Greul acceptării unui gest: Mădălina Manole s-a sinucis.

Blog

< Home

ABONEAZĂ-TE CONCURS PROMO

Greul acceptării unui gest: Mădălina Manole s-a sinucis.

Christian Sălcianu | 14 iulie 2010

    În dimineața aceasta, lumea românească s-a cutremurat de anunțul morții celebrei interprete Mădălina Manole. Un mesaj de adio pentru telefonul soțului, o supradoză de medicamente, o tentativă anterioară despre care acum se află - toate duc spre ipoteza sinuciderii. Ancheta procurorilor a confirmat ipoteza în cursul aceleiași zile.


madalina_manole_400    Am urmărit câteva dintre personalitățile care au avut curajul să vorbească despre gestul artistei. Prieteni apropiați, colegi de scenă, nimeni nu și-a putut imagina că Mădălina Manole s-a sinucis - Monica Anghel, Marcel Pavel, Angela Similea. Două sunt perspectivele lor: aceea a necunoștinței cu privire la dramele vieții personale și greul de a accepta gestul final al sinuciderii.


    Nu am aflat decât în dimineața aceasta istoria vieții artistei, cu zbuciumul dat de pierderea primului soț, de imposibilitatea de a avea un copil în tinerețe, de boala care îi îngreuna viața. Așadar, nu voi scrie despre fondul problemei. Ce mi-a născut dorința de a scrie acest post a fost mai degrabă greutatea artiștilor de a lua în calcul actul sinuciderii, teama de a judeca, neștiința sau lipsa curajului de a lua și o altfel de poziție.


    De ce ne e greu să acceptăm sinuciderea? Cei mai mulți răspund că - și aici redau clișee populare - este rușinos să faci așa ceva, este un semnal de lașitate al omului biruit, este păcatul suprem împotriva propriei persoane. Ne e greu să acceptăm pentru că, cel mai probabil, nu știm cum să împăcăm frumusețea persoanei decedate cu hidoșenia actului de suicid.  


    În plus, aspectul religios domină unilateral contextul, fără portițe de scăpare. Citez aici din pravile și canoane oficiale: prin sinucidere omul îşi închide definitiv calea spre pocăinţă; sinucigaşul dă dovadă de necredinţă sau o credinţă bolnavă (Judecători 9:54-57, Abimelec; 1Împărați 31:4-6, Saul; Matei 27:5 şi Fapte 1:18, Iuda); sinucigașul păcătuieşte contra trupului său care este biserica Duhului Sfânt (1Corinteni 6:19; Romani 14:8-12), şi deci nu mai are iertare nici în lumea aceasta, şi nici în cea viitoare. În concluzie, sinucigaşului nu i se mai poate face nici un fel de slujbă şi nici nu se îngroapă în cimitir cu cei credincioşi. Fără a nega argumentele biblice, cu care orice creștin ar trebui să fie de acord, îmi permit să sesizez în partea practică a concluziilor un iz de ev mediu întunect, în care cei de pe pământ parcă hotărăsc veșnicia celor ce au murit.


    Într-un studiu european din 2009, în România sinuciderea se situa pe poziția a treia în topul cauzelor de deces, adunând aproape un sfert din decesele prin violență. Este cazul să discutăm deschis, serios, despre problema aceasta, biserică și credincioși, oameni și Scriptură, creaturi și Creator. Pentru că este fatală la propriu celor ce mor, și este deplin descurajatoare pentru cei ce rămân în viață, prieteni sau apropiați ai celor ce mor. Iar când biserica te mai și tratează „ca pe un câine” (citez o cititoare a site-ului care a avut în familie un astfel de caz) sau trece cu vederea dacă ești vedetă (vezi cazul soției lui Ștefan Augustin Doinaș) și te îngroapă ca și cum nimic ciudat nu s-a întâmplat, atunci chiar nu mai știi încotro să mergi.


    Niciun om nu aplaudă sinuciderea. Nici eu, nici tu, nici măcar sinucigașul. Chiar și Mădălina și-a cerut iertare soțului ei, într-un SMS rămas netrimis în telefonul ei. Unde văd o rază de lumină ar fi în curajul nostru de a sta drept. Drept în fața unei exploatări grosolane și medievale a Bibliei. Drept în fața unor oameni descurajați, care nu înțeleg ce s-a întâmplat cu persoana iubită, și cărora Biblia poate să le dea un mesaj de speranță. Drept în fața propriilor noastre persoane, atunci când și noi înșine trecem prin depresii și descurajări. În asemenea situații, Biblia ne descoperă o dată în plus că viața adevărată și veșnică înseamnă a-L cunoaște personal pe Dumnezeu (Ioan 17:3).

