Al doilea şi al treilea exod (ce să mănânci şi să bei ca să trăieşti veşnic)

    De-a lungul istoriei lui Israel, Paştele a fost deopotrivă o celebrare, o ocazie de rememorare a eliberării din Egipt, dar şi o prefigurare a lui Mesia care avea să vină ca Miel de jertfă pentru ispăşirea păcatului omenirii. Odată cu moartea sacrificială a lui Christos însă, funcţia pedagogică temporară a sărbătorii pascale a încetat, ruperea perdelei din interiorul Templului, de sus până jos, fiind o atestare a acestui fapt (Matei 27:51; Marcu 15:38). Totuşi, înainte de moartea Sa, Christos a avut grijă să le lase discipolilor, ca moştenire, un act comemorativ al morţii Sale, pentru ca oamenii care vor crede în El să nu piardă din vedere că salvarea este posibilă numai prin sacrificiul Său. Acest act comemorativ este cel surprins în renumita frescă a lui Leonardo da Vinci - Cina cea de taină (numită alteori Mesă, Euharistie, Împărtăşanie, Cina Domnului sau Sfânta Cină).

    Instituirea actului comemorativ a avut loc chiar înainte de moartea Sa (în seara zilei de joi), deoarece doar prin moarte putea fi ratificat. Forma de desfăşurare a Cinei Domnului a fost preluată din cutuma orientală antică: a debutat cu spălarea picioarelor (Ioan 13:5). Acesta era modul gazdei de a-i spune bun venit unui oaspete, slujitorul gazdei sau gazda însăşi spălând picioarele oaspetelui. În practica modernă, actul este trecut cu vederea de cele mai multe ori, deşi Iisus Însuşi a spus: „Căci Eu v-am dat un exemplu, ca să faceţi şi voi aşa cum v-am făcut Eu vouă" (Ioan 13:15).

    Faptul că Iisus Însuşi a spălat picioarele apostolilor înaintea Cinei îi dă o semnificaţie aparte gestului, devenit un simbol al curăţirii inimii, care este sursa înstrăinării, geloziei şi mândriei[1]: „Cel ce s-a îmbăiat nu are nevoie să se spele decât pe picioare, apoi este curat în întregime" (Ioan 13:10). Este vorba de un act ritual care îl conduce pe practicant la o înţelegere mai profundă a dragostei lui Christos, a umilinţei Sale şi a semnificaţiei uceniciei. Poate fi numit „actul umilinţei", deoarece persoana care se apleacă pentru a spăla picioarele altcuiva devine un serv. Dacă Iisus a fost Cel care a spălat picioarele ucenicilor este şi pentru că ucenicii, purtând încă seminţele mândriei în inima lor, au refuzat să facă acest lucru. Gestul lui Christos de a Se dezbrăca de haine şi de a Se încinge cu un ştergar pentru a spăla picioarele ucenicilor a fost revelator pentru ei. Au descoperit încă o dată caracterul umil al Învăţătorului lor.

În aşteptarea ultimului exod

    În toate cele trei Evanghelii sinoptice, Cina Domnului este strâns legată de Paştele iudeilor (Matei 26:26-29; Marcu 14:22-25; Luca 22:14-20). Iisus a servit această cină împreună cu ucenicii Lui în preajma sărbătorii Paştelui. În ciuda acestui fapt, Cina Domnului nu a fost o repetare rituală a sărbătorii pascale, ci transformarea acestei ceremonii într-una mult mai profundă în înţelesuri. Paştele le reamintea israeliţilor de eliberarea din robia egipteană şi arăta către viitoarea venire a lui Mesia. În schimb, Cina Domnului a devenit o formă rituală de reamintire a morţii sacrificiale şi răscumpărătoare a lui Christos şi o ocazie de anunţare a celei de-a doua veniri (1 Corinteni 11:26).

