Filantropia (s)pusă la zid

12 iul 2011 | Alina Kartman

Când am citit opinia celui mai bogat om din India despre filantropia occidentală, alimentată de contribuțiile opulente ale marilor companii, mi-am amintit de ce NU cred că a le oferi săracilor strictul necesar e adevărata soluție pentru sărăcie.

 

Foto: interwoventhreads.comE suficient să ne uităm un pic în ograda noastră pentru a realiza un risc foarte semnificativ pe care îl prezintă modelul carității occidentale. Donațiile cresc dependența de donator și diminuează spiritul antreprenorial al celui care primește. Altfel spus, într-un sistem bazat pe „cel mai avut plătește, cel mai sărac primește", săracul nu este provocat să iasă din condiția lui, ci încurajat să rămână dependent de strictul necesar care i se oferă. Magnatul indian Mukesh Ambani, cel mai bogat om al Indiei, spune că atitudinea indienilor față de generozitate conferă săracilor mai mult respect de sine. 

 

Obiectivele filantropiei nu trebuie sa aibă nimic în comun cu reclama pe care și-o doresc donatorii și spectacolele organizate adesea în jurul actelor filantropice. Primul obiectiv al filantropiei, valabil atât la un nivel micro (cerșetorul de la colțul străzii), cât și la un nivel macro (comunitățile sărace), este să facă posibil startul pentru independență care trebuie să devină o realitate sustenabilă, durabilă pentru cel care primește sprijinul.

 

Sunt convinsă că asta voia să transmită și Ivan Illich, în discursul „To Hell With Good Intentions", când vorbea despre voluntariatul individual. Illich a folosit cuvinte foarte dure la adresa „binefăcătorilor" nord-americani al căror voluntariat „misionar" îl considera o „invazie benevolentă", jignitoare, ipocrită și izvorâtă din sentimente și concepte alienate. Voluntarii de-o vară îi „seduc" pe cei din societățile „subdezvoltate" să își dorească beneficiile lumii bazate pe belșug și realizare, o lume după care vor rămâne tânjind când voluntarii vor pleca acasă. Societățile „evanghelizabile" funcționează însă după coordonate cu totul diferite de cele ale societății americane, motiv pentru care a impune viziunea americană asupra a ceea ce înseamnă calitatea vieții corupe sistemul de funcționare al societății respective.

 

Sintetizez în câteva puncte ce am reținut din acest discurs și mi se pare că se aplică și după 43 de ani câți au trecut de când a fost rostit:

 

1. Când te simți îndemnat să ajuți, întreabă-te care e motivația pentru care vrei să te implici. Dacă o conștiință vinovată te împinge să faci acte de caritate, te poți aștepta ca ele să fie respinse, iar tu să fi tratat cu dispreț („hit or spit", zicea plastic Illich). Dacă ești nevoit să îți „sacrifici" vara ca să dai o mână de ajutor... n-o sacrifica.

 

2. Nu merge într-o expediție de ajutorare fără să ai o bază decentă de punți de comunicare cu cei pe care vrei să îi ajuți (să le cunoști limba, mediul, mentalitatea). Altfel, la capătul experienței nu vei avea pe baza a ce să îți evaluezi realist impactul.

 

3. Încearcă să anticipezi în ce constă succesul, de ce depinde el și, în aceași măsură, întreabă-te ce ar putea merge rău și cum poți evita asta.

 

4. Nu pleca urechea la laudele celor din jur. Oamenii irosesc cu multă ușurință cuvinte de laudă, motiv pentru care confirmările lor nu pot fi luate ca reper absolut. Voluntariatul poate să pară cool, din exterior, dar numai cine s-a luptat din interior știe cu adevărat cât valorează munca lui și cât nu.

 

Ce e rău în faptul că azi e la modă să fi voluntar? Pe termen scurt, poate părea că avem numai de câștigat de pe urma trendului. Se mai hrănește un copil, se mai strânge o hârtiuță, se mai plantează un copăcel... Însă pentru ca beneficiile să fie durabile este nevoie ca acțiunile acestea să nu fie volatile ca moda. Ele trebuie să reconstruiască funcționalitatea comunității în care au loc. Tocmai de aceea, ca și Illich, cred că voluntariatul eficent nu se face dintr-un prisos de sine, de bani, de cunoștințe, și nici dintr-o încercare de a compensa pentru propria inferioritate, vinovăție sau frică. Până la urmă voluntariatul înseamnă să-ți pese. Iar efectul acestui interes autentic pentru binele altuia va fi eliminarea și a fanfaronadei și a jumătăților de măsură.

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'