 

    A sta drept înseamnă a dezaproba gestul (cum prea frumos s-a exprimat Maria Dragomiroiu - „sunt foarte supărată pe Mădălina pentru ce a făcut”), dar și a cere un tratament pentru sinucigaș nu mai prejos decât al altui om care, pentru o clipă sau pentru mai mult timp, și-a pierdut legătura cu Dumnezeul său.

 

    În fine, nu cred că se cade să-i judecăm pe cei ce își iau viața ca și cum le-am fi dat-o noi! Gestul Mădălinei Manole va fi fost înțeles deplin doar de Dumnezeu. Împlinea exact azi 43 de ani. Pentru ea totul s-a sfârșit, cu bune și rele. Pentru noi, în versul ei, „viața merge mai departe”. Chiar contează cum o trăim!  

 

    P.S. Persoana care m-a ajutat poate cel mai mult în viață (moral și material) a făcut un gest asemănător. Fatal. Și dacă unii au judecat-o ca păcătoasă, sau - cel mult cu mintea încețoșată - eu și familia mea am știut că nu fusese deloc așa. Pentru noi a fost o sfântă. Am înțeles că e posibil să judecăm cu o minte limitată, noi cei care rămânem în viață. Am înțeles că pot contrazice curajos pe cei ce judecă din afară!

sinucidere madalina manole

Share |

Comentarii

KiPilrJbnL | 01 septembrie 2010 18:12

Whl0vn cfqpbfgcyeyk, [url=http://vqugtohrhjoa.com/]vqugtohrhjoa[/url], [link=http://yyhrnwiwfclk.com/]yyhrnwiwfclk[/link], http://afdoswticpty.com/

simona | 19 iulie 2010 10:08

Sinuciderea nu este un pacat mai mare sau mai mic decat altul. Biserica il considera inacceptabil in scop educativo-preventiv. Cred totusi ca Dumnezeu are ganduri mai asezate decat noi. Sunt de acord cu perspectiva cuprinzatoare si intelegatoare a lui Cristi. Sa ne ajute El sa-i lasam si aici ultimul cuvant.

Dana B. | 18 iulie 2010 23:41

Ce triste sunt asemenea vesti...Dar stau si ma intreb oare cum stam cu fumatorii?su alcoolicii?e tot o sinucidere..doar ca e pe termen lung,nu?
Cred ca ceea ce a facut Madalina ne ajuta sa ne verificam vietiile.Oare cat timp acordam prietenilor nostri?acum cand traiesc,de cate ori le-am dus flori?asa pur si simplu fara nici un motiv.Degeaba umplem un mormant cu flori...degeaba...iar in timpul vietii nici nu stiam ce nr de telefon are...cred ca ar trebui sa ne analizam serios timpul petrecut cu toti cei pe care ii cunoastem...

ce conteaza | 16 iulie 2010 19:01

ce conteaza cu adevarat e daca va fi sau nu mantuita. am urmarit slujbele. pe langa faptul ca preotii au cantat si despre iertare, iar un invitat preot la antena 3 a admis ca au cam trecut limitele, dar nu crede ca vor fi sanctionati, cam nimeni nu spune, ca in cazurile celelalte ca X - decedatul, ne vede din cer, ca se uita la noi. intreb deci, unde e Madalina Manole acum?

mauricio | 15 iulie 2010 11:24

nu cred că patriarhul se abate de la literă... Ar crea un precedent

Christian SÄlcianu | 15 iulie 2010 10:42

Adevarul scrie: Pentru că a fost vorba despre o sinucidere, cazul Mădălinei Manole va fi discutat de mai marii Bisericii Ortodoxe Române, care vor stabili şi modul în care va fi înmormântată... Reprezentanţii Mitropoliei Ardealului spun că în cazul Mădălinei Manole preotul paroh şi Patriarhul BOR trebuie să ia această decizie.

