Avatar 2 - resădirea lumii

    „Să construim o morală care să conţină suficientă religie pentru ca acţiunile noastre să aibă sens, dar nu prea multă. Prea multă religie aduce după sine recăderea în lumea obscură a vremurilor preistorice şi sfârşitul maşinăriei moderne". (Jean-Claude Barreau)

    Afirmaţia lui Jean-Claude Barreau devine şi mai interesantă în contextul în care Callum G. Brown anunţa, în 2001, moartea „Britaniei creştine". În cartea cu acelaşi titlu, republicată în 2009 cu adăugiri, Brown nu face afirmaţii metaforice. Când vorbeşte despre moartea creştinismului britanic, nu se referă doar la declin, ci anunţă argumentat dispariţia „esenţei naţionale religioase". Tonul său nu este pătimaş, nici anticreştin, nici măcar rece sau indiferent[1], şi conform finalului cărţii, analiza sa nu intenţionează să sugereze că restul lumii va urma exemplul britanic. Dar dacă teza lui Brown este adevărată, atunci „Marea Britanie arată lumii cum religia, aşa cum o ştim noi, poate să moară."

Criza globală a creştinismului

    În Europa occidentală mai ales, dar şi în multe părţi ale Statelor Unite, religia creştină, atât catolicismul, cât şi protestantismul, experimentează un regres în ceea ce priveşte numărul de membri din registre şi participarea la slujbele religioase. Mai puţini oameni se căsătoresc în faţa altarului şi mai mulţi neglijează botezul copiilor. Prezenţa noilor generaţii la şcoala duminicală sau la cursurile de catehizare se reduce. Unele biserici resimt lipsa personalului clerical, pentru că tot mai puţini tineri aleg să devină preoţi sau pastori.

    Declinul este în cea mai mare parte recunoscut, dar explicaţiile sunt variate. La poli se află cei care cred că religia creştină trece printr-o perioadă dificilă, ce va fi urmată de o mare înviorare, şi cei care afirmă moartea inechivocă a creştinismului. Sunt şi teorii care fac distincţie între biserici şi susţin că doar protestantismul liberal este pe moarte. Istoricul Thomas Reeves[2] consideră că singura speranţă a protestantismului liberal este recuperarea doctrinei şi a credinţei biblice. Însă Wade Clark Roof şi William McKinney[3] , doi sociologi ai religiei, prevăd continuarea declinului creştinismului liberal, chiar şi în condiţiile în care acesta îşi va redefini teologia. Ca răspuns dat criticilor liberalismului, cercetătorul Diana Butler Bass[4] argumentează pe baza propriului studiu că protestantismul moderat sau uşor liberal nu se mai află în declin, ci în post-declin, în prezent atrăgând din nou membri şi funcţionând sănătos.

Biserica reinventată - o soluţie?

    Lumea creştină occidentală cunoaşte un nou fenomen: megabisericile[5]. Mediatizată deja ca un mare succes, The Community Church Movement pare răspunsul creştin potrivit într-o lume postmodernă, sugerând că religia creştină nu va dispărea, ci doar se va transforma[6]. Scott Thumma crede că „aceste forme au un potenţial extraordinar de a-i remodela pe membrii lor şi chipul religiei în Statele Unite. Dacă vor reuşi asta, şi probabil că vor reuşi... vor remodela lumea"[7]. Megabisericile sunt biserici cu mii sau zeci de mii de membri, consolidate în zone suburbane. Profilul este nonconfesional, de orientare conservatoare, dar cu o viziune identitară distinctă (vezi caseta) şi având ceva de oferit tuturor.

    Un exemplu cunoscut este Willow Creek Community Church. Pastorul Bill Hybels a mers din uşă în uşă şi le-a cerut oamenilor să-i spună ce nu le place şi ce şi-ar dori de la biserică. Din rezultatele obţinute, el a imaginat un tip de servicii de închinare user-friendly, orientate spre aspectele practice ale vieţii, fără apeluri pentru colecte, jargoane religioase sau mesaje care să trezească sentimente de vinovăţie. Thumma crede că astfel „liturghia devine relaxată, dar mesajul rămâne unul solid conservator". Totuşi, concluziile unui sondaj autoevaluator realizat în 2004 la Willow Creek arăta că „biserica nu este chiar atât de eficientă precum am crezut..." (Bill Hybels). Sondajul a sugerat că aproape 25% dintre membrii de la Willow Creek se împotmoliseră în creşterea lor spirituală sau erau nesatisfăcuţi de biserică. Mulţi luau în considerare varianta despărţirii de congregaţie. Criticii megabisericilor s-au folosit de mărturisirea celor de la Willow Creek, dar există şi voci care consideră că studiul nu e relevant.

Tipuri de invitaţii folosite de megabiserici

 

(textele reprezintă idei de invitaţii la biserică, oferite de revista Outreach)

- „Îţi aminteşti de biserica la care erai târât în copilărie? Acum e altfel... Biserica este diferită - jeanşi, muzică live, dialog real pentru oameni reali."

