Și președinții îngenunchează

Când cer votul electoratului, pentru a accede la putere, liderii dovedesc o dispoziție nebănuită spre ascultare și supunere. Când primesc și împart puterea, cuvintele lor sunt literă de lege și, prin deciziile luate, influențează naţiuni întregi. Este resortul rugăciunii sau al credinței, în viața unui președinte, semnul puterii sau al slăbiciunii lui?

În data de 28 iulie a.c., Rusia a sărbătorit pentru prima oară, prin recunoaştere oficială, evenimentul din anul 988 d.Ch., când convertirea conducătorului Vladimir a dus la creştinarea întregii ţări. Nu e un secret că Vladimir, ca şi Constantin cel Mare, s-a aplecat în apa botezului creştin din raţiuni politice. Premierul Putin, prezent la aniversarea organizată în cea mai veche catedrală a Rusiei, a declarat că adoptarea creştinismului de către conducător şi popor a dus Rusia mai aproape de Europa. „Acesta a fost un eveniment de o importanţă colosală. Rusia a făcut o alegere istorică."

Convertirea sau aderarea împăratului la o ideologie religioasă, fie e vorba de creştinism, păgânism sau ateism, a dus deseori în istorie la schimbarea orientării religioase a întregii sale naţiuni. Actualitatea demonstrează că modelul nu mai funcţionează, nici dinspre politicieni spre popor, nici invers.

Religia președintelui și religia poporului, azi

Preşedintele american Barack Obama s-a declarat credincios creștin şi merge la biserică. Totuşi, conform unui sondaj, unu din cinci americani îl consideră musulman, mai ales din pricina ultimelor luări de poziție în ceea ce privește drepturile la închinare ale musulmanilor.

Discursurile preşedintelui iranian la ONU încep şi se termină cu invocări ale Divinităţii. Cu toate acestea, lumea civilizată acuză Iranul şi pe preşedintele său de grave încălcări ale drepturilor omului, lucruri care anulează sau pun sub semnul întrebării relaţia liderului cu Dumnezeu.

Un fenomen care a atras atenţia anul acesta a fost situaţia ţărilor majoritar catolice (Spania, Portugalia, Argentina, Mexic) în care aleşii neamului au adoptat sau confirmat legislaţia pro-homosexualitate. Şi biserica, şi politicienii pretind că reprezintă populaţia.

În Islanda, prim-ministrul Johanna Sigurdardottir, este adeptă a religiei statului, evanghelic-luterană. A fost însă primul şef de guvern care s-a declarat lesbiană şi care s-a căsătorit oficial cu o femeie.

În Australia, Julia Gillard, prim-ministru, s-a declarat atee, fără interes şi fără amestec în treburile bisericii. A câștigat alegerile în ciuda faptului că predecesorul ei fusese protestant, iar contracandidatul era catolic.

Un alt ateu, Kim Jong-Il, liderul Coreei de Nord, a vizitat în luna septembrie a.c., pentru cinci minute, o biserică catolică în cadrul vizitei în China. A făcut-o însă în memoria tatălui său, care a trecut pe acolo în timpul războiului cu Japonia.

Este evidentă prăpastia dintre religia conducătorilor şi religia celor conduşi de ei. Ca şi între cuvintele liderilor şi faptele lor. La aceeaşi depărtare se află declaraţia de credinţă a unei naţiuni şi practicile efective din popor. În aceste condiții, credința proprie a unui președinte nu mai rezonează automat cu cea a poporului său. Ea devine mai degrabă o dimensiune discretă a vieții lui private sau, cel mult, este expusă doar atât cât să nu creeze probleme.

Credinţă discretă sau secretă?

Când l-a numit pe Gromyko¹ în funcţia de ambasador sovietic în SUA, Stalin i-a spus să meargă la biserică în fiecare duminică. Era sfatul unui dictator sovietic, un ateu convins. De fapt, Stalin i-a atras atenţia lui Gromyko că, ascultându-i pe predicatorii americani, va putea înţelege mai bine gândirea şi sistemul de valori americane. Nu avea cum să ştie că, în Rusia mileniului al III-lea, chiar preşedintele şi primul-ministru vor sta unul lângă altul în catedrale, ascultând predicile patriarhului moscovit.

În anul 2007, publicaţia Time îl numea pe Vladimir Putin „omul anului". Interviul de final de an² nu a ocolit chestiunile religioase. Putin a declarat că a citit Biblia, că o are cu el în avion şi citeşte adesea din ea. Întrebat cum şi-ar caracteriza credinţa, Putin a afirmat că „este convingerea mea profundă că valorile morale fără de care omenirea nu ar putea supravieţui nu pot fi altele decât valorile religioase." Întrebat în amănunt cu privire la caracteristicile credinţei sale în Dumnezeu, el a afirmat: „Sunt lucruri pe care le cred şi care, din poziţia pe care o am, cel puţin, nu pot fi împărtăşite cu publicul larg, pentru că ar părea reclamă de sine sau striptease politic."

Cu totul diferit de alţi predecesori ai săi, Medvedev şi-a declarat public credinţa. A fost botezat în Biserica Ortodoxă Rusă la vârsta de 23 de ani. Întrebat de ce a ales religia din moment ce a fost crescut într-o naţiune seculară, Medvedev a replicat că i-a „simţit nevoia".„De ce merg oamenii la biserică? Pentru că simt o nevoie, în special dacă au ochii deschişi. La 23 de ani am simţit că aveam nevoie de asta. Cred că mi-a prins bine, pentru că după aceea viaţa mea s-a schimbat", a susţinut preşedintele. În ceea ce priveşte etalarea publică, Medvedev a continuat: „Nu vorbeşti în gura mare despre aşa ceva, pentru că sentimentele religioase sunt undeva înăuntrul tău. Dacă cineva face caz de ele, nu e un om tocmai onest. E ca şi cum ţi-ai face singur reclamă. Cred totuşi că religia este importantă pentru fiecare persoană."³

(Foto: thegopnet.com)

1 Anatoly Dobrynin, In Confidence: Moscow's Ambassador to America's Six Cold War Presidents, 1962-1986 , New York, RandomHouse, 1995, p. 22

2 Person of the Year 2007, www.time.com

3 Preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev despre credinţa creştină, atracţia după muzica rock occidentală şi ascensiunea sa la putere, www.urbanchristiannews.com, 14 aprilie 2010

Taguri:

religie si politica, religie america, obama, clinton, julia gillard,

Recomandăm:

• Munca şi carierismul afectează sănătatea şi familia
• J. Green: Barack Obama „se dă creștin” pentru voturi
• Obama laudă implicarea voluntarilor adventiști
• Obama, la biserică, de trei ori luna aceasta
• Băsescu versus Obama: asemănări şi diferenţe între ultimele discursuri
• O scrisoare pierdută, certificatul de naștere al lui Obama
• Obama salută legalizarea căsătoriilor gay