Eu | 15 iulie 2010 0:42

E usor sa spui "sinuciderea este lasitatea dusa la apogeu" si sincer, personal asa cred. La ora actuala nimic pe lumea asta nu m-ar descuraja intr-atat incat sa comit acest act. Dar acum e acum si nu stiu ce va fi maine, cu toate ca acum stiind aceasta nu cred ca o voi face nici maine. Sinuciderea prin definitie este un act premeditat. Nu poate fi un accident. Deci este multa gandire si chiar curaj sa-ti invingi instinctul de conservare si....gata. Regret gestul Madalinei si incerc sa inteleg...Va ramane intotdeauna "fata draga" a muzicii romanesti.

bts | 14 iulie 2010 23:06

Am crescut cu melodiile ei, chiar daca nu mi-au placut in mod deosebit. A castigat un loc printre primii 10 romani importanti in inimile poporului. Daca ar fi sa te gandesti la faptul ca oamenii isi creeaza viata dupa idolii lor, cum ar trebui sa fie viata celor care o idolatrizau? Un prieten din discoteca ii spunea... Adorata si explica oricarei fete pe care o intalnea ca nu poate iubi pe altcineva decat pe ... Adorata! Daca ne ducem viata dupa a celor care ne incanta privirea si ochiul unde ajungem? Imi pare rau ca nu putem noi, ceilalti, care profitam din plin de talentele celor Mari, sa le dam o mana de ajutor si sa le facem viata mai frumoasa. Imi pare rau ca nu ne facem timp pentru asta, ca nu suntem interesati de asta. Noi vrem doar sa primim de la ei. Sigur, poate nici nu avem ce sa dam ca sa oferim putin echilibru... Atunci sa cautam! Cine caută găseşte! Cui bate i se va deschide. Ar trebui sa fie un imbold pentru fiecare dintre noi nu doar sa profitam la maxim de ceea ce sunt cei din jur, ci si sa ne indreptam spre ei cu ceva bun in mana, in inima!

bogdanian | 14 iulie 2010 22:14

In primul rand e bine sa vedem ce putem invata din aceasta lectie trista. Poate ca usor vorbim de altii, insa mai sunt pe langa noi, poate rude, poate prieteni, oameni care au dificultati in viata si le este greu sa treaca singuri. Putem sa le fim alaturi si sa fim mai iubitori decat pana acum.
In al doilea rand sa nu ne permitem niciodata, dar niciodata sa ne complacem in descurajare. Supararile conduc numai spre rau spune Scriptura (Ps. 37:8). Chiar daca nu mai avem pe pamant nici o bucurie, totusi Iisus ne iubeste si ne poate ajuta sa depasim momentele dificile.
In al treilea rand sa ne educam copiii de langa noi ca adevaratele valori nu sunt cele trecatoare (banii, frumusetea, functia), ci ar putea fi viata, familia, relatia cu Dumnezeu, speranta.

Florin | 14 iulie 2010 21:49

Poate ca daca cei de langa ea ar fi vazut la timp, poate ca daca cei de langa ea ar fii sesizat nefericirea care "urla" din seninul ochilor ei, poate ca daca ar fi fost mai putin "ocupati" si mai atenti la ea decat erau de obicei...poate ca ea ar fii continuat sa lupte, poate...Nu vreau sa emit judecati...Dar cert e ca nu stim :"ce ar fii fost daca"...E greu sa acceptam esecul,e greu sa ne privim in oglinda si sa raspundem intrebarilor varstei noastre, e greu sa traim cu noi insine, e greu uneori sa ne suportam cand stim cat de des gresim, si cat de des esuam in a ne implini scopul pt care existam, acela de a iubi si a fii iubiti, e greu....Cea mai mare durere pt gestul acesta, sunt sigur ca o resimte Dumnezeu, asa cum El resimte fiecare durere a fiecarui suferind de pe Planeta aceasta...Il citez aici pe Albert Camus care intrebat fiind daca ar scrie vreodata o carte de etica ce ar scrie in ea, el a raspuns: as scrie o carte de 100 de file, primele 99 ar fii albe, iar pe ultima fila, in partea de jos, as scrie atat: "Nu cunosc o datorie mai nobila si mai inata decat acea de a ne iubi unii pe altii, ca oameni,...aceasta va fii cea mai curata si sincera dovada de omenie". Pe Dumnezeu il doare cel mai mult plecarea in infinit a fiecarui om, care este d efapt creatia inimii lui de Dumnezeu si Tata...si daca aceasta plecare este definitiva si irevocabila, un drum fara intoarcere, atunci Durerea lui Dumnezeu devine Calvar...Isus a venit in Istoria noastra pt a nu mai astfel de plecari, irevocabile si definitive...Isus a venit pt a darui tuturor darui Impacarea, intoarcerea, vindecarea, acceptarea, o noua sansa...

