Heroină pentru copii

O campanie recentă împotriva epidemiei de obezitate infantilă compară mâncarea de tip fast-food cu heroina. Pe termen scurt și mediu, consecințele poate nu sunt la fel de vizibile și dramatice, totuși cine ar risca să-i dea numai o doză copilului său? Când vine vorba de mâncare, dimpotrivă, ne scuzăm că numai o porție („medie, dragă - doar nu XXL!”) nu-l omoară. Să fie puiul mamii fericit. Azi un McPuișor, mâine o găleată de aripioare prăjite, uite-așa crește puișorul ca Făt-Frumos, într-un an cât alții în zece, dar pe lățime.

La nivel global, există aproximativ un miliard de persoane supraponderale, între care peste 400 milioane sunt obezi. Numerele sunt în creștere. Pe de altă parte, acum câteva săptămâni ONU a raportat pentru prima dată scăderea numărului de oameni subnutriți sub 1 miliard (925 milioane mai precis, dar e important că s-a coborât sub pragul psihologic). Ce se întâmplă cu cei care încep să aibă ce mânca? Au acces la hrană sănătoasă și consistentă sau doar la alimente pline de calorii, dar dezechilibrate nutrițional?

Ellen Gustafson, creierul unui popular proiect pentru combaterea foametei, explică evoluția statusului nutrițional în corelație cu cel socio-economic. Drumul de la foame la bunăstare merge cam așa: subnutrit, apoi obez și abia când ajungi la un nivel economic rezonabil devii normoponderal. Traseul nu se desfășoară neapărat de-a lungul unei vieți. În majoritatea cazurilor, între două din aceste stări e cale de o generație. Bunicul care stă într-un sătuc uitat de lume abia își duce zilele, în timp ce fiul pleacă la oraș să scape de mizerie. Câinii cu covrigi în coadă sunt doar o metaforă, așa că fiul muncește și poate mânca ce-i place. Ajunge adesea să aibă o alimentație dezechilibrată, iar de sport cine să mai aibă timp? Într-o generație s-a produs tranziția de la subnutriție la obezitate. A doua etapă cred că e mai evidentă: prin educație și ceva disciplină reușește să ajungă la o greutate sănătoasă.

Dacă ni se pare că în România problema alimentației e minoră, că doar n-am văzut de mult un copil numai piele și os, atunci hai să numărăm copiii supraponderali de pe stradă. Ei sunt omologii copiilor cu burtici voluminoase, cărora le numărăm coastele în fotografiile din Africa. Diferența e că ai noștri nu trebuie să scormonească prin gunoaie după mâncare, ci primesc gunoiul frumos împachetat, eventual și cu o jucărie lângă. Foametea și obezitatea nu sunt la poli opuși, ba sunt chiar vecine. Sunt fețe ale aceleiași monede: mâncarea proastă.

Încheind cu mesajul campaniei de care am amintit în introducere, nu-i așa că nu i-ai injecta droguri copilului tău? Atunci de ce să i le pui în mâncare?