Premierul britanic - pocăitul perfect

04 mai 2010 | Christian Sălcianu

Apelativ cu rezonanțe mioritice, „măi animalule" devenea marcă prin ‘93. Constatare lipsită de orice inhibiție, „țigancă împuțită" se înscria acum câțiva ani în același registru al gafelor președinților noștri. Ministru, premier, parlamentar, personalitățile românești nu au fost ferite de păcatul verbului în limbajul colorat sau agramat.

 

Gafa se notează, se pune pe internet, doboară recorduri de accesări. Între timp purtătorii de cuvânt învinuiesc contextul tensionat, provocarea la care a fost supus, pasă-mi-te, respectivul personaj. Ce a mirat în România întotdeauna a fost cât de greu a apărut recunoașterea greșelii. Cât de mult a trebuit să insiste presa sau societatea civilă. Cât de aiuritoare și ipocrite au fost explicațiile oferite și modalitatea de a se repara gafa cu pricina.


Cea mai recentă gafă este cea a premierului britanic. Aflat în campanie electorală, a stat de vorbă cu o pensionară deranjată de prea mulții imigranți veniți din Europa de Est. Folosind un verb mioritic, femeia a întrebat „Where are they flocking from?" Premierul a înțeles în frază alt verb tot cu f, dar injurios, și s-a speriat. Stăpânindu-se, a răspuns diplomatic, încercând să o convingă pe femeie că în economia migrației venirea unora se compensează cu plecarea altora (englezilor). Mulțumind pentru dialog, Brown a intrat în mașină dar a uitat că are microfonul de la lavalieră încă pornit. „Dezastruos!" a catalogat el imediat dialogul. „Este o bigotă." Termenul de bigot, cel mai rapid asociat cu cel de fanatic, definește în contextul imigrării o atitudine de rasism și intoleranță față de alte popoare.

 

Știrea a fost pe prima pagină a presei britanice și Gordon Brown a trebuit să vină cu explicații.  Ce a atras atenția a fost rapiditatea cu care Brown a reparat greșeala. S-a dus în persoană în vizită la femeie, au reluat conversația, și-a cerut iertare. În final, în fața presei, Brown se confesa: „dacă vă place, sunt un păcătos care se pocăiește". Unii s-au întrebat dacă nu e o manevră electorală în fața unei gafe impardonabile și evidente, al cărei efect s-ar putea vedea miercuri, la alegeri. Dimpotrivă, o majoritate s-a văzut astfel reprezentată de un om normal, ce își descarcă sufletul în privat.


Rezultatul alegerilor de miercuri nu va dovedi dacă Brown a fost sincer sau nu. Fapt e că a avut curajul să iasă public și să mărturisească un păcat privat și o iertare privată. Și, cel puțin teoretic, e pocăitul perfect, care a făcut ceea ce scrie la Carte.

 

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'