Christian SÄlcianu | 14 iulie 2010 20:45

În urma reacțiilor publicate sau primite telefonic, am actualizat postarea. Atât pentru că au apărut informații noi, de confirmare a unor aspecte ce țin de cazul în sine, cât și pentru a clarifica anumite aspecte din perspectiva mea care au fost suspectate de ambiguitate.
Mulțumesc celor ce au trecut azi pe aici.

Pentru studentul: teologia creștină dezaprobă sinuciderea. E însă cale lungă de la dezaprobare la condamnare - și aici mă refer la condamnarea care are de-a face cu sentința asupra motivelor și asupra sorții veșnice a sinucigașului. Adevărul este că ar trebui să fii sinucigaș să lauzi suicidul! Nu o face nimeni. Iar biserica ar trebui să fie prima care să dezaprobe gestul. Dar și să ofere speranță celor rămași în urmă. Ce am dorit să surprind a fost situația fără scăpare în care i-am descoperit pe artiștii români, și prin ei pe noi toți, pentru care Mădălina Manole era o creștină, o femeie de toată onoarea, iar acum biserica ar trebui să o declare blestemată.

studentul | 14 iulie 2010 19:34

Am doua intrebari. Postarea aceasta vrea sa spuna ca teologia crestina greseste dezaproband sinuciderea sau ca teologia e medievala cand spune ca un sinucigas comite un pacat impotriva propriei fiinte si a lui Dumnezeu?
Si pe mine ma revolta cand biserica e ipocrita si pe sinucigasii de rand ii trateaza ca pe caini, iar pe cei celebri ii tolereaza. Dar una e adevarul teologic, principiul si alta e aplicarea lui practica. Vreau sa stiu - Biserica greseste in afirmarea principiului ca sinuciderea e un pacat (atunci cand e un gest responsabil) sau greseste in modul in care trateaza aceste cazuri cu necrestineasca indiferenta sau desconsiderare?

Petrica Sima | 14 iulie 2010 18:28

Cristi,spui in articolul tau despre posibilul zbucium al Madalinei Manole in urma mortii primului sot.O stie toata lumea,sau,aproape toata lumea:viata ei alaturi de compozitorul Serban Georgescu(care,prin natura viitoarei noastre meserii,aceea de muzician,mi-a fost coleg de liceu)a fost un chin!Au fost doua firi total diferite,el fiind tipul omului"pentru el",egoist pina la disperare,capabil de razbunare(ca redactor in Radio si regizor de sunet,a reusit indepartarea din institutie a Mihaelei Radulescu).Moartea lui,la putin timp dupa divort,nu a insemnat,pentru Madalina,decit o izbavire,iar a doua casatorie si copilul pe care si-l dorea enorm au fost fericirea suprema.Intr-un interviu matinal la una din televiziuni,Corina Chiriac a exprimat singurul motiv al sinuciderii,nespus de altii pina acum,si anume "depresia cauzata de teama declinului profesional,de pe culmea atinsa acum citiva ani,declin aflat in desfasurare,desi putin observabil".Indiferent,pina la urma,de cauza gestului(se vorbeste de probleme de sanatate,autopsia o va arata),A MURIT UN OM,IAR SINUCIDEREA INSEAMNA,INDIFERENT DE CEL CE MOARE,D I S P E R A R E !Daca si bogatii sunt disperati,atunci e clar ca sunt cei mai saraci oameni !

Aurel Man | 14 iulie 2010 15:51

Si toti credeam ca este cea mai fericita, dar cand colo uite ce veste am aflat astazi de ziua ei!!! Se pare ca nu ne cunoastem unii pe altii si asa cum zice proverbul, pt ca ‎"Intimitatea este o inventie moderna, zonele rurale obisnuiau sa fie prea mici pt ca lumea sa poata pastra un secret... si faptul ca lumea incepea sa stie prea multe despre unul si altul, au ales sa paraseasca mediul rural si s-au mutat la oras..."

Si uite asa nu mai poti interveni pt ca nestiind nu ai de ce sa intervi sa ajuti ba cu un sfat sau o consiliere!!!

