Când L-a respins ştiinţa pe Dumnezeu?

Aşa cum este practicată în prezent, ştiinţa este o combinaţie ciudată între studiul naturii şi o filosofie seculară care Îl exclude pe Dumnezeu. Aceasta nu este o căutare onestă a adevărului.

În 1492, când a început să navigheze spre vest, Cristofor Columb spera să atingă, în cele din urmă, coastele Indiei, în Răsărit. Planul lui se baza pe convingerea personală că Pământul este o sferă şi, astfel, o corabie care ar naviga spre vest ar trebui să ajungă, în final, în partea răsăriteană a globului pământesc. Adunaţi la Salamanca, în Spania, liderii bisericii au argumentat împotriva ideilor sale, avertizându-l că Pământul este plat şi, dacă va porni spre vest, nu va ajunge niciodată acolo, ci, mai degrabă, se va prăbuşi peste bordura unui Pământ plat. Columb a navigat totuşi spre vest, dar, în loc să acosteze în India, a ajuns pe ţărmurile de est ale Americilor - o descoperire întâmplătoare, care a deschis porţile către Lumea Nouă.

Unele fragmente ale acestei istorii sunt însă fictive. Columb a crezut, într-adevăr, că Pământul este o sferă şi că, pornind din Europa spre vest, pe apele necunoscute ale mării, ar trebui să ajungă până la urmă în partea de răsărit a globului pământesc. Totuşi marea eroare al legendei este mult repetata afirmaţie că liderii bisericii din acea vreme ar fi susţinut că Pământul este plat şi ar fi încercat să-l împiedice pe Columb să pornească într-o călătorie sortită dezastrului - prăbuşirea peste marginea Pământului.

Ideea că liderii bisericii ar fi susţinut teoria Pământului plat, în timpul Evului Mediu, este un mit.¹ Mai mulţi autori se fac vinovaţi de promovarea acestei idei eronate şi de punerea ei în seama bisericii. În prima parte a secolului al XIX-lea, faimosul autor american Washington Irving a îmbinat nestingherit istoria cu ficţiunea. El a descris modul în care feţele bisericeşti l-au asaltat pe Columb la vestita întâlnire de la Salamanca. Irving a argumentat că liderii ecleziastici i-au oferit lui Columb o listă lungă cu autorităţile care au validat ideea Pământului plat. Oricum, această relatare nu ar trebui luată în serios; evaluarea ei a dus la concluzia că este ficţiune. Istoric vorbind, la întâlnirea de la Salamanca au fost exprimate îngrijorări privind faptul că Cristofor Columb va trebui să călătorească prea departe, fără a se pomeni ceva despre forma plată a Pământului.

Persoana cea mai vinovată pentru răspândirea legendei cu privire la credinţa în Pământul plat este, după câte se pare, John Draper, un medic şi cercetător care a devenit decanul Facultăţii de Medicină a Universităţii din oraşul New York. Tatăl lui era pastor metodist, dar John avea puternice sentimente antireligioase. Când fiul surorii lui a decedat la vârsta de opt ani, ea a pus cartea de rugăciuni a copilului pe farfuria lui Draper, la micul dejun, iar el a fost atât de supărat, încât a alungat-o din casă. De atunci înainte, femeia a rămas înstrăinată de familie şi s-a alăturat Bisericii Catolice, pe care fratele ei o dispreţuia.² În 1873, Draper a publicat o carte cu un succes enorm, Istoria conflictului dintre religie şi ştiinţă.³ Numai în Statele Unite a fost tipărită de 50 de ori în 50 de ani, fiind apoi tradusă în întreaga lume. La data aceea, conflictul dintre ştiinţă şi Biblie era la apogeu. Darwin publicase cu puţin timp în urmă Originea speciilor prin selecţie naturală, prin care argumenta puternic în favoarea evoluţiei. În acest context, cartea lui Draper a folosit mitul credinţei bisericii în Pământul plat pentru a demonstra superioritatea ştiinţei în faţa religiei. Deşi recunoştea că unii învăţaţi din Evul Mediu credeau că Pământul are formă sferică, din cauza credinţei sale într-un Pământ sferic, Draper i-a prezentat în mod fals pe teologii bisericii atacându-l pe Columb la Salamanca.

Ulterior, Andrew Dickson White, preşedintele Universităţii Cornell, a publicat O istorie a războiului ştiinţei cu teologia în creştinism. White s-a referit în această carte la teoria Pământului plat ca fiind „o teroare în rândurile marinarilor şi unul dintre marile obstacole în calea măreţei călătorii a lui Columb."⁴ Referindu-se la acest aspect, istoricul Jeffrey Burton Russell subliniază: „Curioasă este urmarea: White şi colegii săi au ajuns să facă exact lucrul de care îi acuzau pe clerici, şi anume, au fabricat informaţii false, pe care le-au luat unul de la altul, în loc să cerceteze dovezile."⁵

