Avatar 1 - schimbarea la faţă a lumii prin cultura media

    Imaginea energiei spirituale în natură şi cea a interconectării tuturor obiectelor şi a fiinţelor într-o mare reţea ne sunt deja familiare din alte producţii cinematografice. După cum scria Rouss Douthat, în The New York Times[4], panteismul este religia Hollywoodului deja de o generaţie. Este revelaţia lui Kevin Costner în Dansând cu lupii sau în animaţiile Disney, Regele leu şi Pocahontas. Avatar nu este singurul din genul său şi, dacă este cineva cu adevărat interesat de ce va rămâne în urma acestui film, atunci trebuie să privească la discreta, dar lunga listă de impresii absorbite picătură cu picătură de consumatori din cultura media şi cristalizate în influenţe, apoi concepţii şi mentalităţi de largă circulaţie.

    Mesajul ecologic al filmului (de altfel, de apreciat), anunţat de Cameron însuşi, devine religie. Acel soi de religie uşor de acceptat chiar şi de ateistul Richard Dawkins, care, comentând adorarea frumuseţii şi sublimului naturii de către Albert Einstein, mărturisea: „În acest sens, şi eu sunt religios". Este vorba, în fond, despre cea mai umanistă manifestare religioasă posibilă. Panteismul simplificat al filmului Avatar este o recunoaştere a faptului că majoritatea oamenilor au o intuiţie cu privire la ceva mai mare decât sinele şi decât rasa umană - iar răspunsul este Natura, Planeta şi, la nivel mai larg, Universul.

    Panteismul de acest tip reprezintă o religie mult mai convenabilă decât orice altă formă de religie. Nu cere credinţă în minuni, entităţi invizibile şi puteri supranaturale, promovează o atitudine dezinhibată faţă de sex şi de celebrarea vieţii, nu se află în contradicţie cu ştiinţa, promovează relaxarea în faţa morţii - privită ca o reunire cu lumea naturală -, nu se frământă cu problema răului şi satisface nevoia individului de apartenenţă la un întreg.

Transcenderea morţii

    Totuşi, dincolo de teorie, ciclul vieţii (circle of life) este totuşi un ciclu al morţii, în multe locuri de pe pământ viaţa fiind, departe de contemplarea serenă a naturii, o luptă mizeră pentru supravieţuire. Oamenii nu au nevoie de resemnarea panteistă în faţa ciclului morţii, oamenii au nevoie de speranţă şi înşişi fanii Avatarului demonstrează că omul tânjeşte după nemurire şi după ce este dincolo de această viaţă. Una dintre scenele puternic senzoriale şi emoţionale ale filmului, deopotrivă controversată şi susceptibilă de provocarea unor decizii de suicid, este scena finală a transferului fiinţei din trup omenesc în trup extraterestru. Reîncarnarea este istoria din spatele scenei, iar procentul de creştini care cred în ea arată cât de captivaţi sunt oamenii de ceea ce urmează după moarte.

Viitorul nu este în trecut, iar împlinirea nu e virtuală

    Deşi pare umanist şi exponent al unui mesaj moral, filmul induce sentimentul fals - căruia trebuie să i se impute valul de depresie înregistrat în rândul spectatorilor - că viitorul este damnat şi că singurele soluţii sunt fie împlinirea virtuală, fie întoarcerea către trecutul mistic, pentru a fi regăsită stabilitatea. Mitul stabilităţii regăsite în memoria ancestrală păgână a omenirii este un mesaj implicit al mentalităţii postmoderne, care fuge de certitudini religioase, furişându-se într-o spiritualitate nebuloasă. Într-adevăr, „fundalul hedonistic al epocii maschează virulenţa ei ideologică, descărcată mediatic sub ambalaje mincinoase"[5].

    Filmul Avatar e doar un episod, nici primul şi nici cel mai important, al unui serial cu mii de episoade. De aceea, în ciuda panteismului, sincretismului şi a demobilizării motivaţionale care i s-au reproşat filmului, o cruciadă împotriva Avatarului nu este necesară din punct de vedere creştin. Ar fi ineficientă şi ridicolă, precum o demonstraţie costisitoare de forţă pe care un suveran o desfăşoară în faţa unui singur supus. Cu atât mai mult, cu cât creştinismul are o problemă mult mai gravă de rezolvat, pentru că schimbarea la faţă a lumii, atât de avansată astăzi şi care ameninţă să lase religiile creştine în afara viitorului, este cauzată în bună măsură de creştinismul însuşi. Cum a contribuit substanţial creştinismul la crearea situaţiei grave în care se află acum şi de unde vine schimbarea la faţă a lumii (în bine), în partea a doua a articolului, din numărul viitor.

Caracteristicile schimbării la faţă a lumii prin cultura media (sau ce „a rămas în urmă" până acum)

 

1. ambiguitate interpretativă - sensul lumii şi cel al existenţei sunt divers definite şi certificate

2. oboseală ideologică - respingerea marilor „basme ideologice" (adică a religiilor, în speţă religia creştină)

3. tendinţă universală spre nihilism

4. instituţionalizarea îndoielii până acolo încât se atinge pragul falimentului moral

5. deplasare de la credinţă la „opţiune personală"

6. dizolvare a istoriei în ficţiune

7. nostalgie a stabilităţii - viitorul este în trecut; recapitulare recuperatorie - scuză pentru revizitarea păgânismului

8. sensul fluid al realităţii - imaginea înlocuieşte realitatea, consumul de imagini întreţine o fascinaţie primitivă - de la logocentrism la imagocentrism

9. domnia simulacrelor - cultura televizată, în goana ei după audienţă, sfidează protecţia educaţională

10. media - biserica occidentalismului; televiziunea, media, cinematograful - noua providenţă (mână invizibilă din spatele evenimentelor)

 

Sinteză inspirată de lecturarea cărţii lui Adrian Dinu Rachieru, Globalizare şi cultură media, Iaşi,  Institutul European, 2003.  

[4] Rouss Douthat, „Heaven and Nature", The New York Times, 20 decembrie 2009

[5] Adrian Dinu Rachieru, Globalizare şi cultură media, Iaşi, Institutul European, 2003, p. 120.

Taguri:

avatar, cameron, sinucidere, pandora, paganism,

Recomandăm:

• Planeta sinucigașilor (II)
• BBC a difuzat sinuciderea milionarului Smedley
• Peste 8 din 100 de liceeni români se gândesc să se sinucidă
• O nouă sinucidere la France Telecom-Orange
• Preţul sinuciderilor în Japonia: 25 de miliarde de euro
• Supravieţuitorii
• Avatarul tău ar putea spune agenţilor de marketing cine eşti