Yes! They can! Și îi motivează credința...

Corespondenţa electronică integrală, detalii despre întâlnirile, programul și cadourile primite de primar sau de cei 19 consilieri sunt arhivate și disponibile pe site-ul primăriei. Ședinţele sunt deschise publicului, inclusiv cele în care se împarte bugetul, și pot fi urmărite live pe internet.

Se întâmplă într-un oraș american cu 1.000.000 de locuitori, și e rodul muncii unei comisii de etică, condusă de o avocată tenace, și al implicării cetățenilor care reclamă fraudele la numărul de hotline pus la dispoziție.

Avem și noi comisii de etică cu ghiotura – prin partide, prin universități, la televiziunea publică, în spitale, chiar și pe la federațiile sportive sau alte instituții. În realitate, după cum este notat într-un studiu din 2009 al Facultății de Filosofie din cadrul Universității București, în cazul celor mai multe dintre comisiile de etică din spitale, membrii lor nu s-au întâlnit niciodată, nici măcar la constituire. În plus, nimeni sau aproape nimeni nu știe cu ce se ocupă aceste comisii de etică, în afara cazului unui scandal. O hibă uriașă este că aceste comisii sunt INTERNE, formate din oameni dependenți de instituția în care se află. Și-atunci la ce să te aștepți?

Ce legătură are însă tot ce am scris până acum cu titlul acestui comentariu? Carla Miller, avocata care conduce comisia de etică din orașul-minune, Jacksonville, Florida, afirmă că un rol major în schimbările realizate l-au avut „the whistleblowers” (în România, foarte puțin cunoscuți sub numele de avertizori de integritate).

"Un whistleblower e un cetăţean care luptă pentru binele public. Pot fi periculoşi pentru cei care deţin puterea. Reprezintă deja o instituţie de care se ţine seama, avem legi, statut şi regulamente de funcţionare şi de protecţie a lor”, declara în iunie 2010, pentru evz.ro, avocatul Tom Devine, directorul juridic al Government Accountability Project (GAP), instituţie înfiinţată în urmă cu peste 30 de ani.

Opinia publică a devenit atât de favorabilă avertizorilor de integritate în SUA, încât în campania electorală din 2006, 79% dintre alegători au cerut mai multe drepturi pentru whistleblowers, conform lui Devine. Dar înainte ca președintele Obama să le ofere mai multe drepturi, nu rareori avertizorii de integritate sfârșeau prin pușcării. Deci la ei nu a fost mai ușor ca la noi...Și atunci?

O explicație surprinzătoare vine însă de la postul de televiziune CNBC. „În timp ce lucram la această serie de reportaje, am fost surprinși de asemănările dintre persoanele care devin avertizori de integritate... Anumite trăsături ies în evidență. În primul rând, avertizorii de integritate pot fi persoane profund religioase, a căror credință le dă o identitate aparte”, scria pentru cnbc.com Eamon Javers pe 12 februarie 2011.

So, yes! They can! Și paradoxal, nu sunt motivați mai întâi de câștigul financiar, ci adesea de credința lor, care îi determină să ajute, să vină în apărarea celor care au de pierdut în urma actelor de corupție. În România, conform legii, persoana care vrea să facă o sesizare trebuie să-şi dezvăluie identitatea. Iar cum noi, românii, (deși urăsc generalizările) aproape genetic fugim de risc, și nu prea coborâm credința și conștiința civică la un asemenea nivel de profunzime, mai bine tăcem decât să ne complicăm, iar avertizorii de integritate rămân cel mult o idee exotică.

Taguri:

avertizori, integritate, whistleblowers, coruptie, anticoruptie,

Recomandăm:

• Investitorii britanici scandalizați de corupția din România
• Sindromul deficienței de integritate
• The Economist: Corupţia se accentuează în Est