Sau mai ajungi la ideea ca te trezesti asa cum ma trezesc eu de multe ori si trag concluzia ca nu am nici un prieten, pt ca in clipele grele atunci nu ii gasesti, dar in cele frumoase sunt toti pe langa tine... ce fel de prieteni sunt acesti?

E trist ce s-a intamplat cu Madalina dar din punctul meu de vedere nu ca as felicita-o dar ne mai putand suporta a ales aceasta cale, pt ca omul devine dependent de persoana langa care isi traieste frumosii ani si nu mai gasesc loc de refugiu la parinti sauprieteni decat in moarte
!!! dar daca stia ca Domnul e adapostul cel mai sigur poate ca nu mai apela la sinucidere... parerea mea personala asa ca nu generalizez..

sa nu uitati sa va iubiti!!! sau mila voieste Domnul nu jertfe!!!

Christian SÄlcianu | 14 iulie 2010 15:51

Mulțumesc pentru ultima mențiune, xyz. Sper să nu fi fost înțeles greșit, ca și cum ultimul gest al persoanei despre care vorbesc în PS ar fi făcut-o sau ar fi confirmat-o de sfântă. Dimpotrivă. Ce vreau sa spun e că un gest final nu pune o notă întregii vieți. Nu poți șterge cu buretele o viață întreagă, nu poți nega valori demonstrate în ani de zile doar pentru că anumite gesturi finale nu se încadrează în teologia bisericii tale. Dacă am jignit spunând că e teologie medievală, revin afirmând că, în fața principalelor motive de deces ale românilor, biserica pare că se uită în altă parte.
Și, ceea ce simt eu că ne lipsește, și am văzut-o la artiștii care au apărut azi pe tv, chiar la cei ce au postat comentarii aici, este o siguranță, pro sau contra, la subiectul în cauză. Nu pot să nu văd că abordăm generic problema, o catalogăm ca păcat deși nu a folosit nimeni cuvântul acesta, ne asumăm o ignoranță, vorbim de eșecuri, de nici rai nici iad, de compătimiri și susțineri.
Citesc în Biblie cum a murit Samson. Privesc la WTC cum au murit cei ce s-au aruncat pe fereastră, cu minute sau secunde înaintea prăbușirii turnurilor gemene. Mi-e greu să spun că s-au sinucis. De fapt au ales cum voiau să moară, zrobiți de caldarâm sau arși de vii. Nu spun că e la fel la MM. Ci doar că atunci când se întâmplă aproape de noi, judecăm altfel.
Mențin postarea de pe blog și mulțumesc.

xyz | 14 iulie 2010 14:55

O fi Biserica medievala si noi umani si buni dar sinuciderea nu e o chestiune morala relativa. Si atentie nu vorbim de sacrificiu, acolo e altceva. Sinuciderea (felia ingusta de care vorbim acum - din depresie si in conditii de sanatate mintala) presupune o acuta lipsa de sens si relatie cu oamenii si cu Dumnezeu. E de compatimit, dar nu e un gest de aprobat. Cititi-ma bine inainte sa ma acuzati. Spun asa. Nu poti condamna sau acuza un sinucigas mai mult decat pe unul care moare natural dupa o viata de nenorocit, ipocrit sau criminal. E clar. Deci sunt impotriva acuzatiilor si asezarii unei etichete rusinoase. Dar trebuie spus in acelasi timp ca sinuciderea e un esec. Vina poate este de multe ori impartasita de mai multi. Sinucigasul trebuie compatimit, familia incurajata si sustinuta, biserica ar trebui sa se implice pentru asta. Dar sinuciderea nu poate si nu trebuie justificata, oricat de dureros ar fi lucrul acesta.
Domnule Salcianu, nu il trimitem in iad pe cel care s-a sinucis. De acord. O lasam in voia Celui de sus pentru ca tainele inimii si mintii umane sunt imposibil de patruns. Dumnezeu stie daca cel care s-a sinucis era responsabil de tendinta sa si capabil sa i se opuna sau nu. DAR nu il trimitem nici in rai. Nu il numesti sfant. Poate ca l-ai vazut ca un sfant. Dar ultimul lui gest nu intra in sfera sfintenei. In zona aceea cel mult poti sa taci.

