România între două morminte. Unul este al lui Ceaușescu.

Ieri, moartea Mădălinei Manole a pierdut teren în fața morții Ceaușeștilor. După 21 de ani, s-a dezgropat un cadavru și ni s-au răscolit amintiri. Totodată s-a îngropat un mit, cel al mormântului gol. În săptămânile următoare, specialiștii IML vor testa probele prelevate pentru a afla dacă cele două morminte conțin sau nu rămășițele pământești ale cuplului Ceaușescu. Concluzia ar putea fi cazmaua care îngroapă al doilea mit, conform căruia Ceaușeștii nu sunt în Ghencea.

Ieri am revăzut imaginile de la îngroparea Ceaușeștilor. Mi-au părut jenante aspectele religioase, un simulacru de îngropăciune. Se aude vocea regizorului ce a filmat momentul, autoritar peste soldații gropari, care a observat că, la momentul aruncării roabei de pământ peste mormânt, „n-a spus nimeni cum să-i fie țărâna". Așa că Gelu Voican Voiculescu, cu o glugă în cap, a urmat cu voce tare: „să-i fie țărâna ușoară". Tot el, la scurt timp a spus „Dumnezeu să-i odihnească". Imediat, același regizor, atent cu ce rămâne pe casetă, a cerut lui Voiculescu să repete, mai tare. Acesta s-a conformat. Astfel avem dovada că, în ciuda lipsei preotului și a slujbei, nu au fost îngropați chiar necreștinește. În mintea mea nu se împacă să îl omori pe un om, oricine ar fi și apoi să îi dorești țărâna ușoară și odihnă de la Dumnezeu.

Uimitor este că la deshumare s-a observat altceva. Mircea Oprean, soțul Zoiei Ceaușescu, i-a acuzat pe cei ce s-au ocupat de îngropare că „s-au purtat cu cadavrele ca niște păgâni", între motivele invocate fiind faptul că în coșciuge cei doi au fost așezați ca atare, fără nicio pătură, direct pe rumeguș; că Elena Ceaușescu a fost îngropată în mormântul ei cu capul la apus; că Nicolae Ceaușescu a fost îngropat direct pe alee. Nu mai vorbesc despre execuția lor în ziua de Crăciun, văzută de unii ca total nefericită, și de alții, doar pură întâmplare (generalul Dan Voinea). Un ziar din Occident a mers până acolo încât a scris că a fost „cel mai frumos cadou de Crăciun al românilor".

De acum nu mai contează nici ziua morții, nici ziua deshumării, ci o alta, cu profunde implicații religioase: re-înmormântarea cuplului Ceaușescu. Probabil cu preoți, cu mulțime, cu slujbe complete. Sau poate nu... Vor îngropa o personalitate sau un simplu om, un președinte sau un dictator? Un credincios sau un ateu, un creștin sau un păgân, un sfânt sau un păcătos? Va fi într-o zi obișnuită sau într-o mare sărbătoare? Va fi pe o alee renumită sau ca un muritor de rând. Nu știu. E clar că va fi un nou examen - la care nu ne-am gândit nicio clipă în decembrie 1989. Mi-ar plăcea ca examenul să fie dat în baza Scripturii, în care să se spună ce se întâmplă cu omul după moarte, dacă omul viu are sau este un suflet, dacă poți (con)duce de pe pământ un om în rai sau în iad.

De aceea, cred că acum România stă între două morminte. Unul este al lui Ceaușescu. Celălalt este tot al lui. Și, din păcate, ar putea fi și al speranței generației actuale a României. Ultimul sondaj INES ne arată o generația care crede că era mai bine pe vremea aceea. Din perspectiva omului religios, nu regret niciun moment schimbarea regimului.

Aștept, deci, înhumarea morților și viața veacului ce va să vie.

Taguri:

ceausescu,

Recomandăm:

• ... și un sincer La mulți ani!