Cârjă sau baston? Religia și politica americană pentru Orientul Mijlociu
mai 2010 | Christian Sălcianu | Politică
La doar 11 minute după declararea independenţei statului Israel (14 mai 1948), preşedintele american Harry Truman a recunoscut noul stat evreiesc. Deşi gestul Americii era la acel moment doar unul de facto, cel de jure având loc după primele alegeri israeliene (ianuarie 1949), semnalul internaţional a fost definitoriu. Israelul devenea un punct de tensiune şi echilibru pentru Orientul Mijlociu şi pentru interesele marilor puteri ale lumii.
Ca punct de echilibru, Israelul este singura democraţie din Orientul Mijlociu - o realizare cu adevărat unică. În revers, este o democraţie izolată într-o regiune în care şi religia sa este singulară şi minoritară. Având aspiraţii naţionale şi teritoriale puternic negate de politica oficială a statelor vecine şi de actele violente ale unor organizaţii teroriste, Israelul este un punct de tensiune în zonă. Revendicat ca un loc de interes maxim al celor trei mari religii monoteiste (iudaismul, creştinismul şi islamul), teritoriul „Ţării Sfinte" a fost, incontestabil, centrul marilor lupte între aceste religii. Prin decizii izvorâte din politică şi din religie, Israelul şi Ierusalimul (Cetatea Păcii) cunosc o pace forţată, ca o fotografie de grup în care toţi zâmbesc la comandă.
„Israel şi America sunt parteneri istorici în căutarea globală după demnitate umană şi libertate. Vom rămâne întotdeauna unii de partea altora." (Ronald Reagan)
„Continua noastră căutare a păcii în Orientul Mijlociu începe cu recunoaşterea faptului că legăturile ce unesc cele două ţări ale noastre nu vor putea fi niciodată rupte." (George Bush)
„America şi Israelul au o legătură specială. Relaţia noastră este una unică între toate popoarele." (Bill Clinton)
„Unul dintre cei mai importanţi prieteni ai noştri este statul Israel." (George Bush, Jr.)
„Perspectiva mea este că relaţia specială a Americii cu Israelul ne obligă să îi ajutăm în căutarea unor parteneri credibili cu care să facă pace, în acelaşi timp sprijinind Israelul împotriva duşmanilor care i-au jurat distrugerea." (Barack Obama) |
Cu Israelul în obiectiv, pe un fundal american, două lucruri atrag atenţia: susţinerea totală arătată Israelului de către Statele Unite şi interesul profund al lumii evanghelice americane pentru convertirea evreilor la creştinism. La prima vedere, cele două par să nu aibă nimic în comun, fiind politică şi religie. Realitatea detaliată prezintă aceşti doi poli ca unii bine tensionaţi, determinându-se decisiv unul pe celălalt.
Susţinere totală din partea Statelor Unite
Israelul este statul care primeşte cel mai mare ajutor extern din partea Americii (economic, militar, politic, informaţional etc.). Când premierul rus Aleksei Kosygin l-a întrebat pe preşedintele american Lyndon Johnson de ce susţine Israelul (arabii numărau 80 de milioane, iar evreii, 3 milioane), răspunsul primit a fost: „Pentru că este corect." Susţinerea Israelului a fost recunoscută de toţi preşedinţii americani, fiind justificată prin raţiuni politice şi morale.
Pe site-ul Ministerului de Externe american se precizează că „securitatea şi bunăstarea Israelului a fost cheia de boltă a politicii americane în Orientul Mijlociu." Înainte de a deveni preşedinte, Reagan declara că „doar printr-o deplină apreciere a rolului critic pe care îl joacă statul Israel în calculul nostru strategic putem construi fundamentul acţiunii de îndepărtare a planurilor Moscovei din teritoriile şi de resursele vitale pentru securitatea şi bunăstarea naţiunii noastre."1 Declaraţia evidenţia interesele geopolitice ale Statelor Unite în regiune, cunoscută fiind implicarea Uniunii Sovietice în Orientul Mijlociu: graniţe cu ţări musulmane, ca Turcia sau Iran, interes pentru rezervele de petrol din regiune, alimentarea cu tehnologie şi armament a unor ţări arabe. Niciodată confirmată (dar nici informată), deţinerea armei nucleare din partea Israelului a fost un puternic aditiv al tensiunii. La nivel politic, în mod clar, America are nevoie de un stat Israel în Orientul Mijlociu. Însă, nu se reduce totul la politica militară.
