4 luni, 3 săptămâni şi o înmormântare

    Întreruperea unei sarcini implică riscul apariţiei unor traume şi sechele care vor fi resimţite toată viaţa. Se discută tot mai mult de aşa-numitul sindrom post-avort, în care femeile şi, în mod surprinzător, chiar şi partenerii lor au simţăminte de vinovăţie, durere, detaşare, depresie şi confuzie[7] . Trauma postabortivă este mai degrabă regulă decât excepţie. Consecinţele nu se rezumă la scurte momente de vinovăţie şi tristeţe, ci presupun implicaţiile spirituale şi morale pe termen lung ale avortului. Sunt aspecte profunde, chiar distructive, care conduc la distrugerea şi ruperea relaţiilor, la disfuncţii sexuale, la diminuarea stimei de sine, la apariţia abuzului şi autoagresiunii, la abuzul faţă de copii, la sinucidere, alcoolism şi consum de droguri. Aşadar, reacţiile psihice şi moral-spirituale în faţa traumei avortului sunt destul de severe. Acestea pot fi amplificate şi de consecinţele fiziologice negative.

    Complicaţiile care pot apărea în urma intervenţiilor chirurgicale de întrerupere a sarcinii sunt numeroase, între acestea fiind destul de frecvente hemoragiile şi infecţiile grave. Uterul şi intestinele pot fi perforate, fără o intervenţie medicală rapidă şi competentă, viaţa femeii fiind pusă în pericol. Studiile arată că, în rândul femeilor care au suferit o astfel de operaţie, a crescut semnificativ rata cancerului de sân. De asemenea, după un avort, riscul de a dezvolta o sarcină extrauterină este de 30%, iar după două sau mai multe avorturi, riscul ajunge la 160%. Sarcina extrauterină nedescoperită la timp poate genera hemoragii interne, cu complicaţii fatale în unele cazuri. Prin urmare, avortul înseamnă suferinţă pentru făt la întreruperea vieţii lui, suferinţă pentru mamă, tulburări psihice şi emoţionale. Există mame care, în urma unor întreruperi de sarcină, au rămas intens traumatizate, fără a reuşi să-şi mai revină[8] .

    Ironia face ca același sistem medical care le permite medicilor să provoace un avort la cerere trebuie să investească sume considerabile pentru tratarea complicațiilor produse de acest gen de intervenții medicale.

    Riscurile medicale ce pot apărea după o asemenea intervenţie sunt complicate şi numeroase. Ironia face ca acelaşi sistem medical care le permite medicilor să provoace un avort la cerere trebuie să investească sume considerabile pentru tratarea complicaţiilor produse de acest gen de intervenţii medicale. Sistemul care cheltuie mii şi zeci de mii de euro pentru a salva vieţi, păstrând un făt prematur şi distrofic în incubator, permite provocarea unui avort de vârstă înaintată, în mod deliberat. Lista paradoxurilor ar putea continua. Cartea Recordurilor o consemna, în 2006, pe Adriana Iliescu în topul celor mai vârstnice mame din lume, românca dând naştere la 66 de ani. În acelaşi timp, România deţine şi recordul trist de ţară fruntaşă în privinţa întreruperilor de sarcină.

Provocări pentru viitor 

    Conceperea şi aducerea pe lume a unei fiinţe umane reprezintă o mare responsabilitate. Totuşi, în ciuda acestui fapt, multe cupluri fac acest pas fără să se gândească prea mult la viitor şi implicaţii. Este în primul rând o problemă de educaţie şi sunt necesare programe de instruire a adolescenţilor, tinerilor, şi nu numai, cu privire la sexualitate, consecinţe, contracepţie, avort etc. Pot fi redactate ghiduri care să prezinte rezumativ aspectele esenţiale care ar trebui cunoscute de fiecare individ. Profesorii şi diriginţii pot să le ofere elevilor informaţiile necesare. De asemenea, legislaţia trebuie să fie ajustată, ţinându-se cont de complexitatea acestui fenomen. Se ştie că o legislaţie care interzice sau limitează avortul creşte riscurile care apar în urma avorturilor ilegale, efectuate în condiţii improprii şi stres.

    Dincolo de preocupările pentru drepturile femeilor, ar trebui să existe un interes susţinut pentru drepturile individului, inclusiv ale fătului. Libertatea şi egalitatea sunt principii care izvorăsc din morala creştină, dar şi respectul pentru viaţă tot de acolo se naşte. Viaţa este un dar de la Dumnezeu şi nu putem dispune de ea după cum dorim noi. Poate că biserica nu accentuează suficient importanţa acestui aspect, dar aceasta nu absolvă pe nimeni de responsabilitate morală. Curmarea vieţii unei fiinţe neajutorate nu este mai puţin lipsită de importanţă decât împuşcarea unui soldat în Irak.

[8] S. M. Stanford, Will I Cry Tomorrow? Healing Post-Abortion Trauma, Old Tappan, NJ, Revell, 1987

Taguri:

avort, fetus, avorton, chiuretaj, fat, embrion

Recomandăm:

• Video: Mărturii din sala de avort
• Ryan Bomberger, bărbatul care știe că nu este copilul tatălui său
• Studentă însărcinată: nu-mi vorbi despre avort!
• 100.000 de manifestanți, împotriva avortului
• Mexic: Viaţa începe în momentul concepţiei
• Rusia pregătește prima lege antiavort după comunism
• Arizona interzice avorturile rasiale