Iuda, apostolul care s-a trădat pe sine
„Christos nu l-ar fi găsit pe Iuda dormind în grădină: Iuda putea veghea mai mult de un ceas", scria Graham Greene. Unii l-au denigrat ca trădător al Mântuitorului. Alţii au spus despre el că a fost un zelot dezamăgit. A fost considerat agent secret al Sanhedrinului, sfânt sau personaj de legendă. Mulţi autori creştini şi-au înmuiat tocul în cerneală pentru a-l zugrăvi în culori sumbre. Ca trădător al lui Iisus, a fost blestemat, dispreţuit, batjocorit. Uităm însă că Iuda a trăit trei ani alături de Fiul lui Dumnezeu. A fost un om obişnuit, cu visuri, gânduri şi aspiraţii obişnuite. Nu a fost cu nimic mai prejos de ceilalţi unsprezece apostoli. Evangheliştii îl numesc pe Iuda „unul dintre cei doisprezece".
De fapt, când L-a trădat Iuda pe Iisus? În seara când L-a sărutat în grădina Ghetsemani? În ziua când Iisus l-a mustrat pentru că s-a revoltat împotriva risipei de mir? Poate că trădarea a avut loc în inima lui Iuda, cu mult înainte ca el să se gândească la lucrul acesta. Sămânţa trădării a încolţit în sufletul său în zilele liniştite, în clipele de cugetare, când şi-a făurit în vis un viitor strălucit alături de „generalul" Iisus, ca eliberatori ai evreilor de sub jugul roman. Iuda a umblat alături de Iisus câţiva ani, fără a înţelege esenţa mesajului Său. Iisus nu venise pentru o eliberare de sub stăpânirea romană, ci pentru o eliberare din robia păcatului. Însă Iuda căuta ceea ce un filosof evreu a numit „viaţa vremelnică".
Evanghelistul Luca spune sec: „Atunci Satan a intrat în Iuda" (Luca 22:3). Descriind ultima cină servită de Iisus în compania ucenicilor Săi, Ioan ne atrage atenţia asupra involuţiei spirituale a lui Iuda. Mai întâi, diavolul a pus în inima lui Iuda gândul de a-L vinde pe Iisus (Ioan 13:2). Mai târziu, după ce Iisus l-a identificat pe trădătorul Său prin bucăţica de pâine pe care i-a întins-o, diavolul l-a luat în stăpânire pe Iuda. „De îndată ce a primit bucăţica de pâine, Satan a intrat în el" (Ioan 13:27). Aşa de repede? Atât de simplu?! Poate că în mintea noastră un om posedat de diavolul arată ca un sălbatic, cu părul vâlvoi, cu ochii bulbucaţi şi spume la gură, urlând ca o fiară turbată. Iuda, posedat de Satana, arăta ca un ucenic. Nu se schimbase nimic în înfăţişarea lui. De fapt, dacă citim cu atenţie relatarea lui Ioan, observăm că prietenii săi credeau că Iisus l-a trimis să cumpere ceva. Ce paradox! Biblia ne spune că „Isus i-a chemat pe cei doisprezece, le-a dat putere şi autoritate asupra tuturor demonilor" (Luca 9:1). Evident, Iuda era printre aceşti doisprezece. Şi el fusese binecuvântat cu această putere asupra demonilor. Totuşi, biruit de patima lăcomiei şi de planurile sale neînţelepte, Iuda a devenit nu stăpân, ci rob al Diavolului.
În Viaţa lui Iisus, Ernest Renan emite o ipoteză interesantă. El consideră că nu doar Iuda, dar şi alţii dintre ucenicii lui Iisus ar fi fost ispitiţi de conducătorii religioşi să Îl trădeze pe Maestrul lor. Iuda a fost însă singurul interesat. În cuvintele lui Renan, „administratorul" din Iuda l-a ucis pe „apostolul" din Iuda. Preocupările şi interesele sale prozaice i-au smuls din inimă gândul veşniciei. Iuda ar fi trebuit să fie unul dintre cei care să îi conducă pe oameni la Christos, pentru mântuirea sufletelor din păcat. În schimb, el i-a condus pe oameni la Christos, pentru a-L da în mâinile lor. Clifford Goldstein scria în False Balances că există un Iuda în fiecare dintre noi. Iuda nu a fost cel mai rău om de pe pământ, după cum nici noi nu suntem cei mai buni oameni din lume. „Dacă Iuda a putut să-L respingă pe Iisus - scrie Goldstein - chiar şi după ce Mântuitorul i-a spălat picioarele, creştinii de azi trebuie să recunoască cât de uşor este să aleagă păcatul în locul Mântuitorului".
Recomandăm:
- Născut din fecioară
- „Fiul lui Dumnezeu" - greu de tradus pentru musulmani
- Reclamă cu Iisus și Obama cenzurată de FoxTV
- Iisus Christos caricaturizat la Comedy Central
- Al doilea şi al treilea exod (ce să mănânci şi să bei ca să trăieşti veşnic)
- Sărutul lui Iuda sau Creştinismul politic
- Ce cred sataniștii despre moarte?
-
Cine ne-a furat scrisorile de dragoste? Eliza Berzescu | 07 feb 2012 -
Credința din portofel și credința din suflet Alina Kartman | 03 feb 2012
Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah Hassan Nasrallah a recunoscut marţi pentru prima dată că formaţiunea sa este finanţată şi echipată de către Iran, dezminţind totodată că este implicată în traficul de droguri şi spălare de bani. (Mediafax)Mahmoud Ahmadinejad, primul preşedinte convocat de Parlament să răspundă unor interpelări
Parlamentul iranian l-a convocat pe preşedintele Mahmoud Ahmadinejad să răspundă unor interpelări, pentru prima dată de la Revoluţia islamică din 1979 şi până în prezent. (The Guardian)Argentina va înainta o plângere oficială la ONU împotriva tentativei Marii Britanii de a „militariza" Insule Faukland
Tensiunile dintre cele două state au crescut în ultimele două săptămâni, iar Londra a anunțat cu o lună în urmă că va trimite cea mai puternică navă în regiune. (BBC)Gazprom nu poate suplimenta livrările de gaze în UE: Consumatorii din Europa pot utiliza rezervele
Vicepreşedintele Gazprom Alexander Medvedev a reiterat marţi că grupul rus nu poate suplimenta livrările de gaze în Uniunea Europeană, aşa cum au solicitat ţările membre din cauza temperaturilor foarte scăzute. (Ziarul Financiar)Doliu naţional în Bulgaria
Miercuri este declarată zi de doliu naţional în Bulgaria în memoria victimelor inundaţiilor din sudul ţării. Opt persoane au decedat luni, alte două au fost date dispărute în urma ruperii barajului unui lac artificial în apropierea satului Biser. (Agerpres)



