Voinţa sfinţilor din La Familia

    "Am venit să mă rog pentru fraţii mei, care sunt în închisoare," mărturiseşte cu emoţie un băiat de vreo douăzeci şi ceva de ani jurnalistului sosit în New Mexico pentru un reportaj despre religia drogaţilor.

    Alţi tineri cu ochii sticloşi sau cu doza de prenadez la îndemână, umplu străzile din centrul capitalei mexicane în timp ce se îndreaptă către catedrala catolică San Hipolito. Fac asta în fiecare 28 ale lunii, când preoţii au stabilit să-l cinstească pe sfântul Iuda, protectorul cauzelor pierdute.

    Sărbătoarea e un efort al bisericii naţionale de a capta atenţia tinerilor din pătura joasă a societăţii, majoritatea implicaţi într-un fel sau altul în afaceri cu droguri. Foarte mulţi dintre aceşti tineri au fost atraşi într-un soi de cult pentru Jesús Malverde, un nelegiuit din secolul XX, iubit de săraci, dar dispreţuit de guvern, un fel de Robin Hood mexican. Malverde nu e singurul „bandit sfânt" al traficanţilor. În timp ce acesta atrage adepţi doar în jurul mormântului său, devenit între timp loc de pelerinaj pentru traficanţi, Nazario Moreno lider al cartelului de traficanţi La Familia din statul Michoacán este viu şi activ în războiul alb.

    El Más Loco ("Cel mai nebun") cum i se mai spune lui Moreno, este liderul spiritual al cartelului şi autorul "bibliei" grupului, un document de recrutare şi motivare a membrilor. Prin "versete" precum "mai bine să fii un câine viu, decât un leu mort" sau "mai bine să mori luptând, decât în genunchi şi umilit", El Más Loco îşi încurajează adepţii în continuarea comportamentelor delincvente, cărora le dă o aură de religiozitate.

    Acesta este, de la distanţă, contextul în care se aud predicile „neconvenţionale" ale preotului Frederick Loos. Dar înainte să ne gândim că preotul a găsit calea prin care să impresioneze tinerii ascultători, finalul reportajului ne arată câţiva adolescenţi care, puţin intimidaţi de cameră, râd şi spun că nici chiar după predică nu vor renunţa la droguri, "nu că n-ar putea, dar... ţine de voinţă"...

    Rămâi cu un gust amar după ce vezi o realitate care amplifică la nivel de naţiune ceea ce hip-hoperii de la noi versuiesc că se întâmplă (doar) în spatele blocurilor gri. Dar, într-un fel, suntem mai asemănători cu mexicanii decât ne-ar plăcea să credem. Şi noi mergem la biserică, unde ni se predică (în cuvinte sfinte, că noi nu înjurăm la biserică), pentru ca mai apoi să ne întoarcem tot la ce ne-am obişnuit să facem. Şi noi ştim, la fel ca adolescenţii din reportaj, că "ţine de voinţă" să renunţi la dependenţele spirituale (la bârfa care simţi că nu poate lipsi dintr-o conversaţie între prietene, la setea de a-i pune pe alţii la punct şi de a arăta „cine e şeful").

    La fel ca dependenţii de droguri ne speriem în faţa muntelui de schimbări pe care ar trebui să le facem ca să fim mai aproape de ceea ce ne-am dori să fim. De teama asta, unii nici nu se mai uită la idealuri (la ce bun, dacă oricum nu le vom atinge?). Poate că ceea ce ne împiedică să avem voinţă este faptul că o vedem ca pe o atitudine de putere indistructibilă, care ar trebui să ne acapareze mintea înainte de avea succes. Dar voinţa este altceva decât o transă autoindusă. Este puterea de schimbare care (se) construieşte încet, din decizie în decizie. E mai uşor să ai voinţă atunci când vezi că, de fapt, lupta pentru schimbare se dă la nivelul fiecărei alegeri în parte. Iar dacă azi iei cu greu o decizie bună, pe următoarea o vei lua mai uşor.

Taguri:

droguri, trafic, mexic,

Recomandăm:

• Românii sunt victime favorite ale traficului de persoane din Germania
• 75,5 milioane de europeni au încercat canabisul
• Copiii români consumă droguri de la 14 ani
• Drogurile nu mai sunt la modă în M. Britanie
• Lideri de opinie la nivel mondial cer legalizarea drogurilor
• Cartelurile mexicane amenință bloggerii
• 1,8 mld $ în lupta contra criminalității organizate