Evanghelia după Iuda şi Scriptura

Evanghelia după Iuda s-a bucurat de multă atenţie în ultima vreme, de când Asociaţia National Geographic a publicat un articol despre acest subiect în revista sa.[1] Această asociaţie a primit, de asemenea, dreptul de a publica Evanghelia atât în formă scrisă, cât şi prin intermediul televiziunii. Evanghelia după Iuda este un text coptic, care a fost găsit la finalul secolului XX şi a fost ţinut timp de şaptesprezece ani într-o căsuţă de valori dintr-o bancă din Hicksville, New Jersey, deoarece negustorul egiptean care a găsit-o nu a reuşit să obţină banii pe care spera să-i câştige. Atunci când în sfârşit a fost vândută, era deja deteriorată, însă este considerată una dintre cele mai mari descoperiri de text din ultimele decade.

Deşi Evanghelia după Iuda este disponibilă pentru toată lumea de puţină vreme - R. Kasser, M. Meyer, G. Wurst şi F. Gaudard au realizat o traducere [2] -, faptul că această evanghelie exista era cunoscut de multe secole. Irineu, Episcop al Lyonului (180 d.Ch.), o menţionează în lucrarea sa Împotriva ereziilor, atribuind-o unei secte gnostice. W. Schneemelcher a tratat acest subiect în Scrierile Apocrife ale Noului Testament (New Testament Apocrypha) [3]

Prin utilizarea metodei datării cu ajutorul carbonului radioactiv, savanţii au plasat apariţia copiei existente în perioada dintre anii 220 d.Ch. şi 340 d.Ch. Totuşi textul original trebuie să fi fost mult mai vechi, de vreme ce Irineu îl menţionează în finalul celui de-al doilea secol. A fost scris probabil între anii 130 d.Ch. şi 170 d.Ch. Conţinutul acestei copii nu a fost păstrat în întregime. Unele rânduri lipsesc. Totuşi este posibil să îţi faci o idee despre ceea ce tratează această evanghelie.

II. Conţinut

Evanghelia după Iuda descrie întâlnirile dintre Iisus şi cei doisprezece ucenici şi discuţiile pe care Iisus le-a avut cu Iuda Iscarioteanul. Potrivit părţii introductive, evanghelia prezintă o istorisire secretă despre ceea ce Iisus i-a împărtăşit lui Iuda cu trei zile înainte de Paşte. Iisus explică atât viziunea pe care cei doisprezece ucenici o aveau despre templu şi preoţie, cât şi viziunea pe care Iisus o avea cu privire la creaţie.

Evanghelia după Iuda pare să aibă o aură mistică. Se spune că Iisus apărea adesea printre ucenici întruchipat într-un copil. Iuda mărturiseşte că Iisus provine dintr-un spaţiu dumnezeiesc sau din Împărăţia lui Barbelo. Dumnezeu este Cel care există prin Sine Însuşi. În plus, există doisprezece eoni, şaptezeci şi doi de eoni, şaptezeci şi doi de aştri şi şaptezeci şi două de ceruri, trei sute şaizeci de aştri şi milioane de îngeri.

Iisus râde de rugăciunea celor doisprezece. El vorbeşte în repetate rânduri despre dumnezeul lor în care se încred, ca şi când s-ar distanţa de ei, deşi el fusese cel care îi chemase iniţial să-i fie ucenici. Cu alte cuvinte, acest Iisus gnostic pare să-L respingă pe Dumnezeul Vechiului Testament. Într-o viziune, cei doisprezece văd templul şi doisprezece preoţi imorali şi corupţi. Iisus le spune că ei sunt aceşti preoţi care conduc poporul pe căi greşite, ca slujitori ai păcatului.

Învăţătura referitoare la nemurirea sufletului se regăseşte în acest document. Doctrina creaţiei este destul de diferită faţă de învăţătura biblică. Cel care există prin Sine Însuşi a ieşit dintr-un nor. Alte fiinţe s-au ivit din alţi nori. Nu numai că există eoni şi alte creaturi, dar lucrarea de creare a fiinţelor nu este limitată numai la Dumnezeu. Luminătorii sunt creaţi şi tot ei dau naştere altor luminători. Îngerul Nebro şi-a creat şase îngeri, ca asistenţi, printre care Saklas; acesta se adresează altor îngeri, cărora le spune că ar trebui să creeze o fiinţă umană „după un chip (chipul nu este identificat)". Astfel sunt creaţi Adam şi Eva. Eva, cea din nor, se numeşte Zoe, care înseamnă viaţă.

Totuşi cel mai important rol este cel al lui Iuda. Într-o viziune, el îi vede pe cei doisprezece lovindu-L cu pietre şi persecutându-L. Iisus îi spune că va fi blestemat de alte generaţii şi totuşi, într-o zi, el va domni peste ele. Iuda îi va întrece pe toţi ceilalţi. Aşa că Iuda Îl trădează pe Isus, făcându-I astfel o favoare. Pasajul-cheie este acela în care Iisus îi spune lui Iuda: „Îl vei sacrifica pe omul care mă întruchipează." Cu alte cuvinte, Iuda îl va omorî pe Iisus - şi astfel Îi va face o favoare. „Acesta nu seamănă deloc cu Iisus", spune Meyer. „El va scăpa, în sfârşit, de această carne materială, fizică", eliberându-L astfel pe Christosul adevărat, fiinţa divină dinăuntru."[4]

Evanghelia se termină la fel de brusc precum începe. Nu menţionează moartea sau învierea lui Iisus.

1 Andrew Cockburn, "The Judas Gospel", National Geographic, mai 2006, p. 78-95

2 http://www9.nationalgeographic.com/lostgospel/_pdf/GospelofJudas.pdf
3 Wilhelm Schneemelcher, New Testament Apocrypha, volumul 1: Gospels and Related Writings, ediţia revizuită, Louisville, Westminster John Knox Press, 1991, p. 386-387

4 Cockburn, p. 91

Taguri:

iuda, apocrife, ekkehardt mueller, biblia,

Recomandăm:

• Experiment: Îți poți trăi viața după Biblie?
• Reclamă la bere, la chipsuri și la Ioan 3:16
• Dau biblioteca din Bar pe cea din Altar
• Biblia între „cărțile care ne-au făcut oameni”
• Biblia care a fost pe Lună e scoasă la licitație
• Biblia ajunge în ţările unde este interzisă, pe mobil
• Biblia și masca de gaze într-un hotel din Coreea