Cine sunt părinţii copilului tău?

Dimensiuni. Educaţia ebraică era atât obiectivă (orientată extern şi spre conţinut), cât şi subiectivă (orientată intern şi personal); era cognitivă (acordându-se o atenţie specială dezvoltării intelectului) şi afectivă (prin accentul pus pe dezvoltarea voinţei şi a emoţiilor); era activă (implicând investigaţia, participarea elevului) şi pasivă (presupunea folosirea memoriei, copilul fiind învăţat totodată să reflecteze asupra a ceea ce descoperea). În mod specific, procesul predare-învăţare implica perseverenţa în observare, învăţarea experienţială (prin a face), ascultarea, recitarea şi imitarea. Experienţa educaţională includea şi îndrumarea specială (studiul direct), corectarea greşelilor şi avertizarea.

Scop. Scopul suprem al educaţiei în Vechiul Testament este rezumat în ceea ce a spus Dumnezeu despre ce patriarhul Avraam în contextul discuţiei cu privire la distrugerea cetăţilor Sodoma şi Gomora: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului" (Geneza 18:19). Avraam se dovedea a fi un om deosebit înaintea lui Dumnezeu tocmai prin faptul că avea să îşi educe copiii în spiritul ascultării de legea divină. Versetul citat sugerează că scopul suprem al educaţiei este dezvoltarea unui caracter care să-l determine pe om să iubească dreptatea şi neprihănirea. Pe această direcţie, formarea abilităţii de a gândi critic reprezenta o primă ţintă importantă a procesului de educaţie, iar cea de-a doua era utilitatea în viaţa cotidiană.

Conţinut. Geneza 18:19 descrie criptic conţinutul educaţiei ebraice - „Calea Domnului". Ce înseamnă însă această sintagmă şi ce legătură are cu aspectul religios al educaţiei în Vechiul Testament? Dintr-o perspectivă generală, „Calea Domnului" se referă la cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu şi ascultarea de cuvântul Lui - voinţa divină fiind revelată prin act şi cuvânt în istoria lui Israel. Calea, sau voinţa, lui Dumnezeu pentru omenire reflectă caracterul şi atributele Sale personale. Când îşi iubesc aproapele ca pe ei înşişi (Leviticul 19:18), trăind o viaţă neprihănită şi dreaptă (Geneza 18:19) şi urmărind sfinţenia (Leviticul 11:44), oamenii merg pe calea Domnului prin faptul că oglindesc caracterul Său. 

Regres moral şi progres instituţional

    Odată cu intrarea în ţara Canaanului şi cucerirea acesteia, poporul Israel nu a respectat în totalitate porunca lui Dumnezeu de a nimici popoarele care locuiau în teritoriul respectiv. Aceste popoare, care se închinau idolilor păgâni, au exercitat o influenţă nefastă asupra israeliţilor, care, treptat, s-au trezit prinşi în cursa închinării la dumnezei străini.

    De-a lungul timpului, căsătoriile mixte dintre israeliţi şi naţiunile sau triburile păgâne au alterat viziunea originară asupra educaţiei. Deveniţi indiferenţi faţă de Dumnezeu şi poruncile Sale, părinţii nu şi-au mai îndeplinit cu aceeaşi rigoare rolul de educatori pentru copiii lor. Din cauza influenţelor din afara familiei, dar şi din interiorul acesteia, tinerii evrei au început să primească o educaţie diferită de cea intenţionată de Dumnezeu.

    Pe măsură ce rolul familiei în cadrul procesului de educaţie s-a diminuat, a crescut rolul profeţilor în procesul educaţional. În acest context s-a remarcat profetul Samuel, care a înfiinţat şcolile profeţilor: una la Rama (1 Samuel 8:4) şi alta la Chiriat-Iearim, unde se afla şi chivotul Domnului (1 Samuel 2:3,5).

    Mai târziu, în timpul profetului Ilie, au apărut încă două astfel de şcoli, la Betel şi la Ierihon (2 Regi 2:3,5). Elevii acestor şcoli se întreţineau singuri, prestând diferite munci şi meşteşuguri învăţate de la părinţi. Până la distrugerea Ierusalimului de către armatele babiloniene ale împăratului Nabucodonosor al II-lea, principalul instrument educaţional a fost reprezentat de şcolile profeţilor.

    În perioada exilului babilonian, iudeii au înfiinţat celebrele şcoli ieşivat (academii). În aceste academii, accentul era pus pe studiul Torei, sarcina predării şi interpretării legilor revenindu-le rabinilor. Tot atunci a luat fiinţă sinagoga, după exilul babilonian aceasta devenind „prima instituţie de învăţământ pe care au promovat-o evreii" [4] , fiind prezentă şi în perioada Noului Testament. După exilul babilonian, evreii au realizat opera lor fundamentală, Talmudul [5] .

[5] Termenul ebraic Talmud înseamnă „a studia" sau „a învăţa". Talmudul este o colecţie de învăţături bazate pe Biblia Ebraică şi pe comentariile orale ale învăţământului ebraic. Talmudul include învăţăturile înţelepţilor evrei care au trăit în perioada dintre cel de-al doilea Templu şi timpul Amoraimilor, în secolul al V-lea. Cei mai mulţi rabini citaţi în Talmud au trăit între 20 î.Ch. şi 450 d.Ch.

Taguri:

parinti, familie, educatie, copii

Recomandăm:

• Grădiniţa, un factor de stres pentru copil
• Familia românească după 20 de ani de capitalism
• Educaţia finlandeză funcţionează pe încredere şi etică
• Studiu: Persoanele mai educate sunt şi mai religioase
• Liberty - cea mai mare universitate creștină din lume
• Părinţii care merg la biserică îşi influenţează pozitiv copiii
• Leonard Doroftei și ADRA lovesc violența domestică