    Elementele componente ale Cinei Domnului - pâinea şi vinul - au semnificaţii profunde în economia procesului mântuirii. Pâinea pe care a folosit-o Iisus era, incontestabil, o azimă (pâine nedospită), deoarece, conform poruncii divine, pâinea folosită la sărbătoarea pascală era preparată fără niciun fel de ferment. În Evanghelia după Matei (26:26) sunt notate cuvintele lui Christos: „Luaţi, mâncaţi! Acesta este trupul Meu." Nu putea exista un simbol mai potrivit pentru trupul Său decât pâinea fără aluat dospit. De ce a ales Christos pâinea ca simbol al trupului Său? Poate pentru că S-a născut în Betleem (în traducere, „casa pâinii"), a fost aşezat într-o iesle (locul unde se pune hrana) şi, după cum menţionează evanghelistul Ioan (6:35), a spus despre Sine: „Eu sunt pâinea vieţii." În Sfânta Scriptură, aluatul dospit este asociat frecvent cu păcatul şi, prin urmare, Iisus, Cel fără păcat, nu putea fi reprezentat printr-un simbol al păcatului. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul afirmaţiei „acesta este sângele Meu" (Marcu 14:24), cu referire la vinul care, la fel ca pâinea, era fără ferment.

    Este evident că pâinea şi vinul, ca simboluri ale trupului şi sângelui lui Iisus Christos, arată către sacrificiul Său, un sacrificiu care devine eficient doar pentru persoana care acceptă şi împlineşte cuvintele Lui. „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică", a afirmat Iisus într-o ocazie când le-a vorbit mulţimilor (Ioan 6:54). Afirmaţia Sa a provocat multe dispute chiar printre cei care Îl însoţeau. Impactul acestor cuvinte a fost atât de puternic, încât mulţi dintre ucenicii Lui L-au părăsit (Ioan 6:66). Cu toate acestea, simbolistica pâinii şi vinului era foarte clară, după cum reiese şi din explicaţia oferită de Iisus: „Duhul este Cel Ce dă viaţă; carnea nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă" (Ioan 6:63). Mâncarea şi băutura hrănesc trupul omului, devenind parte a trupului. Prin consumarea simbolurilor sfinte, pâinea nedospită şi mustul nefermentat, creştinii devin părtaşi la viaţa lui Christos, însuşindu-şi calităţile Sale în propriul caracter. Prin celebrarea Cinei, creştinii nu numai că devin conştienţi de sacrificiul lui Christos pentru păcatele lor, dar se bucură de includerea într-un nou legământ încheiat cu El, care le garantează legătura prezentă cu Fiul şi slava viitoare din împărăţia Lui.

    Pe Muntele Schimbării la Faţă, Mântuitorul a vorbit cu profeţii Moise şi Ilie „despre exodul Lui, pe care urma să-l ducă la îndeplinire în Ierusalim" (Luca 9:31). Descriind acest episod, evanghelistul Luca a folosit pentru cuvântul „sfârşit" un eufemism, exodos, care este o aluzie evidentă la exodul din Egipt. Evenimentul exodului din ţara Egiptului, prin mijlocirea profetului Moise, a fost doar o ilustrare a marelui exod universal reprezentat de moartea lui Christos, prin care oricine doreşte să fie salvat din păcat poate avea parte de viaţa eternă promisă. Împărtăşirea cu pâinea şi vinul, ca simboluri ale trupului şi sângelui lui Christos, este deci o formă de exprimare a credinţei în puterea jertfei Fiului lui Dumnezeu şi o afirmare a credinţei că El urmează să revină în glorie. Al doilea exod îl anticipează astfel pe cel de-al treilea, când oamenii credinţei vor putea fi primiţi în Împărăţia lui Dumnezeu.

[4] Raoul Dederen (editor), „The Ordinances: Baptism, Foot Washing, and Lord's Supper", Handbook of Seventh-day Adventist Theology, Hagerstown, Review and Herald Publishing Association, 2000, p. 593

Taguri:

cina, paste, evrei, exod, egipt,

Recomandăm:

• Curtea supremă a Israelului e fascistă, spun evreii aşkenazi
• Pe cine eliberăm săptămâna asta?
• Lumea trăieşte ultimele zile
• Liderii lumii cer reforme în Egipt
• Tinerii din Egipt și Tunisia - generația în așteptare
• „Desfrânata” - povestea unei fetiţe devenită simbol în Israel
• Iisus Christos pe limba tabloidelor