Transplantul de organe de la criminali - vieți la schimb?

Polițistul Gabriel Venter și-a împușcat ambii părinți, apoi s-a sinucis. Din păcate nu e singurul polițist român care a folosit ilegal și tragic arma din dotare. Un aspect aparte al cazului este că, după dubla crimă și sinucidere, involuntar, polițistul a salvat alte trei vieți.

Agentul de poliție a fost adus la spital în comă de gradul patru. Fiind în moarte cerebrală, și fără nicio șansă de supraviețuire, doctorii i-au prelevat o serie de organe după acordul dat în acest sens de sora sa. Rinichii, ficatul, corneele, tendoanele și pielea vor ajuta alți suferinzi - inima nu a mai putut fi recuperată. Deja un tânăr de 17 ani din București a primit unul dintre rinichi, o femeie de 35 de ani din Medgidia pe celălalt. Un bărbat de 57 de ani din Teleorman a primit ficatul, iar corneele, tendoanele și o parte din piele au mers la banca de organe din București.

Tânărul polițist era în vârstă de doar 33 de ani. Avea o relație cu o femeie măritată și cu copil, iar părinții săi nu erau sub nicio formă de acord cu continuarea ei. Soluția sa a fost clasică, spun specialiștii în psihiatrie - eliminarea obstacolului.

După donarea organelor, în presă au apărut îndulciri ale știrii pe principiul compensării. Aflu pe ProTV, spre exemplu, că polițistul „pleacă într-o lume mai bună, cu mai puține păcate". În Evenimentul Zilei apare citat un profesor implicat în prelevarea de organe care afirmă că „în 43 de ani de meserie am fost de foarte puține ori pus în fața unui astfel de fapt, în care păcatul polițistului tinde să fie răscumpărat prin gestul surorii sale de a-i dona organele". Se poate vorbi de vreo astfel de ispășire a păcatelor? Dacă aici vorbim de un criminal mort, cazul unui criminal american în viață ne dă o imagine mai clară.

Christian Longo este un tânăr american de 38 de ani care și-a ucis într-un mod macabru soția și pe cei trei copii cu 10 ani în urmă. Condamnat la moarte, de ceva vreme insistă pe o dorință aparte - aceea de a-și putea dona organele. (Se știe că injecțiile letale din cadrul execuțiilor afectează imediat și iremediabil organele.)

Omul a făcut o adevărată campanie din asta. Are site, are pagină pe Facebook, povestea sa a apărut pe marile canale media americane. A semnat chiar un contraeditorial în publicația New York Times. Criminalul își justifică astfel demersul: „NIMIC din ceea ce pot face nu va schimba ceva din trecut și nu-mi va aduce familia înapoi. [...] Nu există nicio cale prin care să îmi ispășesc crimele, dar cred că situația în care mă aflu ar putea aduce un beneficiu substanțial pentru societate." În America mor zilnic 19 oameni din cei 110.000 aflați pe listele de așteptare a unor donații.

Apelul său se izbește de un zid de beton. În America nu se prelevează organe de la deținuții condamnați la moarte. Nenegociabil. (Prin comparație, în China două treimi din organele prelevate provin de la deținuți.) SUA aprobă cel mult donarea din partea unor deținuți a căror viață nu e pusă în pericol de procedura medicală, și doar membrilor familiei cu care aceștia au compatibilitate (vezi aici un caz deosebit). Decizia americană nu se bazează pe vreo lege, dar se justifică prin procedurile inflexibile în cazul execuțiilor, se adaugă problemele medicale, știut fiind că niciun deținut nu are un stil de viață și un mediu care să îl recomande. Iar dincolo de acestea, problemele etice sunt extrem de importante. Aspectul central, remarcă un specialist în bioetică, este acela că niciun condamnat la moarte - cel mai probabil pentru crime groaznice - nu ar trebui transformat în erou.

„Acesta este modul meu de a da altora o a doua șansă", își justifică intenția Christian Longo. „Nu mă deranjează că rinichiul meu este de la un criminal", confirmă tânărul beneficiar al rinichiului polițistului român.

Donarea de organe este, fără îndoială, un gest pozitiv, umanitar, ce aduce un bine în viața unui năpăstuit care așteaptă (ca un număr) pe o listă a unor medici. Este în cele din urmă un un gest creștinesc. Chiar Iisus Christos a spus că „nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi". Diferența totală îmi pare însă aceea între a-ți da viața și a-ți pierde viața (sinucidere, execuție). Ba mai mult, între a-ți da viața și... a-ți dona organe. De aceea nici iertarea păcatelor și nici mântuirea nu au nimic de-a face cu aceste două cazuri. Donatorii adevărați sunt doar cei ce se jertfesc!

P.S. Beneficiarii, în schimb, pot fi oricât de păcătoși. (Romani 5:8)

Taguri:

donator, organe, transplant, religie,

Recomandăm:

• În premieră: preoţii au sindicat, a hotărât CEDO
• Islamul nu justifică „crimele de onoare”
• Lupta pentru custodia valorilor morale
• Angajatorii religioşi, obligaţi să dea contraceptive angajaților
• Vaticanul organizează o expoziţie ştiinţifică în Pisa
• 20 evenimente care au marcat lumea religioasă în 2011
• Curs biblic online: cum să-ți faci religia relevantă la locul de muncă