Mulţi alţi autori au contribuit de asemenea la răspândirea ideii false potrivit căreia creştinismul a introdus conceptul Pământului plat, înainte de Evul Mediu şi în cursul acelei perioade. Asemenea presupuneri false au ajuns să fie larg răspândite în manuale şi enciclopedii. Din fericire, sunt indicii privind corectarea acestui fapt, pe măsură ce eroarea devine mai cunoscută. Totuşi clişeul „Pământului plat" persistă şi a devenit sinonim cu ignoranţa, cu un trecut condamnabil şi cu o religie eronată. Legenda le serveşte scepticilor pentru a-şi confirma că au dreptate şi că religia nu este demnă de încredere. Asemenea acuzaţii false împotriva bisericii au devenit, totodată, o armă puternică şi convenabilă, pentru a idolatriza ştiinţa, demonstrând superioritatea ei asupra credinţelor religioase. Deşi biserica a făcut multe greşeli, susţinerea ideii că Pământul este plat nu a fost una dintre ele. Această aberaţie s-a născut într-un timp în care ştiinţa se elibera de sub autoritatea religioasă.

Religia şi pionierii ştiinţei moderne

Aproape toţi fondatorii marcanţi ai ştiinţei moderne (Kepler, Galileo, Boyle, Newton, Pascal şi Linnaeus - ca să numim câţiva dintre ei) au crezut cu zel în Dumnezeu şi în Biblie. În scrierile lor ştiinţifice, au vorbit adesea despre Dumnezeu şi despre activitatea Lui în natură. Ei nu au văzut niciun conflict între Dumnezeu şi studiul lor asupra naturii, pentru că ei credeau că Dumnezeu a creat legile naturii care au făcut ştiinţa posibilă.

Sir Isaac Newton (1642-1727), unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din toate timpurile, a făcut mai mult decât oricine altcineva pentru eliberarea ştiinţei de speculaţii şi de standardul scăzut de certificare care prevala înainte de timpul lui. Matematicianul şi astronomul francez Laplace aprecia tratatul incipient al lui Newton, Principia, ca fiind superior tuturor celorlalte produse ale intelectului uman. În cartea sa, Newton comentează: „Acest cel mai frumos sistem, format din Soare, planete şi comete,îşi poate avea originea doar în gândirea şi conducerea unei Fiinţe puternice şi inteligente."⁶ Newton a fost profund dedicat şi studiului Bibliei, scriind foarte mult despre profeţiile din Daniel şi Apocalipsa. Viaţa lui Newton ilustrează clar cât de bine pot merge împreună ştiinţa şi o credinţă puternică în Dumnezeu.

Johannes Kepler (1571-1630), care a lucrat în Praga, a dezvoltat trei principii cunoscute ca „legile lui Kepler", care au rămas aproape neschimbate până astăzi. La fel ca renumitul astronom italian Galileo (1564-1642), el a văzut o legătură puternică între Dumnezeu şi matematica naturii şi, asemenea lui Newton, a scris despre viaţa lui Christos. Reverenţa sa faţă de Dumnezeu poate fi observată în ceea a scris într-un moment de devoţiune: „Dacă am fost ispitit la nesăbuinţă de frumuseţea minunată a lucrărilor Tale sau dacă mi-a plăcut să fiu slăvit de oameni, în timp ce progresam în lucrarea care trebuie să-Ţi aducă Ţie slavă, cu blândeţe şi milă mă iartă: şi, în cele din urmă, binevoieşte, plin de îndurare, să faci ca aceste demonstraţii să Te slăvească pe Tine, să conducă la mântuirea sufletelor şi nicidecum să fie o piedică în calea acesteia. Amin."⁷

1Se poate consulta în acest sens: S. J. Gould, „The Persistantly Flat Earth", Natural History 103, 1994, p. 12-19; J. B. Russell, Inventing the Flat Earth: Columbus and Modern Historians, New York, Praeger, 1991

2Cf. Russell, p. 37

3 J. W. Draper, History of the Conflict Between Religion and Science, ediţia a V-a, New York, D. Appleton, 1875

4 A. D. White, A History of the Warfare of Science with Religion in Christendom, New York, Dover Publications, Inc., 1896, 1960, vol. I, p. 97

5 Russell, p. 44

6I. Newton, 1686, 1934, „Mathematical Principles of Natural Philosophy and His System of the World", tradusă în limba engleză de Andrew Motte (în 1729), traducere revizuită de Florian Cajori, Berkeley, Los Angeles, University of California Press, p. 544.

7 Citat în O. Gingerich, „Dare a Scientist Believe in Design?", Bulletin of the Boston Theological Institute, nr. 3, 2004, p. 4, 5

Taguri:

stiinta, evolutionism, dumnezeu, religie,

Recomandăm:

• Existența lui Dumnezeu, pe locul 3 în topul contestațiilor din Marea Britanie
• Preşedinţii moderni, în afara bisericilor
• 10 minciuni în care cred femeile şi bărbaţii și cum se pot remedia
• Descoperire: imaginea sculptată a Turnului Babel
• Curs biblic online: cum să-ți faci religia relevantă la locul de muncă
• Raport: creştinismul se mută din Europa în Africa
• Ziua lui Darwin va fi sărbătorită în biserici