Blestemul insulei. Au fost haitienii mai păcătoşi?

    Asemenea lui Iov, un personaj tipologic al victimei nevinovate, Ieremia preciza că necazul vine de la Dumnezeu, de la care urma să vină şi salvarea[4]. Prologul cărţii lui Iov adaugă un amănunt important. Descris ca oponent al lui Dumnezeu - cu puteri limitate, dar care ne depăşesc -, Diavolul este implicat într-un conflict cosmic în care oamenii au de suferit. Astfel, în timp ce Dumnezeu este acuzat, urât, privit cu teamă şi chiar negat, puţini îşi aduc aminte că Diavolul şi-a asumat rolul de adversar al lui Dumnezeu şi al omului. 

    Există o distincţie între omnipotenţa de prim rang (puterea nelimitată de a acţiona) şi omnipotenţa de rang secund (puterea nelimitată de a hotărî ce putere de acţiune să aibă ceilalţi), conform lui J. L. Mackie[5]. Dumnezeu a creat lumea şi, totodată, a decis funcţionarea legilor naturale, fără ca aceasta să însemne o alterare a puterii divine. El ar putea să suspende aplicarea unei legi, ceea ce ar fi tot o manifestare a puterii Sale. Pe de altă parte, în vederea rezolvării depline şi definitive a problemei răului, Dumnezeu a decis să Îşi limiteze intervenţia în lumea afectată de păcat. Aceasta nu înseamnă că nu poate interveni, ci doar că nu a sosit momentul intervenţiei necesare. 

    Un episod descris de evanghelistul Luca este relevant în contextul analizei raportului dintre providenţă şi catastrofe. „În acea vreme au sosit unii şi I-au istorisit lui Iisus despre galileenii al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. El le-a răspuns: 'Credeţi că acei galileeni au fost mai păcătoşi decât ceilalţi galileeni? Vă spun că nu! Dar dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri într-un fel asemănător! Sau credeţi că acei optsprezece peste care a căzut turnul Siloamului şi i-a omorât au fost mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiesc în Ierusalim? Vă spun că nu! Ci dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri într-un fel asemănător!'" (Luca 13:1-5). Este semnificativ că Iisus nu a căutat o legătură directă sau indirectă între eveniment şi victime. Nu a afirmat că moartea celor peste care se prăbuşise turnul era o pedeapsă de la Dumnezeu. În schimb, a insistat pe ideea că atitudinea personală faţă de viaţă şi moarte este importantă, esenţială fiind pocăinţa, adică schimbarea gândirii, nicidecum anxietatea anticipativă sau lamentarea posttraumatică.

În vederea rezolvării depline şi definitive a problemei răului, Dumnezeu a decis să Îşi limiteze intervenţia în lumea afectată de păcat.

    Pe de altă parte, Iisus nu le-a promis celor nevinovaţi că nu vor fi victimele dezastrelor. Într-o lume încă imperfectă, catastrofele naturale înseamnă de fiecare dată şi moartea unor fiinţe nevinovate. Discursul lui Iisus distrage preocuparea de la o religie speculativă (care să dezbată problematica suferinţei) spre una pragmatică şi ancorată în realitatea cotidiană, oricât de crudă ar fi această realitate. În limbaj actual, acest lucru este exprimat de către Albert Camus în romanul Ciuma - o parabolă modernă care ilustrează diversele reacţii ale oamenilor în faţa nenorocirii. Oraşul Oran este mai întâi invadat de către şobolani, după care izbucneşte epidemia de ciumă. Ordinea normală a lucrurilor este dată peste cap. Morţii erau aruncaţi unii peste alţii, fără niciun ritual de înmormântare, ca mai apoi să fie duşi la crematoriu în vagoanele tramvaielor. Personajele din roman sunt surprinse într-o varietate de ipostaze: de la căutarea ştiinţifică a cauzei ori asumarea gândului că totul nu este decât un blestem, până la implicarea activă în ajutarea celor loviţi de tragedie.

    Ceea ce contează este poziţia pe care o luăm în situaţie de criză. Cât de pregătiţi suntem ca indivizi sau ca societate să facem faţă unor crize majore sau oricărui factor care ameninţă echilibrul fragil de care ne bucurăm acum? Dincolo de introspecţia propusă deja, o mână întinsă haitienilor azi este absolut necesară şi ne poate aşeza, mâine, în situaţia de a ne bucura de sprijinul pe care ni-l vor oferi alţii.

[4]    A se vedea şi declaraţia profetului Osea (6:1): „Haideţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca. El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rana".

[5]    J. L. Mackie, „Evil and Omnipotence", Mind LXIV, nr. 254, aprilie 1955

Taguri:

haiti, cutremur, voodoo, pedeapsa divina, diavol,

Recomandăm:

• Cutremurul din Japonia, exploatat ca profeție
• Cutremur și tsunami în Japonia sau cum suntem mințiți
• Preoți voodoo haitieni linsați din pricina holerei
• Cutremur de 5,2 în largul Insulei Creta
• Video: Cutremur devastator în Japonia: 8,9 grade
• Bilanţ: 780.000 de decese într-un deceniu de seisme
• Speriaţi de 9/11: cutremurul din SUA asociat cu un atac terorist