Libertate, egalitate, fraternitate - dar nu și pentru rromi

„Libertate, egalitate, fraternitate - dar nu și pentru romi.” Așa sună unul din comentariile prin care Franța e criticată pentru înăsprirea politicii sale față de rromi. După ce a desființat mai multe tabere ilegale, guvernul francez a trecut la măsurile de îndepărtare a rromilor de pe teritoriul său. Primul avion cu rromii cărora "li se făcuse dor de casă" a ajuns deja pe meleagurile natale, iar altele vor urma.

În calea unor asemenea planuri mărețe, există însă un mic detaliu: dreptul Uniunii Europene. Rromii, în mare parte de origine română sau bulgară, sunt cetățeni europeni de la 1 ianuarie 2007. Ca orice alți cetățeni europeni, și ei au dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii. Orice restrângere a acestor drepturi trebuie să fie justificată de rațiuni de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Așa că Franța e obligată să respecte câteva reguli: măsurile de expulzare trebuie luate individual și întemeiate exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Iar acest comportament, spune o directivă europeană, trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. O expulzare, deci, nu poate fi făcută "la grămadă", nici "preventiv", cu atât mai puțin pe motive etnice.

Deocamdată, Franța se ascunde în spatele cuvântului "voluntar": nu e vorba de expulzare, rromii trimiși acasă au plecat voluntar. De altfel, ca și cadou de despărțire au lăsat autorităților franceze (tot voluntar, cu siguranță) amprentele lor. Dar până la urmă, dovada cea mai bună de comportament voluntar ne vine tot din partea guvernului francez: de bună voie și nesilit de nimeni, plătește un concediu rromilor care, cetățeni europeni fiind, se pot întoarce oricând în Franța.

Pe lângă eficiența discutabilă a modului în care sunt cheltuiți în speță banii contribuabilului francez, trimiterea acasă a rromilor nu rezolvă însă, cu atât mai puțin, problemele de fond ale acestei minorități. Franța arată cu degetul spre România, considerând-o vinovată pentru lipsa de integrare socială a rromilor. România ridică din umeri, neputincioasă, arătând că problema trebuie rezolvată prin cooperare la nivel european. Poate singurul lucru bun în tot acest joc de pasare a responsabilității este atenția sporită acordată comunității rrome și problemelor cu care se confruntă. Atenție sporită care, poate (?), se va traduce prin politici concrete și eforturi mai mari.

Iar noi, în spirit creștinesc, bineînțeles că arătăm față de compatrioții noștri toată fraternitatea pe care Franța nu a reușit să o manifeste..... sau nu?