Nu mai sta pe gânduri. Renunță.
20. Previno recidiva. Fii prevăzător în ceea ce priveşte ocaziile tentante de a reaprinde o ţigară, mai ales în primele zile. Fii în gardă mai ales când treci prin situaţii stresante, când ești mânios sau când te năpădesc alte emoţii negative. Nu permite nicio scuză pentru a trage nici măcar un fum. Identifică gândurile şi stările emoţionale care pot predispune la recidivă şi stabilește noi tipare de gândire care să îți consolideze noul statut de om liber faţă de tutun.
21. Dacă te poticnești, ia-o de la capăt! Majoritatea fumătorilor încearcă de mai multe ori până reuşesc să se elibereze de fumat. Dacă ți se întâmplă să aprinzi o ţigară aproape fără să îți dai seama, nu te da bătut. Mai degrabă oprește-te, aruncă ţigara şi gândește pozitiv. Nu e totul pierdut. De fapt, chiar şi aceste incidente le poţi privi ca ocazii din care câştigi mai multă experienţă pentru viitor. Reamintește-ți dorinţa profundă de a te elibera de fumat şi beneficiile eliberării de fumat. Adu-ţi aminte că „repetiţia este mama învăţăturii”. Parcurge din nou etapele 1-15.
22. Nu uita de „dubla victorie”. Oferă-ți sprijinul celor care încearcă să se elibereze de fumat. Atunci când ajuți pe cineva, te ajuţi pe tine. înşivă. Pune experienţa ta, atâta câtă ai, în slujba altora.
23. Stabilește un plan pentru prevenirea îngrăşării. O persoană normală care renunţă la fumat poate să câştige în greutate 2‑5 kg. Riscurile fumatului sunt mult mai mari decât ale kilogramelor suplimentare, iar beneficiile renunţării nu sunt anulate de creşterea în greutate. Printr-o alimentaţia adecvată şi printr-o viaţă mai activă din punct de vedere fizic, poţi combate această uşoară tendinţă de îngrăşare.
24. Apelează la asistenţa specialiştilor. Acolo unde există cabinete medicale şi personal medical specializat, apelează la sfatul acestora şi beneficiezi de experienţa acumulată. Dacă ai posibilitatea de a renunţa la fumat într-un cadru organizat, nu ezita să te înscrieţi. Participarea într-un program public de renunţare la fumat, împreună cu alţi fumători dornici să se elibereze, îți cresc şansele de reuşită.
- alejandro
am fumat aproape 8 ani de zile.ca sa te lasi de tigari iti trebuie in primul rand un motiv suficient de puternic care sa te determine.in cazul meu au fost niste analize,pe care vi le recomand si voua ca motiv, care m au speriat si mi au aratat ca sunt intr o mare eroare si trebuie sa schimb stilul de viata in primul rand.am lasat mai intai coca/pepsi in prima luna,apoi m am apucat de miscare si regim ca sa dau jos(daca aveti pt cu greutatea)cand am slabit vreo 15 kile in vreo cateva luni,am considerat ca am o rezerva in cazul in care ma ingras inapoi si ca atunci a fost momentul sa las si tigarile constient ca o sa pot lua vreo 4 5 kile fara sa ma deranjeze atat de tare si care pot fi date jos .zis si facut.mai intai primele 3 zile au fost dificile,cu cate 1 2 tigari fumate in fiecare zi cu pachete de guma de mestecat,si cu apa plata cand ma mistuia pofta.apoi am mai continuat sa mai fumez cca 3 sapt.cate o tigara la 3 4 zile,max.15 tigari in 3 sapt.de la 15/20/zi .pe parcurs pe masura ce maream perioadele de nefumat,nu mai simteam placerea cand fumam cate una , pana n am mai simtit ncii o placere la utlima tigare,ca si cand as fi fumat un carton fara nici o aroma a fost senzatia.problema e ca am consumat multa ciocolata mai ales primele 2 sapt,gen una pe zi adica in 5min cat o mancam si pt o perioada am revenit la cola/pepsi in plus am pus pe mine exact cat preconizam adica 4 5 kg.una peste alta am 2 luni jumate de cand m am lasat , si o luna si 3 sapt.de cand n am mai pus gura pe tigara.rezultate:capacitate de efort,reglarea somnului cat de cat,urcarea scarilor cu usurinta,mers alert fara sa obosesc,sporirea atentiei si memoriei.in plus am avut adepti care au asteptau sa vada cum unul de al lor se lasa mai intai si sunt mandru pt ex.pozitivpe care l am dat.cu multa vointa si uitat in oglinda si analizat propria-ti persoana,si intrebata propria ti persoana de ce isi face rau singura veti reusi sa scapati de dependenta.credeti ca e greu?:)succes! - Dan
Cel mai greu a fost sa rup multele conexiuni legate de acest obicei (satisfactie-tigara, stres-tigara, foame-tigara, satietate-tigara, ...)
Dupa aproape un an de incercari esuate, am schimbat obiectivul: "sa ma las de fumat ca sa pot deveni un bun crestin" a devenit "sa fac un legamant (prin botez) ca doresc sa fiu un bun crestin". Nu stiu cat de bun crestin sunt, dar am renuntat la fumat.
Acum nu-mi mai apartin, asa ca nu mai pot profana cu stiinta un "templu" divin. Ca sa nu mai spun cat de bine ma simt (respiratie, lipsa tusei, capacitate de efort ...) - elena
Allen Carr - In sfarsit, nefumator
o gasiti pe net in format electronic, sau o comandtati. se merita ! cea mai simpla modalitate. Allen Carr a descoperit metoda usoara, pentru care nu trebuie sa faci nimic, nici macar de vointa n-ai nevoie. cititi-o si nu veti regreta! functioneaza pentru 95% din cazuri.
Preşedintele Consiliului de Stat, Panayotis Pikramenos, învestit ca premier interimar al Greciei
Preşedintele Consiliului de Stat grec, Panayotis Pikramenos (67 de ani) a fost învestit miercuri seara în funcţia de premier interimar responsabil cu administrarea afacerilor curente ale ţării precum şi de organizarea noilor alegeri din 17 iunie. (Mediafax)
Noul preşedinte l-a ales pe unul dintre apropiaţii săi, Michel Sapin, 60 de ani, la conducerea Ministerului Muncii şi a încredinţat dosarul reindustrializării lui Arnaud Montebourg, 49 de ani. (Agerpres)Masacru în Homs: Cincisprezece civili au fost executaţi de către forţele regimului sirian
Cincisprezece civili au fost "executaţi sumar" în noaptea de marţi spre miercuri de către forţele regimului lui Bashar al-Assad. Delegaţia ONU a fost evacuată. (AP)
Regele Cisiordaniei a ordonat investigarea acuzaţiilor privind abuzul copiilor din orfelinate
Un scandal internaţional de proporţii a fost declanşat după ce BBC a difuzat un reportaj şocant privind situaţia unor orfani cu dizabilităţi, din Cisiordania. (The Guardian)
Obama şi liderii lumii vor discuta despre criza euro şi eforturile de încetare a războiului din Afganistan, într-o reuniune de 4 zile care va demara vineri. (USA Today)




