică
• SUA: 1 din 5 divorțuri este „ajutat” de Facebook
• Rata divorțului la creștini, între mit și realitate
• Cina în familie, protecție sigură pentru adolescenți