Preşedintele Jimmy Carter afirma că „supravieţuirea Israelului nu este o chestiune politică, este un imperativ moral. Aceasta este credinţa mea profundă şi este credinţa împărtăşită de vasta majoritate a poporului american... un Israel puternic şi în siguranţă nu este doar în interesul Israelului. Este în interesul Statelor Unite şi în interesul întregii lumi libere."2 Aşadar, dincolo de scena unde sunt evidente interesele politice, pot fi identificate şi alte tipuri de interese.
| Evreii în America În multe aspecte, America se aseamănă cu Israelul, începând cu moştenirea comună bazată pe religia Vechiului Testament. America s-a considerat o nouă ţară a făgăduinţei. Una dintre stemele Americii propuse la momentul independenţei ei reprezenta trecerea Mării Roşii de către evreii urmăriţi de faraonul egiptean, având ca motto: „Răzvrătirea în faţa tiranilor este ascultare de Dumnezeu." Este evidentă asemănarea dintre evrei şi coloniştii noului continent care căutau „o ţară fără rege şi o biserică fără papă". Influenţa la nivel mondial este incontestabilă, iar Thomas Jefferson afirma explicit faptul că „poporul evreu a făcut mai mult decât orice alt popor pentru civilizarea omului." Înainte de mişcarea sionistă3, mai multe personalităţi americane şi-au exprimat aprecierea faţă de evrei şi au prezis chiar întoarcerea acestora într-o ţară care să fie a lor (John Adams, Abraham Lincoln, Emma Lazarus, cardinalul Gibbons).
În prezent, interpretările legate de interesele morale au fost înlocuite cu teorii speculative conform cărora evreii sunt păpuşarii din spatele Statelor Unite, şi astfel conducători ai lumii. Se vehiculează ideea că evreii sunt marii bancheri ai lumii, exemplu fiind Alan Greenspan ca şef al Rezervei Federale timp de două decenii. Tot despre evrei se crede că sunt marii păpuşari de la Hollywood, casele de producţie Warner Bros., Metro-Goldwyn-Mayer, Fox Film, Paramount, Universal şi Columbia fiind fondate şi apoi administrate de evrei. În opinia lui Jill Robinson4, cunoscătoare a lumii hollywoodiene, „visul american" este o invenţie evreiască. Există şi un spectru ocult, în care evreii sunt văzuţi ca marii conspiratori, membri ai societăţilor mai mult sau mai puţin secrete (de la masonerie la comunism).
Argumentele pro sau contra acestor ipoteze sunt discutabile. Repere mult mai sigure se găsesc în alt domeniu, în interesul profund al lumii evanghelice americane pentru o viitoare convertire la creştinism a evreilor. |
Relaţiile politico-religioase
Rabinul Marc Tanenbaum, membru al Comitetului Evreiesc American, sublinia că „cel mai mare grup din Statele Unite ce manifestă sentimente pro-iudaice şi, în acelaşi timp, grupul cu cea mai rapidă dezvoltare este comunitatea evanghelică."5 De partea creştină a organizaţiei, Jerry Strober preciza că „adevărata sursă a puterii pe care evreii o au în America vine de la evanghelici." Zev Chafets, fost editorialist la The New York Daily News şi fost şef al biroului de presă al guvernului israelian, propunea sintagma „o pereche potrivită de sus (din cer)"6. De ce i-ar susţine evanghelicii pe evrei? Pentru că la mijloc sunt relaţii foarte strânse între politicienii evrei şi liderii creştini evanghelici şi pentru că, în general, creştinii evanghelici au o atitudine favorabilă evreilor.
Relaţiile politico-religioase sunt cunoscute şi revendicate explicit, în diverse administraţii americane şi evreieşti. Fost ambasador israelian la ONU, Benjamin Netanyahu a vorbit adesea la ocaziile de „Mic Dejun cu Rugăciune pentru Israel", organizate de dreapta creştină. În 1998, când a vizitat capitala americană din postura de premier israelian, înainte de a discuta cu preşedintele Clinton, Netanyahu s-a întâlnit cu liderul dreptei religioase, Jerry Falwell, şi s-a adresat unei adunări de peste o mie de lideri ai creştinismului fundamentalist. Flatare sau nu, sala l-a aclamat ca un „Ronald Reagan7 al Israelului". În faţa audienţei evanghelice, Netanyahu afirma: „Nu avem prieteni mai buni, nu avem aliaţi mai buni decât oamenii din sala aceasta."
