Mile Cărpenișan și tributul de vorbe
Cam asta a fost. Odată cu momentul de maximă audiență al ceremoniei funerare de ieri, Mile Cărpenișan nu va mai intra în atenția publică decât incidental. Frontul său s-a închis – nu mai e subiect de reportaj – iar privirile se vor întoarce către fronturi mai fierbinți, nu neapărat mai semnificative.
Ieri mă uitam cât de puțin s-a scris despre Mile Cărpenișan înainte cu o zi de anunțul morții sale. După anunț, reacțiile celor care trebuie să opineze pentru că sunt persoane publice au respectat tiparul știut. E un ritual ori de câte ori mai moare cineva cunoscut. Unii care nici nu au prea vorbit în viață cu omul se pronunță de parcă ar fi fost apropiați. De durut, i-a durut cu adevărat numai pe unii. Nu stabilesc eu cine sunt aceștia și nici nu e scopul sau treaba acestui comentariu să pună etichete individuale. Scriu despre o atitudine, despre ansamblul care ne afectează totuși.
S-au rostit comentarii precum: Mile a fost cel mai bun, singurul profesionist, de la el aș fi așteptat schimbarea în presă, un reper ca om și profesionist, omul care ducea totul la capăt, un model de sacrificiu și dedicare, un prieten adevărat, moartea l-a luat prea curând de lângă noi, totul e nedrept, ne-a lăsat singuri, nu-mi vine să cred că este o realitate... Cei care își știu meseria au realizat rapid clipuri emoționante despre viața jurnalistului cu un accent pe câteva cuvinte selectate de pe blogul lui, care chiar te-ar fi convins că Mile avea în ultimul timp premoniții cu privire la moartea lui prematură. Pe cine interesează dacă e adevărat sau nu (aproape sigur nu e)? Pentru televiziuni e perfect că au găsit mijloace de a augmenta emoțiile.
După moartea unui om poți să-l faci și semi-zeu. Nu te costă nimic. Se acceptă și aduce rating. Ba chiar se consideră uman și sensibil. Problema e că de fiecare dată facem la fel. Eu unul n-aș mai vrea să aud sau să văd cum părem afectați o clipă de moartea omului și apoi trecem la alte subiecte de parcă nu s-a întâmplat nimic...
Mile trebuia apreciat în viață – fără să mă opun aprecierilor postmortem. Dar acei distinși comentatori ar fi trebuit să încurajeze profesionalismul lui cât timp omul trăia. Ar fi trebuit să-l susțină ca să dezvolte o altă mentalitate la care spun ei că visau. Lui Mile Cărpenișan îi plătesc toți un tribut de vorbe. E sonor și ieftin.
Ce se întâmplă azi îmi evocă un tablou tribal în care doi dușmani se luptau până la moarte și, apoi, supraviețuitorul simțea datoria să-l onoreze pe cel mort. Preocupați să ne luptăm unii cu alții, găsim timp pentru a onora sau a iubi, de obicei, după moarte.
N-am să închei totuși pe tonul ăsta, pentru că nu m-ar lăsa conștiința să nu mărturisesc că știu și altfel de oameni și, mai ales, că am scris această postare mai întâi ca un memento în propriul jurnal de drum. Sper să se vadă.
- Video: tornadă de foc în Brazilia
- Foto: Oraşul care a fost înghiţit de gunoaie
- Video: Laptele de țară poate fi nociv pentru sănătate
- Stephen Hawking: Universul nu e creaţia lui Dumnezeu
- Statisticile contrazic trei mituri frecvente despre concubinaj
- Video: Primele mesaje pentru cei dragi de la minerii captivi din Chile
Comentarii
Nelu NenciuPloiesti | 29 martie 2010 17:01
pacat pentru ca-i vorbim de bine dupa ce mor .cat traesc nu suntem in stare sa le spunem un cuvant de apreciere.se duc oamenii de bine si nimeni nu i-a seama
Norel | 29 martie 2010 0:27
„Unule”, pe mine cauta-ma, te rog, acolo unde ma semnez. Nu ma gasi unde nu sunt, pentru ca te angajezi in polemici cu mize imaginare.
unul... | 28 martie 2010 21:26
Nu ai inteles nimic "altul"...Eu am combatut o idee, o atitudine si un demers jurnalistic lipsit de fair-play. Nu un om. Chiar daca am facut-o cu aciditate. In fond nici nu stiu cine esti cu adevarat. Si apoi ne miscam pe un form, nu spunem povesti cu heppy-end despre "mama ranitilor" . Daca pentru tine causticul inseamna "rautate si venin", imi pare rau dar esti departe de ieea de polemica. La viitorul tau articol iti promit ca te voi flata. Ca sa dormim amandoi linistiti. Am plecat...
