Adevărat a-nviat!

    Pentru unii învierea lui Iisus Christos este un eveniment simbolic, iar pentru alţii subiectul nu are importanţă, pentru că revenirea la viaţă este imposibilă din punct de vedere ştiinţific. Totuşi, creştinismul afirmă că Iisus este viu, deşi a fost răstignit şi a murit.

    O placă de piatră care conţine 87 de rânduri scrise în limba ebraică a fost găsită în Iordania, aproape de Marea Moartă[1], anunţa The New York Times, în 2008. Specialiștii consideră piatra autentică şi o datează înaintea naşterii lui Iisus Christos. Intuind mai degrabă forma câtorva cuvinte ilizibile de pe tăbliță, unii cercetători evrei au afirmat că inscripţia s-ar referi la un Mesia care se va ridica din morţi la trei zile după deces. Astfel, inscripţia ar sugera că istoria învierii lui Iisus nu este unică, ci reprezintă doar o preluare din tradiţia evreiască existentă. În realitate, textului îi lipsesc termenii cheie pentru argumentarea unei asemenea teze, iar Moşe Bar-Aşer, profesor de ebraică şi aramaică la Hebrew University, observa corect că aceia care formulează teorii pe baza inscripției incomplete se pripesc.

    Moartea şi învierea lui Christos au fost profetizate cu câteva secole înainte, prin profetul Isaia care scria: „după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat (...) va trăi multe zile" (Isaia 53:10). Nu mai reprezintă însă o noutate faptul că relatăriile evangheliilor despre învierea lui Iisus Christos sunt uneori contestate, considerându-se că, din punct de vedere istoric, evenimentul este îndoielnic sau imposibil.

Învierea în religiile lumii

    Realitatea învierii este profund legată de credinţa în Creatorul tuturor lucrurilor. Trei religii importante ale lumii învaţă, prin curentele teologice ortodoxe, neafectate de evoluţionim şi interpretări seculare, că există un singur Dumnezeu Creator. Iudaismul, creştinismul şi islamul susţin că va fi o înviere în trup a tuturor oamenilor.

    În religiile orientale, precum hinduismul, budismul şi jainismul, învierea individului nu este considerată o posibilitate reală. Totuşi, şi în aceste religii regăsim preocuparea pentru ceea ce se întâmplă în „viaţa viitoare". Conceptualizările orientale ale acestei credinţe într-o viaţă viitoare sunt transmigrarea sufletului şi reîncarnarea. Procesul transmigrării sufletului se finalizează în nirvana, care înseamnă o stare unică şi universală sau chiar armonizarea cu neantul. Marile religii ale Asiei promovează, în diferite forme, conceptul nemuririi. În schimb, ideea de înviere este absentă. Nu se vorbeşte despre posibilitatea revederii unui membru al familiei sau a unui prieten decedat. În cel mai bun caz, se crede că spiritele lipsite de trup se vor reîntâlni într-un spaţiu nedefinit.

    În islam există credinţa că morţii înviaţi vor locui în Paradis, care pare mai degrabă „un loc senzual"[2], unde bărbaţii au acces la fecioarele din Paradis, fiind serviţi cu vin de concubinele din propriul harem. Pe de altă parte, viaţa „viitoare" a femeilor credincioase pare a fi ignorată în Coran. Cert este că învierea este asociată cu vremurile de pe urmă, când toţi vor învia, unii pentru a moşteni raiul amintit, iar cei care i s-au opus lui Allah şi profetului Mahomed, pentru a fi pedepsiţi în iad.

    Confucius, Buddha, Mahomed şi alţi fondatori sau lideri religioşi au murit şi au fost îngropaţi. Milioane de credincioşi merg azi în pelerinaj la mormintele lor. Singuri creştinii nu au această posibilitate, pentru că ei cred că Iisus Christos a înviat dintre morţi şi că mormântul Său este gol.

