Blestemul insulei. Au fost haitienii mai păcătoşi?

    Unele realităţi negative sunt rezultatul direct al răutăţii umane: ororile nazismului, terorismul sau criza ecologică. Nu acelaşi lucru poate fi spus însă despre „dezastrele naturale". Abordarea religioasă tradiţională îl descrie pe Dumnezeu ca judecător al popoarelor. Totuşi, nu putem considera orice fenomen natural sau cataclism o pedeapsă divină. Ideea că nenorocirile sunt pedepse divine pentru păcatele făcute este întâlnită în toate religiile. Biblia prezintă cazuri în care dezastrele, mai mult sau mai puţin naturale, au fost un răspuns divin pentru imoralitatea oamenilor. Mai relevant este însă ce nu găsim în Biblie. Niciunul dintre autorii biblici nu a afirmat că orice eveniment cataclismic este un răspuns sau o intervenţie divină. De fapt, singurul autorizat să stabilească vreo relaţie între dezastre şi (i)moralitate este Dumnezeu.

    Există un rău de ordin moral, dar şi unul natural - adesea răul este asociat unui responsabil moral, fie o ţară, fie un dictator, fie natura fiinţei umane, care este rea şi pervertită. Dar atunci când pământul ne fuge de sub picioare descoperim că ne-am concentrat prea mult "asupra capacităţii civilizaţiei de a distruge planeta, uitând că şi planeta are, de asemenea, capacitatea de a distruge civilizaţia.[3] " Omul este nevoit să-şi recunoască limitele, acceptând că "din ţărână a fost luat şi în ţărână se va întoarce." Supravieţuirea speciei umane este îndatorată condiţiilor de mediu, pe care nu le poate controla. 

    Dezastrul este o manifestare a dezordinii, este parte a unei (dez)ordini (ne)naturale. Apostolul Pavel scria: „Creaţia aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, întrucât creaţia a fost supusă deşertăciunii - nu pentru că a vrut ea, ci datorită Celui ce a supus-o -, în nădejdea că şi creaţia însăşi va fi eliberată din robia degradării şi adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu" (Romani 8:19,20). În concepţia biblică despre lume şi viaţă, realitatea actuală este o consecinţă indirectă a înstrăinării omului de Dumnezeu, procesul renaşterii spirituale fiind de natură individuală, iar cel al refacerii naturale fiind prin definiţie global şi, paradoxal, catastrofic. În scenariul biblic, refacerea ordinii naturale este descrisă în termenii unui proces de dimensiuni catastrofice. „În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, corpurile cereşti vor fi distruse prin ardere, iar pământul cu toate lucrările de pe el vor fi dezvăluite" (2 Petru 3:10).

Dumnezeu la bara judecăţii

    Marele cutremur de la Lisabona (1 noiembrie 1755) a avut loc în Ziua Tuturor Sfinţilor, când mulţi oameni era adunaţi în biserici. Altare, statui, preoţi şi închinători pioşi au fost îngropaţi sub ruine. Se apreciază că 90.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în acea zi. Tulburat, Immanuel Kant a scris trei tratate pe problema cutremurelor, iar scepticul Voltaire întreba ce fel de Dumnezeu a permis aceste lucruri. Erau oare locuitorii Lisabonei mai păcătoşi decât cei din Londra sau Paris?

    Rabinul Harold Kushner publica, în 1981, cartea When Bad Things Happen to Good People (Când oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele), în care îşi afirma credinţa într-un Dumnezeu bun, dar care este depăşit uneori de situaţie, neputând să prevină răul. În astfel de situaţii, scria Kushner, nu avem altă opţiune decât să ne încredem că El va face ceea ce e cel mai bine pentru noi. Dar cum să te încrezi într-un Dumnezeu care nu poate face faţă situaţiei? Iar dacă Dumnezeu ar putea să oprească o nenorocire şi nu vrea, este rău intenţionat. Oare omnipotenţa Sa nu Îl face pe Dumnezeu responsabil de toate dezastrele naturale care lovesc planeta? Sunt legile divine nişte legi ale hazardului?

Dumnezeul Bibliei

    Două episoade biblice ne sugerează că atunci când este vorba despre pedepsirea unui grup (trib, cetate, naţiune), distrugerea îi are în vedere pe cei răi, în timp ce oamenii buni - minoritari - sunt salvaţi. Dumnezeu a distrus omenirea printr-un potop, dar l-a salvat pe Noe, care „a fost un om drept şi integru" (Geneza 6:9). Iar când i-a pedepsit pe locuitorii cetăţilor Sodoma şi Gomora, Dumnezeu l-a salvat pe Lot. Dreptatea lui Dumnezeu nu putea face altfel. Patriarhul Avraam, primind înştiinţarea din partea lui Dumnezeu privitoare la distrugerea cetăţilor nelegiuite, Îl întreba pe Creatorul vieţii: „Departe de Tine să faci un astfel de lucru: să-l omori pe cel drept împreună cu cel rău, astfel încât celui drept să i se facă la fel ca şi celui rău! Departe de Tine lucrul acesta! Oare nu va face Judecătorul întregului pământ ceea ce este drept?" (Geneza 18:25)

    Când Ierusalimul a căzut în faţa armatelor lui Nabucodonosor al II-lea, împăratul Babilonului, credinţa poporului Israel a fost supusă unui test dificil. Teologii evrei ar fi putut explica mai greu cum se împacă providenţa şi puterea divină cu victimele rezultate din confruntarea militară, cu distrugerea Templului - simbol al prezenţei lui Dumnezeu -, cu miile de femei şi bărbaţi, copii şi bătrâni duşi în robie. Cântecul de jale al profetului Ieremia descrie această durere şi trădează lipsa unei perspective clare asupra celor întâmplate. E surprinzător însă modul în care profetul a perceput implicarea lui Dumnezeu: „Băieţii şi bătrânii zac împreună, doborâţi la pământ, pe străzi; fecioarele şi tinerii mei au căzut răpuşi de sabie. I-ai ucis în ziua mâniei Tale şi i-ai înjunghiat fără milă" (Plângerile lui Ieremia 2:21). Deşi măcelul fusese săvârşit de armata babiloniană, profetul nu s-a sfiit să afirme că Dumnezeu este Cel care a ucis fără milă.

Taguri:

haiti, cutremur, voodoo, pedeapsa divina, diavol,

Recomandăm:

• Cutremurul din Japonia, exploatat ca profeție
• Cutremur și tsunami în Japonia sau cum suntem mințiți
• Preoți voodoo haitieni linsați din pricina holerei
• Cutremur de 5,2 în largul Insulei Creta
• Video: Cutremur devastator în Japonia: 8,9 grade
• Bilanţ: 780.000 de decese într-un deceniu de seisme
• Speriaţi de 9/11: cutremurul din SUA asociat cu un atac terorist