Cine sunt părinţii copilului tău?
decembrie 2009 | Marius Mitrache | Educaţie
Despre strategie şi curriculum
Dimensiuni. Educaţia ebraică era atât obiectivă (orientată extern şi spre conţinut), cât şi subiectivă (orientată intern şi personal); era cognitivă (acordându-se o atenţie specială dezvoltării intelectului) şi afectivă (prin accentul pus pe dezvoltarea voinţei şi a emoţiilor); era activă (implicând investigaţia, participarea elevului) şi pasivă (presupunea folosirea memoriei, copilul fiind învăţat totodată să reflecteze asupra a ceea ce descoperea). În mod specific, procesul predare-învăţare implica perseverenţa în observare, învăţarea experienţială (prin a face), ascultarea, recitarea şi imitarea. Experienţa educaţională includea şi îndrumarea specială (studiul direct), corectarea greşelilor şi avertizarea.
Scop. Scopul suprem al educaţiei în Vechiul Testament este rezumat în ceea ce a spus Dumnezeu despre ce patriarhul Avraam în contextul discuţiei cu privire la distrugerea cetăţilor Sodoma şi Gomora: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului" (Geneza 18:19). Avraam se dovedea a fi un om deosebit înaintea lui Dumnezeu tocmai prin faptul că avea să îşi educe copiii în spiritul ascultării de legea divină. Versetul citat sugerează că scopul suprem al educaţiei este dezvoltarea unui caracter care să-l determine pe om să iubească dreptatea şi neprihănirea. Pe această direcţie, formarea abilităţii de a gândi critic reprezenta o primă ţintă importantă a procesului de educaţie, iar cea de-a doua era utilitatea în viaţa cotidiană.
Conţinut. Geneza 18:19 descrie criptic conţinutul educaţiei ebraice - „Calea Domnului". Ce înseamnă însă această sintagmă şi ce legătură are cu aspectul religios al educaţiei în Vechiul Testament? Dintr-o perspectivă generală, „Calea Domnului" se referă la cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu şi ascultarea de cuvântul Lui - voinţa divină fiind revelată prin act şi cuvânt în istoria lui Israel. Calea, sau voinţa, lui Dumnezeu pentru omenire reflectă caracterul şi atributele Sale personale. Când îşi iubesc aproapele ca pe ei înşişi (Leviticul 19:18), trăind o viaţă neprihănită şi dreaptă (Geneza 18:19) şi urmărind sfinţenia (Leviticul 11:44), oamenii merg pe calea Domnului prin faptul că oglindesc caracterul Său.
Regres moral şi progres instituţional
Odată cu intrarea în ţara Canaanului şi cucerirea acesteia, poporul Israel nu a respectat în totalitate porunca lui Dumnezeu de a nimici popoarele care locuiau în teritoriul respectiv. Aceste popoare, care se închinau idolilor păgâni, au exercitat o influenţă nefastă asupra israeliţilor, care, treptat, s-au trezit prinşi în cursa închinării la dumnezei străini.
De-a lungul timpului, căsătoriile mixte dintre israeliţi şi naţiunile sau triburile păgâne au alterat viziunea originară asupra educaţiei. Deveniţi indiferenţi faţă de Dumnezeu şi poruncile Sale, părinţii nu şi-au mai îndeplinit cu aceeaşi rigoare rolul de educatori pentru copiii lor. Din cauza influenţelor din afara familiei, dar şi din interiorul acesteia, tinerii evrei au început să primească o educaţie diferită de cea intenţionată de Dumnezeu.
Pe măsură ce rolul familiei în cadrul procesului de educaţie s-a diminuat, a crescut rolul profeţilor în procesul educaţional. În acest context s-a remarcat profetul Samuel, care a înfiinţat şcolile profeţilor: una la Rama (1 Samuel 8:4) şi alta la Chiriat-Iearim, unde se afla şi chivotul Domnului (1 Samuel 2:3,5).
Mai târziu, în timpul profetului Ilie, au apărut încă două astfel de şcoli, la Betel şi la Ierihon (2 Regi 2:3,5). Elevii acestor şcoli se întreţineau singuri, prestând diferite munci şi meşteşuguri învăţate de la părinţi. Până la distrugerea Ierusalimului de către armatele babiloniene ale împăratului Nabucodonosor al II-lea, principalul instrument educaţional a fost reprezentat de şcolile profeţilor.
În perioada exilului babilonian, iudeii au înfiinţat celebrele şcoli ieşivat (academii). În aceste academii, accentul era pus pe studiul Torei, sarcina predării şi interpretării legilor revenindu-le rabinilor. Tot atunci a luat fiinţă sinagoga, după exilul babilonian aceasta devenind „prima instituţie de învăţământ pe care au promovat-o evreii" [4] , fiind prezentă şi în perioada Noului Testament. După exilul babilonian, evreii au realizat opera lor fundamentală, Talmudul [5] .
[4] Kenneth Gangel, Warren S. Benson, Educaţia creştină: Istoria şi filozofia ei, Oradea, Cartea Creştină, 1994, p. 27
[5] Termenul ebraic Talmud înseamnă „a studia" sau „a învăţa". Talmudul este o colecţie de învăţături bazate pe Biblia Ebraică şi pe comentariile orale ale învăţământului ebraic. Talmudul include învăţăturile înţelepţilor evrei care au trăit în perioada dintre cel de-al doilea Templu şi timpul Amoraimilor, în secolul al V-lea. Cei mai mulţi rabini citaţi în Talmud au trăit între 20 î.Ch. şi 450 d.Ch.
Recomandăm:
- Grădiniţa, un factor de stres pentru copil
- Familia românească după 20 de ani de capitalism
- Educaţia finlandeză funcţionează pe încredere şi etică
- Studiu: Persoanele mai educate sunt şi mai religioase
- Liberty - cea mai mare universitate creștină din lume
- Părinţii care merg la biserică îşi influenţează pozitiv copiii
- Leonard Doroftei și ADRA lovesc violența domestică
În raportul intermediar din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia Europeană a lăudat, din nou, activitatea Direcţiei Nationale Anticoruptie şi Agenţiei Nationale de Integritate, iar Consiliul Superior al Magistraturii şi Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost din nou criticate (România liberă)PREGĂTIRI DE RĂZBOI Ambasadele din Israel se tem de un atac cu rachete din partea Iranului
Mai mulţi diplomaţi aflaţi la post în Israel au solicitat măşti de gaze, iar ambasadele întocmesc planuri în caz de atac cu rachete, de teamă că mii de israelieni cu dublă cetăţenie vor cere evacuarea din ţară dacă va izbucni un conflict cu Iranul. (Realitatea)Rusia avertizează că atitudinea Israelului faţă de Iran ar putea avea consecinţe catastrofale
Speculaţiile Israelului privind fabricarea în Iran a unor arme nucleare ar putea avea consecinţe catastrofale, a declarat miercuri un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului rus de Externe, Mihail Ulianov. (Mediafax)Preşedintele israelian Shimon Peres adresează un mesaj de pace poporului iranian
Preşedintele israelian Shimon Peres a adresat miercuri un mesaj de pace poporului iranian în timpul unui discurs în Parlament, în ciuda deceniilor de animozitate între cele două ţări. (Agerpres)Le Monde: Efectele sancțiunilor comerciale adoptate de Europa și SUA împotriva Iranului devin vizibile
Urmând exemplul Uniunii Europene, China și Japonia au redus importurile de petrol din Iran, limitând astfel veniturile Teheranului și o sursă esențială de schimb valutar. (Le Monde)




