Aceeași foame, alt meniu... și altă notă de plată

Oamenii își pot pierde interesul pentru religia tradițională, dar nu renunță la dorința de a intra în contact cu puteile supranaturale.

Fața vizibilă a vieții religioase este marcată în ultimul timp de scăderea numărului de practicanți în aproape fiecare biserică. Explicațiile nu sunt greu de găsit. În primul rând, știința promite răspunsuri pentru toate întrebările, chiar dacă nu le are deocamdată. în al doilea rând, publicul care are contact cu știrea religioasă reține din actualitate frânturi dezamăgitoare: în Techirghiol a mai murit o membră a sectei din „casa foamei"; în Marea Britanie, se contestă cu mare aplomb afișele de pe autobuzele londoneze prin care se afirmă existența lui Dumnezeu; Biserica Catolică are preoți pedofili și organizează, pare-se, o campanie de imagine în care iartă tot ce mișcă și mai ales ce nu mișcă (vezi cazurile Galileo, Beatles, Copernic).

În aceste condiții, un om normal, presat oricum de agenda publică anticreștină, „și disimulează orice căutare sau interes religios. în al treilea rând, un creștinism rece, ideatic, își pierde sensul trăirii spirituale concrete. O teologie creștină intelectuală, dogmatică, nedevoțională și, în consecință, de multe ori plictisitoare și irelevantă îndeplinește rolul nedorit de a-i îndepărta pe oameni tocmai de ceea ce ar trebui să fie esența creștinismului - viața spirituală.

În realitate, nu există religie fără devoțiune, nu există nicio călătorie spre Dumnezeu, ci doar o călătorie împreună cu Dumnezeu. Paradoxal într-un asemenea context, Jon Dybdahl1 crede că „foamea umană de Dumnezeu este intensă și universală." Opinia lui, aparent anacronică, este de fapt foarte recentă (2007) și apare în debutul cărții Hunger: Satisfying the Longing of Your Soul (Foamea: Alinarea dorului tău sufletesc). „Chiar dacă este reprimată sau negată," consideră Dybdahl, foamea umană de Dumnezeu „strigă tăcut din adâncuri. O astfel de foame nu este o dorință de a cunoaște despre Dumnezeu, ci, mai degrabă, o căutare pentru a-L întâlni."

Afirmațiile lui Dybdahl sunt susținute de cealaltă față a vieții religioase. În timp ce în biserici se consumă mai mult decât înainte literatură despre rugăciune, meditație și devoțiune, în societatea secularizată crește popularitatea religiilor orientale sau a curentelor Noii Ere și se înmulțesc personajele de tip guru. Televiziunile, filmele și cărțile abundă fie de îngeri, demoni, spirite, vrăji, fie de entități energetice superioare, oculte. Naivii sau neinstruiții, deopotrivă cu liderii politici, intelectualii sau artiștii momentului cochetează cu avantajele ocultismului. Există un meniu supranatural pe măsura fiecăruia - de la păcăleli ale prestidigitatorilor la mediumuri spiritiste sau teorii ezoterice care inspiră respect și teamă. Și dacă uneori această realitate nu este foarte vizibilă, se întâmplă așa din pricină că tot mai mulți oameni învață să-și păstreze imaginea publică neafectată de viața și opțiunile private.

În cele din urmă, este vorba despre ce formă de spiritualitate decide omul să aleagă. Foamea rămâne aceeași. Aproape jumătate dintre paginile revistei pe care o țineți în mână vă oferă o analiză a câtorva dimensiuni ale supranaturalului.

1. Profesor de teologie și membru în comitetul de planuri al Consiliului Mondial al Bisericilor.

Taguri:

rata participare, credinta, necredinta, biserica, religie,

Recomandăm:

• Indonezian ameninţat cu închisoarea după o postare pe Facebook
• Angajatorii religioşi, obligaţi să dea contraceptive angajaților
• Naşterea lui Iisus, în direct pe Facebook
• 10 minciuni în care cred femeile şi bărbaţii și cum se pot remedia
• Americanii vor un președinte credincios
• 5 mari schimbări în bisericile americane
• Analiză: Cât de real este fenomenul "de-botezării" lumii?