Deprinderea democraţiei în România

    Reformă politică? Da. Am cunoscut-o de atâtea ori, vreme de două decenii, în versiunea României noastre de toate zilele. Le-am trăit pe toate în democraţia din România. Totuşi un lucru ne-a lipsit. Acel politician sau partid care să-şi ceară scuze, să se dea la o parte, să afirme că el a creat o problemă, o criză, şi că e incapabil să o rezolve. Până la prima mea culpa a unui politician sau a unui partid, poporul, noi înşine trebuie să ne asumăm situaţia. Pentru că reforma politică fără una morală e doar un ping-pong la stânga sau la dreapta politicii. Fără o reformă a poporului care naşte aceşti politicieni, nu vom reuşi să deprindem democraţia. Nu există soluţii mesianice, în care un om poate schimba totul peste noapte. Nu cred în îndemnuri electorale în care accentul se pune pe: noi, eu şi cu tine, acum. Cred în schimbări lente (dacă e nevoie, chiar şi de 20 de ani), care pleacă de la un pas – unul singur – bine făcut.

Eu cu cine am votat?

    Mai e un aspect care nu dă bine deloc. Politicienii care se duc la sfinţiri de biserici şi îşi trec numele pe ctitorii sunt la fel de stranii ca şi feţele bisericeşti care luptă pentru o poziţie politică. Deturnarea unei sărbători naţionale sau a uneia religioase, când alături de odăjdii se văd eşarfe colorate specific unui partid sau altuia, când iconiţele sfinţite de preoţi sunt distribuite de politicieni, când moaştele sunt căutate la fel de avid ca sarmalele sau micii electorali, demonstrează un răsunător faliment moral.

    Iisus Christos a făcut cea mai explicită separare a apelor: „Daţi cezarului ce e al cezarului, şi lui Dumnezeu, ce e al lui Dumnezeu”. La prima vedere s-ar părea că ascultăm de îndemnul Întemeietorului creştinismului, dând, conform sondajelor, lui Dumnezeu (bisericii) primul loc şi politicienilor ultimul loc în încrederea acordată. Iisus Christos nu aşază însă priorităţi, nu face topuri, ci înfierează sincretismul. Pentru noi, pentru acest „după 20 de ani”, ce e al unuia şi ce e al altuia? Ce e al cezarului? Respectul, taxa, votul. Ce e al lui Dumnezeu? Credinţa, ascultarea, mărturia. Cine uită cântările sau rugăciunile din pieţele revoluţionare, bisericile luate cu asalt după Revoluţie, libertatea de a citi şi a distribui Sfânta Scriptură? Cine uită cozile de la secţiile de vot? Acum suntem indiferenţi, dispreţuitori pentru că reprezentanţii clasei politice nu s-au dovedit ceea ce au promis a fi, pentru că nu trăim ceea ce am sperat a trăi, pentru că după 20 de ani e şi mult mai bine, şi mult mai rău. Dar nici bisericile nu sunt pline de cei dezamăgiţi de politică. Nici bisericile nu par a fi glasul alternativei. „Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni.” 

    Adrian Severin schiţează cele două decenii postdecembriste din perspectiva poporului ca pe un paradox: „În curând se vor împlini douăzeci de ani de la căderea comunismului real în România. Viitorul va consemna aceşti ani de libertate, construcţie democratică, relativă prosperitate, securitate naţională şi revenire în familia euro-atlantică, drept unii dintre cei mai faşti din istoria românilor. Şi totuşi, la capătul lor, contemporanii au sentimentul eşecului. Ei trăiesc drama unei societăţi defazate cultural şi bulversate moral, a unei naţiuni divizate şi a unui stat nefuncţional.[...] De aceea, dictatura nu a fost urmată de democraţie, ci de anarhia rezultată din ciocnirea câtorva milioane de mici dictatori.”[5]

    România e condusă de cei votaţi – asta e democraţia. Doar că cei ce votează sunt din ce în ce mai puţini şi, astfel, mai puţin reprezentativi ai întregului, ai mei şi ai tăi. Ca minoritar, sau nereprezentat, eşti obligat să urmezi majoritatea care s-a exprimat – e tot o parte a democraţiei. Dar dacă eşti dezamăgit şi descurajat, dacă după 20 de ani ţi se pare că am mers înapoi, nu înainte, dacă nu ai nicio altă speranţă de la „Cezari”, nu crezi că ar fi timpul să-I dai şi lui Dumnezeu ce e al Lui?

    Ar putea fi pariul pentru următorii 20 de ani.

Taguri:

democratia, romania

Recomandăm:

• Românii trăiesc mai greu şi vinovaţi sunt guvernanţii
• România noastră, dincolo de breaking news
• [Comentează] România se poate schimba și fără bani
• Andrei Marga despre „religia văzută primitiv”
• România și Ungaria pot intra în incapacitate de plată
• România haiducească
• CET-urile, o gravă problemă de mediu în România