Dana | 14 iulie 2010 13:25

Foarte trist!Orice roman, mic sau mare,stie cine este Madalina Manole, si spun "este" pentru ca moartea ei nu va sterge din memoria nimanui glasul sigur, plin, si in acelasi timp cald, mangaios cu care ne-a bucurat.
Un semnal de alarma vrau sa trag pentru toti cei ce vor trece pe aici: cititi despre depresie, aflati cum apara, cum se manifesta si cum se trateaza cel mai bine, apoi priviti in jur, in casa, in familie, intre prieteni si cu ajutorul lui Dumnezeu luptati pentru vindecarea acestora inainte ca sa fie prea tarziu, inainte sa vina o dimineata ca aceasta, in care sa aflam ... ca unul dintre cei dragi ... a murit.

mauricio | 14 iulie 2010 13:11

kolbe e kolbe.. Aşa am ajunge la concluzia că Iisus s-a sinucis. Motivaţia o cunoaşte doar Dumnezeu. Dar eu discut despre cei cu o motivaţie incorectă. (nu dau verdicte. întreb.)

selector | 14 iulie 2010 12:44

da, maurule, e crima. dar motivatia conteaza! sigur ai auzit de Maximilian Kolbe. gestul lui se pune ca sinucidere sau ca jertfire? e clar, trebuie să studiem și să discutăm.

mauricio | 14 iulie 2010 12:30

Cred că merită un studiu mai amplu despre perspectivele creştine asupra sinuciderii. Nu îmi f clar în acest moment care e perspectiva corectă şi clară. Dumnezeu spune: "Să nu ucizi." Crima este un păcat. Sinuciderea este tot o crimă, îndreptată împotriva propriei persoane şi reflectă inexistenţa legăturii cu Dumnezeu. Nu ştiu exact raţionamentul teologic al bisericilor care refuză să-i înmormânteze pe cei care s-au sinucis. Dacă cineva are vreun argument biblic în acest sens, mi-ar fi de mare ajutor... Dar îmi dau seama că sinuciderea nu este totuşi un gest pe placul lui Dumnezeu. Despre mântuirea celor care se sinucid ştim prea puţine... Sigur, e dificil pentru cei apropiaţi să treacă peste un astfel de eveniment. Nimeni nu poate nega acest lucru. Şi nimeni nu le poate contesta durerea. Însă durerea celor apropiaţi nu schimbă principiile divine (oricare ar fi ele). Discuţia e deschisă

Dory | 14 iulie 2010 12:19

Ne vor lipsi cântecele ei pline de viaţă, total opuse gestului tragic făcut de artistă.
Mădălina, vei rămâne mereu în amintirea noastră, ca acea fată dragă, care nu e tristă, ci mereu cu un zâmbet larg!

Daniana | 14 iulie 2010 11:27

Trist... trist ca Madalina a avut probleme si nu a mai gasit puterea sa treaca peste ele... trist ca a intrerupt viata in floarea ei.. :(((

Foarte bine punctat Christian, privind interpretarea medievala a Bibliei. Felicitari pentru curajul de a posta aceasta pe un site azs!
Dumnezeu s-o odihneasca in Pace si bine ca El stie mai mult decat noi...

Dina | 14 iulie 2010 11:05

Mda..Primul cuvant care mi-a venit in minte a fost "pacat", insa nu vreau sa se inteleaga sensul propriu, folosit de tine. De fapt totul e trist, foarte trist... Cand am vazut titlul ma asteptam la elogierea artistei, nicidecum la felul in care sinucigasii sunt priviti de biserica. Pe de alta parte, chiar iti trebuie curaj sa faci un asemenea gest - sunt sigura ca ne-am gandit cu totii la un moment dat in viata noastra, caruia am simtit ca nu-i putem face fata, cum ar fi daca as muri? Insa majoritatea am pus gandul deoparte, pastrandu-l pentru alte momente grele. Sinucigasii raman neintelesi pentru ca ei chiar au actionat conform impulsului. Pana la urma, nu este nici prima, nici ultima sinucidere din lume. Socheaza insa pentru ca publicul intotdeauna cunoaste doar fata mereu zambitoare, de scena, a artistului. Sunt sigura ca familia priveste moartea ei altfel. Cum spuneam, chiar e trist pentru ca a murit, nu pentru felul in care a murit.

Adaugă un comentariu








Semnele timpului îşi rezervă dreptul de a edita sau şterge comentariile care nu
respectă drepturile celorlalţi participanţi la dialog sau bunul simţ.

RSS Newsletter