Cu o altă ocazie, un grup format din 17 lideri8 evanghelici şi fundamentalişti creştini a vizitat Ţara Sfântă. Organizată de Ministerul israelian de Turism, cu sprijinul premierului Netanyahu, vizita s-a încheiat cu semnarea unei hotărâri ferme a liderilor creştini, exprimându-se speranţa că „America niciodată, niciodată nu va părăsi Israelul." Este clar, politica şi religia nu sunt surori vitrege. Şi ambele depind de susţinerea publicului.
1 www.jewishvirtuallibrary.org
3 Mişcare internaţională cu obiectivul iniţial de stabilire a prezenţei comunităţii naţionale şi religioase evreieşti în Palestina şi cu obiectivul ulterior de a sprijini statul modern Israel.
4 Fiica lui Dore Schary (evreu), cel care a fost director de producţie şi apoi preşedinte al MGM (Metro-Goldwyn-Mayer). Autoare a nouă cărţi, între care An Empire of Their Own: How the Jews Invented Hollywood (Un imperiu al lor. Cum au inventat evreii Hollywoodul).
5 www.religion-online.org Autorul cărţii Evangelicals and Jews in conversation (Evanghelicii şi evreii, în conversaţie).
6 Titlu de carte în care analizează alianţa între evrei şi creştini, în original A Match Made in Heaven.
7 Ronald Reagan a avut relaţii foarte strânse cu dreapta religioasă; a fost cunoscut drept cel mai pro Israel preşedinte american.
8 Între ei se numărau Don Argue (preşedintele Asociaţiei Naţionale a Evanghelicilor), Brandt Gustavson (preşedintele Asociaţiei Naţionale a Oamenilor de Presă Religioasă, care supervizează 90% din posturile radio-TV religioase din SUA), Donald Wildmon (preşedintele Asociaţiei Americane pentru Familie).
Taguri:
Recomandăm:
- Curs biblic online: cum să-ți faci religia relevantă la locul de muncă
- Și președinții îngenunchează
- În luna dragostei, să spui NU sexului, e „sexy”
- Reclame cu „Dumnezeu poate vindeca”, interzise de ASA
- Spania a renunţat la cursurile anti-creştine predate în şcoli
- Vaticanul organizează o expoziţie ştiinţifică în Pisa
- Naşterea lui Iisus, în direct pe Facebook
Imagini din satelit arată că statul lucrează la îmbunătăţirea vechiului sit de lansare din nord-estul ţării, pentru a putea lansa rachete mai mari, susţine un institut american. (Associated Press)
Şeful ONU: Am ajuns la un acord cu Iranul în ce privește investigarea problemei nucleare.
Deşi câteva chestiuni rămân de rectificat, Iranul a acceptat o înţelegere care va permite agenţiei nucleare a ONU să repornească investigaţiile pentru verificarea suspiciunilor că Teheranul ar avea un program nuclear secret. (Associated Press)
Uninominalul pur - adoptat de Parlament
Legea privind introducerea uninominalului pur, în care mandatele de senator şi deputat vor fi atribuite candidaţilor care obţin cel mai mare număr de voturi, a fost adoptată ieri de Camera Deputaţilor, cu 180 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 26 de abţineri. (Gândul)
Grevă generală în Spania: Mii de profesori, elevi şi părinţi au protestat faţă de reducerile bugetare.
Copii de şase ani cu pancarte pe care scria "Ce viitor ne aşteaptă?", profesori, părinţi şi liceeni s-au mobilizat marţi în Spania, pentru o zi de grevă inedită împotriva reducerilor bugetare. (Mediafax)
Proteste faţă de imigraţie în Grecia: Manifestanţii s-au ciocnit cu forţele de ordine în Patras
Poliţia a utilizat marţi gaze lacrimogene la Patras, pentru a dispersa manifestanţii care voiau să atace imigranţii, după moartea unui grec în acest oraş-port din vestul Greciei în urmă cu trei zile, a anunţat agenţia oficială de presă ANA. (Mediafax)
Legea "Big Brother" a fost adoptată.
Furnizorii de telefonie şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni anumite date ale abonaţilor. (Mediafax)