- „Un nou tip de biserică! Dacă scaunele tari, predicile plictisitoare, imnurile vechi ţi-au scăzut interesul pentru biserică, atunci eşti aşteptat la noi. Vei găsi muzică electronică, dramatizări pasionante, predici puternice şi programe high-voltage pentru toată lumea. Un nou tip de biserică - şocant, nu?"

- „Nu te vei simţi ca un condamnat la închisoare în biserica noastră. La noi s-a renunţat la imaginea tradiţională a bisericii, dar nu la Dumnezeu. Suntem o biserică pentru cei care au renunţat la imaginea tradiţională a bisericii, dar nu la Dumnezeu.  

Ce factori explică secularizarea?

    Callum Brown consideră că toate încercările de a explica declinul creştinismului sunt negări ale realităţii secularizării. În schimb, el prezintă în cartea sa o teză nouă şi interesantă. Nu vede secularizarea din Marea Britanie ca pe un proces care a durat secole, ci unul care a apărut brutal, la începutul anilor '60. Din punctul de vedere al lui Brown, la mijlocul secolului trecut, Marea Britanie s-a aflat în faza ultimei perioade pietiste. Era vremea în care Billy Graham aduna 100.000 de participanţi la o singură prezentare de-a sa. La scurtă vreme, a început dezastrul. Explicaţia lui Brown introduce un element de referinţă - creştinismul discursiv -, referindu-se la circulaţia mesajului, principiilor şi viziunii creştine despre viaţă, care, după 1963, scade dramatic. În numai cinci decenii, Marea Britanie a cunoscut o scădere fantastică a importanţei religiei, din cauza lipsei propagării autentice din om în om, din mamă în fiu, a „discursurilor" creştine. Indivizii, prin alegerea lor, sunt cei care au trimis creştinismul la periferia vieţii sociale.

    Meritul tezei lui Brown e acela că personalizează fenomenul. Secularizarea, văzută până acum ca un proces de lungă durată care i-a afectat pe oameni treptat şi a dus, într-un mod impersonal, la devalorizarea religiei, capătă în cuvintele lui Brown accente personale şi credibile.

Filosofia, care a fost dorită de multe ori ca un auxiliar de preţ al teologiei (ancilla teologiae), a fost în realitate cea care a dominat şi influenţat teologia, aşa cum se poate vedea din istorie.  

    Explicaţia cea mai echilibrată însă ar trebui probabil să ţină cont de ambele aspecte. Pe de o parte, este clar că sinuciderea creştinismului înseamnă incapacitatea lui de a-şi transfera valorile către generaţiile următoare. Liberalismul are o parte semnificativă de vină aici, pentru că prin încercările lui de elibera creştinismul de „mituri", a reuşit doar să se îndepărteze de esenţa viziunii şi doctrinei creştine. Dar şi conservatorismul se face vinovat - de rigiditate şi tradiţionalism. Pe de altă parte, este limpede că terenul a fost pregătit pentru această transformare de procesul, de secole, al schimbării la faţă a lumii prin influenţa filosofiei.

[1] Brown declară în introducerea cărţii că „nu este nicio plăcere în a proclama moartea Britaniei creştine", Callum G. Brown, The Death of Christian Britain, NY, Routledge, p. 2

[2] Thomas Reeves, The Empty Church: The Suicide of Liberal Christianity, Michigan, Free Press, 1996

[3] Wade Clark Roof şi William McKinney, American Mainline Religion, Rutgers, 1988

[4] Diana Butler Bass, The Practicing Congregation: Imagining a New Old Church, Alban Institute, 2004 şi colecţia editată de Butler Bass şi Joseph Stewart-Sicking, From Nomads to Pilgrims: Stories from Practicing Congregations, Alban Institute, 2005

[5] Scott Thumma, Dave Travis, Rick Warren, Beyond Megachurch Myths: What We Can Learn from America's Largest Churches, John Wiley and Sons, 2007

[6] Aceasta este o viziune conservatoare cu privire la transformarea creştinismului. Există şi versiuni liberale. Una dintre ele vede viitorul creştinismului într-o formă de cultură creştină subzistentă, fără instituţii.

[7] Scott Thumma, „Exploring the Megachurch Phenomena: Their characteristics and cultural context", Hartford Institute for Religion Research, http://hirr.hartsem.edu

Taguri:

crestinism, avatar, liberalism, megabiserici, secularizare,

Recomandăm:

• Avatar 1 - schimbarea la faţă a lumii prin cultura media
• Video: „De ce urăsc religia, dar Îl iubesc pe Iisus”
• „Putem vorbi împreună despre Dumnezeu?”
• Americanii nu au lideri creştini remarcabili
• Ce facem cu ororile creştinismului?
• Liberalismul fundamentalist / Deformarea conceptului egalităţii
• Diavolul şi Satana, soţ şi soţie?