Nunta de vis și visul din noi

La Westminster Abbey am văzut o slujbă religioasă elegantă și consistentă. Totul a fost pregătit și verificat dinainte, cu siguranță, dar nu s-a pierdut nota de naturalețe. Nici clericii, nici protagoniștii Kate și William, nici ceilalți care au avut vreun rol nu au părut victimele încordării tipice unui asemenea eveniment și unei asemenea expuneri publice. Ceea ce a fost reconfortant.

Simplitatea s-a combinat fericit cu eticheta și tradițiile sofisticate ale monarhiei britanice. Mireasa, prin înfățișare și ținută, a reușit să anime portretul legendar al prințesei curate la suflet, simple și frumoase. Nici William nu a fost distant, iar atitudinea lor, surprinsă parcă, și recunoscătoare în fața aclamațiilor publicului, a mai dărâmat din prejudecăți.

Noua generație și-a format cu această ocazie o impresie durabilă despre familia regală. Iar ceea ce a arătat monarhia a fost o etichetă ireproșabilă, justificată de eleganță și dublată de maleabilitatea membrilor casei regale. Probabil chiar și cei care au mers din pură curiozitate și fără să știe la ce să se aștepte, au plecat măcar cu un sentiment pozitiv.

Cineva ar putea să condamne excesul de atenție pentru o mână de oameni sau excesul de cheltuieli pentru un eveniment care nu are altă aparentă finalitate decât impresia. Dar nu cred că e vorba doar de impresie. Dincolo de alte aspecte, imaginile eleganței și ordinii, frumuseții și stabilității oferite de nunta regală activează visuri profunde și rar exprimate ale oamenilor. E pus în noi să ne placă firul narativ al unei „fairy tale”. E în noi să căutăm sau să creăm eroi, oameni nobili frumoși și buni, ca exponenți ai unei societăți nobile, frumoase și bune. Și într-o asemenea zi, memoria colectivă este foarte selectivă, evitând să aducă la suprafață tot ce a fost urât. Se găsește în povestea aceasta și o sămânță a visului fiecăruia după o lume în care și el este în familia regală. Cine se bucură pentru ei, se bucură sau visează și pentru sine. Și invers, dacă cineva nu le zâmbește lui Kate și William, chiar și de la televizor, s-ar putea să fie pentru că nu poate să se bucure sau să viseze pentru el însuși.

În fine, oamenilor le plac momentele memorabile, ca un prilej de a fi parte și de a se identifica într-un fel cu oamenii care nu vor fi uitați. Dacă mă uit în literatură sau cinematografie, e limpede că, în general, credem că menirea noastră este să fim importanți și să fim ținuți minte! Adevărul e că dacă aș cunoaște un om care își încheie viața cu adevărat împlinit pentru că știe că oamenii își vor aminti de rangul pe care l-a avut, de aclamațiile pe care le-a primit, de premiul său Nobel sau de schimbarea cursului istoriei prin el... aș vrea neapărat să aflu ce crede acest om despre sensul vieții.

.

Taguri:

nunta, regala, printul william, marea britanie, kate,

Recomandăm:

• Un român distins cu titlul de “Cavaler”
• Școlile britanice creaționiste rămân fără finanțare
• Noul Cod Civil amendează ruperea logodnei
• Guvernul britanic luptă contra pornografiei
• Biserica Anglicană critică dur măsurile guvernului britanic
• Jihad împotriva violenței, în M. Britanie
• Recensământ în UK: câți britanici sunt religioși?