unul, altul... | 28 martie 2010 12:55
Si pentru "unul" si pentru "altul": pentru voi timpul nu are "semne". Sau poate sunteti amandoi stapanii timpului...
altul | 28 martie 2010 7:19
a intrat "unul", a comentat, si-a varsat rautatea si veninul, k unul care i-a scris o gramada de scrisori lui Mile... si-a plecat
unul... | 27 martie 2010 15:19
In subsidiar si materialul de mai sus este tot un "tribut de vorbe", o forma benigna a fatarniciei adusa de un autor care, sub motivatia deplangerii faptului ca Mile nu a fost apreciat (Nenorocitele astea de televiziuni !) cand era in "in viata". Domnule, cate cuvinte de multumire sau de felicitare i-ai expediat lui Mile atunci cand a salvat viata unui tanar de 24 de ani, act pe care toata presa scrisa centrala l-a semnalat si o parte din televiziuni? De cate ori i-ati telefonat sa-i spuneti un cavant bun lui Mile atunci cand a atras peste 500 de milioane de lei vechi drept fonduri pentru copiii cu hepatitita C? Cate semnale pozitive ati lansat in revista pe care o reprezentati despre acest om care si-a donat indemnizatia pe trei luni din Irak si Afganistan ca sa ajute o familie cu 7 copii din comuna Sepreus, judetul Arad? Sau poate nici nu stiati depre toate astea. Dar va intreb, daca tot il deplangeti pe Mile, macar stiti pentru ce? Stiti ce a facut acest om? Nu cred. In relitate articolul nu-l apara de loc pe Mile. Dimpotriva, se foloseste numele lui si notorietatea pentru a se "trage" in imoralele astea televiziuni. Domnule, tot o forma de imoralitate este si asta. Un fel de predici apa si bei vin. Amin.
Bianca | 25 martie 2010 22:42
Atat ramane dupa fiecare dintre noi, dar unii nu vom avea parte nici macar de atat. Cei care aduc asa omagii o fac sperand ca si despre ei va scrie cineva un gand pios... Si, da, poate se va scrie despre ei, dar tot la comanda, asa cum au scris ei. Unii spun... pacat ca nu reusim sa ne cunoastem in viata aceasta! Eu spun: pacat ca nu reusim nici macar sa ne privim in ochi! Acum nu ma gandesc sa te zgaiesti la fiecare de pe strada, ca pari turbat... sau turbulent... depinde de cel ce-ti pune eticheta. Dar macar pentru cei care sunt ca tine, in randul cu tine... Cati jurnalisti au relatii cu alti jurnalisti? Cati profesori au relatii cu alti profesori? Nu doar sa ne citim si citam unii pe altii, ci sa ne cunoastem si sa ne recunoastem trairile unii in fata altora. Cred ca relatia stransa dintre oameni ar rezolva multe si ar alina multe rani. Mai e cineva langa sotia lui Mile C acum? NU, pentru ca nu mai sunt reflectoarele. Doar prietenii adevarati o vor incuraja... Cine e prietenul adevarat al celor care pierd pe cei dragi? Stiu ca Dumnezeu, dar as vrea si sa aud din gura oamenilor: EU - si sa se tina de cuvant. Sper sa fac si eu asta!
Alex B. | 25 martie 2010 21:09
Omagiile aduse lui Mile nu sunt insigna si rangul oferit de cei care i-au distrus viața ci amintirile celor ”de la fața locului” pe care i-a ajutat și despre care a transmis. Omul acesta a murit ajutând... visul său era să-l ajute pe un tânăr bolnav de leucemie.
Anonim | 25 martie 2010 11:24
e prea tarziu pentru elogii, decoratii si aprecieri cand ferestrele s-au inchis si motorul vietii s-a oprit... a fost o vreme pentru ele,dar noi am trecut pe langa timp P.S. Pentru ca este timp, apreciez dedicarea si profesionalismul tau si a colegilor tai in realizarea revistei Semnele Timpului. Dumnezeu sa va binecuvinteze!
castellio | 25 martie 2010 8:41
dap, interesant... aseara la Antena s-a prezentat un reportaj despre inmormantarea lui Carpenisan. La final, prezentatoarea a zis "Dumnezeu sa-l odineasca! Continuam stirile." Viata se reduce la stiri, pentru unii...
Adaugă un comentariu
Semnele timpului îşi rezervă dreptul de a edita sau şterge comentariile care nu
respectă drepturile celorlalţi participanţi la dialog sau bunul simţ.