Călătoria spirituală a lui Rembrandt

Rembrandt este un nume demn de a rămâne în amintire. Nu doar pentru faptul că a fost un mare artist al secolului al XVII-lea, ci și pentru că în spatele artei sale sălășluiește o călătorie spirituală. Din perioada Renașterii numeroși artiști au reprezentat teme biblice, dar Rembrandt se situează printre cei puțini care au combinat acele teme cu foamea spirituală înnăscută în inima umană. Așa precum David a dat expresivitate într-o formă poetică salvării și harului susținător al lui Dumnezeu în mijlocul intensei suferințe, Rembrandt a lăsat istoriei un profund portret al străduințelor sale spirituale sub forma unei arte perene.

Al 8-lea copil al unui morar de succes, Rembrandt van Rijn (1606-1669) s-a născut în orașul universitar Leiden, nu departe de Amsterdam, în Olanda. Mama sa, membră a Bisericii Reformate Olandeze, l-a crescut pentru a deveni un devotat protestant calvinist. Această devotare a fost consolidată în perioada în care artistul avea între 7 și 14 ani, atunci când a urmat cursurile școlii latine, unde studiile religioase ocupau un loc de frunte.

Până la vârsta de 14 ani, s-a observat la Rembrandt faptul că principalul său interes era arta. Spre deosebire de mulți artiști aspiranți contemporani cu el din Europa, el a arătat un mic interes față de moda clasică, refuzând astfel să facă obișnuita călătorie în Italia. În schimb, s-a înscris la Universitatea din Leiden și, după o scurtă perioadă de ședere aici, a renunțat la educația formală. Pentru următorii 3 ani a studiat sub îndrumarea lui Jacob Isaacszoon van Swanenburgh, un specialist în redarea arhitecturii și a scenelor iadului. Dupa aceea, a mers la Amsterdam să studieze sub supravegherea lui Pieter Lastman, un pictor al istoriei prin indermediul căruia, probabil, a devenit familiar cu arta pictorului italian Caravaggio.

În Amsterdam, statutul lui Rembrandt ca artist a continuat să crească datorită interesului pentru portrete. Portrete de grup complexe, precum „Lecția de Anatomie a dr. Nicolaes Tulp" (o examinare a unui criminal executat) din 1632 i-au adus proeminență națională și o mare avere. Atât de mult a crescut reputația sa ca artist, încât a primit mai multe cereri decât ar fi putut să execute, determinându-l, astfel, să-și formeze cu atelier cu peste 50 de învățăcei.

Destul de devreme în cariera sa, Rembrandt a demonstrat ceea ce avea să devină dragostea lui de-o viață pentru desenat și pictat subiecte biblice. Lucrările sale religioase inițiale (cum ar fi „Orbirea lui Samson", 1636), adesea dădeau impresia că sunt realizate spre a răspunde gusturilor avide pentru violență ori senzualitate ale barocului înalt. Prezentarea explicit-dramatică a reflectat o influență a tenebrismului lui Caravaggio (pictând într-o manieră întunecoasă cu puternice lumini direcționale), combinată de asemenea cu formele spiralate și cu mișcările categorice ale liniilor diagonale ale maestrului flamand Peter Paul Rubens.

În 1634, Rembrandt s-a căsătorit cu Saskia van Uylenburgh, fiica unui primar bogat. Aceasta i-a adus lui Rembrandt o zestre semnificativă. Cuplul a avut 4 copii şi familia a locuit într-o casă la modă în cartierul evreiesc al Amsterdamului, unde artistul a avut numeroşi prieteni şi a continuat să fie recunoscut ca proeminentul pictor al oraşului.

Începând cu anul 1635, Rembrandt a fost lovit de o serie incredibilă de evenimente tragice. Următorii 7 ani au cunoscut moartea a 3 copii de-ai săi, a mamei, a cumnatei, şi în final a soţiei, în 1642. În plus față de aceste tragedii personale, viaţa sa profesională de asemenea a suferit o grea lovitură. Popularitatea sa ca artist a început să scadă. După ce a pictat capodopera Rondul de noapte (formarea unei companii a miliţiei olandeze sub comanda căpitanului Banning Cocq) în 1642, munca sa a găsit tot mai puţină trecere într-o societate olandeză care favoriza mai degrabă genul elegant sau splendide picturi peisagistice.

La acest moment, Rembrandt se afla în mari dificultăţi financiare, care apăsau peste povara emoțională. Geertghe Dircx, dădaca fiului său timp de 7 ani, l-a acuzat de nerespectarea promisiunilor. În ciuda dezmințirii sale că i-ar fi promis femeii că o va lua de nevastă, instanţa a decis că Rembrandt avea să-i plătească 200 de guldeni pe an ca pensie alimentară.

Deşi aceste crize sunt responsabile pentru perioade de introspecţie şi depresie, la jumătatea anului 1640 artistul părea mai înţelept şi mai ambiţios. Arta sa a fost mai puţin melodramatică şi mai reţinută, cu o aură de mister exprimată în pictura anului 1648, Cina de la Emaus. Creşterea interesului lui Rembrandt pentru temele religioase ar putea fi în parte rezultatul afinităţii sale pentru Menoniţi. Chiar dacă sunt puține dovezi care să susţină că până la urmă a devenit menonit, Rembrandt a împărtăşit credinţele lor în ceea ce privește unica autoritate a Bibliei şi puterea rugăciunii în taină.
Geniul lui Rembrandt a fost în artă, nicidecum în gestionare. Prin managementul greşit, prin insaţiabilul său interes pentru artă (a deţinut lucrări ale lui Michelangelo, Rafael şi Durer) şi prin rarităţile estice achiziţionate la licitaţie, a fost forţat să se îndrepte spre faliment în 1656. Până în anul 1660, a trebuit să-și vândă casa și colecția de artă premiată, costumele, obiectele care i-au fost sursă de inspirație. Pentru următorii 10 ani ai vieții sale, Rembrandt a devenit un proscris al Amsterdamului, fiind martorul tragediei morții celei de-a doua soții Hendrickje Stoffels și a fiului său din prima căsătorie, Titus. În 1669, la vârsta de 63 de ani, marele artist a murit singur din cauza unei boli necunoscute.

Taguri:

rembrandt, experienta, spiritual, biografie,

Recomandăm:

• Video: Povestea surferiței salvate din colții rechinului
• Oamenii de ştiinţă atei resping religia şi preferă spiritualitatea
• Video: Drumul unui olimpic spre Dumnezeu
• Eşecul poate să devină un pas spre succes
• Joshua DuBois este omul credinţei în administraţia Obama
• Lideri creştini atrag atenţia asupra spiritualităţii la modă
• Obama merge public la biserică, pentru prima dată în şase luni