Mormântul gol

    Mormântul în care a fost îngropat Iisus i-a aparţinut unui evreu înstărit, Iosif din Arimatea, şi era, cu certitudine, un loc de înmormîntare sigur. Trupul lui Iisus a fost îngropat potrivit obiceiului ebraic, fiind înfăşurat într-o pânză curată de in, îmbălsămat cu miresme şi aşezat într-un mormânt nou, săpat în stâncă. La intrarea mormântului a fost aşezată o piatră de dimensiuni mari.

    Conducătorii religioşi ai iudeilor au cerut ca mormântul să fie păzit, cererea lor fiind motivată de teama că ucenicii lui Iisus vor fura trupul şi vor susţine că Acesta a înviat. Astfel, o gardă militară oficială a asigurat paza permanentă a mormântului din momentul îngropării şi până în dimineaţa zilei de duminică, ca o garanţie că trupul lui Iisus va rămâne acolo, în pofida profeţiei repetate, cum că Iisus va învia a treia zi. Practic s-au luat toate măsurile de siguranţă, pentru ca mormântul să nu fie „profanat". Evanghelistul Matei ne spune însă că, duminică, în zorii zilei, „a avut loc un cutremur mare, căci un înger al Domnului a coborât din cer şi s-a dus de a rostogolit piatra şi s-a aşezat pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada. Gardienii au început să tremure de frică şi au rămas ca morţi. Îngerul le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi! Ştiu că Îl căutaţi pe Iisus, Care a fost răstignit! Nu este aici, pentru că a fost înviat, aşa cum a spus! Veniţi şi vedeţi locul unde fusese pus" (Matei 28:2-6).

    Pentru duşmanii lui Iisus, mormântul gol a creat o problemă serioasă. Se cerea o explicaţie plauzibilă şi, tocmai de aceea, Consiliul preoţilor a hotărât să răspândească zvonul că ucenicii au furat trupul lui Iisus. Acest zvon a validat însă un fapt cert: mormântul era gol. Paradoxal e faptul că, în primă fază, chiar şi unii dintre cei care Îl urmaseră pe Iisus au crezut că trupul Lui a fost luat şi mutat în altă parte. Maria Magdalena, descoperind mormântul gol, şi-a exprimat tristeţea prin cuvintele: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus!" (Ioan 20:2) Neliniştea apostolilor Petru şi Ioan, care au alergat degrabă spre mormânt, poate fi înţeleasă prin prisma bănuielii că duşmanii Învăţătorului lor i-ar fi furat trupul.

    Teoria că trupul lui Iisus a fost furat nu este însă susţinută de relatările evangheliilor şi este lipsită de logică. Membrii Sanhedrinului au recunoscut că mormântul era gol. Pe ei nu i-ar fi avantajat să deţină trupul lui Iisus şi să păstreze tăcerea cu privire la asta. Explicaţia oferită publicului larg a fost că ucenicii au luat trupul în timp ce soldaţii romani dormeau. Totuşi, cine ar putea crede că unsprezece ucenici, dezamăgiţi de moartea Învăţătorului lor şi neorganizaţi, s-au strecurat cu abilitate printre gărzile romane, înlăturând piatra mare de la intrarea în mormânt, fără zogomot şi furând cu atâta îndemânare trupul lui Iisus? Şi-apoi, însăşi descoperirea mormântului gol a transformat disperarea lor în bucurie, încurajându-i să proclame realitatea învierii lui Christos. „Fără mormântul gol, orice afirmaţie în favoarea învierii lui Iisus era fără sens"[3]. Minciuna şi furtul n-ar fi reuşit să justifice răspândirea mesajului învierii, care constituie o parte foarte însemnată, dacă nu chiar esenţa creştinismului.

[1] Ethan Bronner, „Ancient Tablet Ignites Debate on Messiah and Resurrection", www.nytimes.com, 6 iulie 2008

[2] Henry Morris, Religion and Resurrection, www.icr.org 

[3] Carl F. H. Henry, Dumnezeu, revelaţie şi autoritate, (ce volum? Sunt vreo 6) Oradea, Cartea Creştină, 1996, p. 188

Taguri:

înviere,