Ferice de noi, au ales răul cel mic
10 mai 2010 | Christian Sălcianu
FMI a propus tranșant, cu sânge rece. Guvernul român a contra-ofertat, cu pulsul crescut. Președintele a anunțat primul alegerea finală, premierul doar a confirmat ieri. „Am ales răul cel mai mic."
Știm cu toții că există un Mare Rău. Întotdeauna poate fi mai rău. E mai rău la alții, vezi Grecia. A fost mai rău în guvernarea anterioară, spune puterea. Marele Rău ne-a pândit întotdeauna, gata să ne înghită. Mereu însă l-am evitat la mustață sau l-am perceput ca Mare abia după...
Ferice de noi, există și Micul Rău. Un Prâslea cel voinic, acest rău mai mic este soluția nesperată. Venit de nicăieri, crescut într-un an cât alții în trei, parcă este o pleașcă picată din cer. Salvator al națiunii, ai fi nebun să nu-l alegi. Și îl alegem fără nimic genial. Fără nicio urmă de inspirație, de fler. Nu e nici asumare a unui risc, nici măcar un fifty-fifty. Alegi logic. Sec. E rău, într-adevăr. Dar e mic.
Răul cel mai mic a fost votat la prezidențialele din România nu o dată (sunt declarații politice în acest sens). Decât cu Geoană, mai bine cu Băsescu. Decât cu Vadim Tudor, mai bine cu Iliescu. Impozitul forfetar a fost introdus tot ca un rău mai mic. Devalorizarea leului s-a petrecut tot în aceleași condiții. Afacerea cu etnobotanicele a fost un rău mai mic.
Un permanent blestem ne poticnește calea - noi nu alegem între două bune, ci între două rele. Vorba românească „mai bine cu rău decât fără rău" e haz de necaz, la gândul că e mai bine cu un rău mic, controlabil, decât să te pască un rău mare și să te ia ca un potop. Totuși, a alege între două rele înseamnă a perpetua răul. Oricât de mic ar fi Răul Mic în comparație cu Răul Mare, a perpetua răul înseamnă a-l crește. De la mic la mare. Acum e răul cel mic. La guvernarea următoare acest prichindel va fi un balaur. A-l alege azi înseamnă a-l garanta următoarei generații.
Până va veni ziua alegerii între două bune, idealul ar fi să alegem acum binele de rău. Oricât de mic ar fi binele. Să îl alegem ca bine, nu ca rău. Premierul ar fi putut spune românilor că a ales binele mai mic... Dar cum să vorbești de (vreun) bine când toată lumea vede că e rău?
Biblia spune că Dumnezeu ne pune întotdeauna înainte binele, prioritar: „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul." (Deuteronom 30:15) Cum se face că noi alegem mereu între două rele?
Taguri:
fmi,
Recomandăm:
- FMI nu exclude o recesiune mondială în 2012
- FMI avertizează cu privire la riscurile economiei mondiale
- FMI: economia mondială rămâne sub risc
- Cele 5 mari economii globale, sub lupa FMI
- Veriga slabă a redresării mondiale este Europa
- Christine Lagarde este noua șefă a FMI
- Pregătiţi umbrelele! Şeful FMI anunţă „nori grei” la orizontul Europei
Ambasade ale statelor NATO din Pakistan au primit scrisori de ameninţare (Mediafax)
Liderul neonazist din Parlamentul grec: Auschwitz, ce Auschwitz? Nu au existat camere de gazare, este o minciună! (Mediafax)Fitch: România va înregistra în acest an o creştere economică de 1,6%, egală cu media a 10 state din Europa Centrală şi de Est (Mediafax)Şeful Institutului pentru Finanţe Internaţionale: Ieşirea Greciei din zona euro ar fi undeva între catastrofă şi Armaghedon (Mediafax)Regina Sofia a Spaniei îşi anulează călătoria în Marea Britanie, din pricina dezacordului dintre cele două ţări privind Gibraltarul (BBC)Primarul Londrei, sesizat în legătură cu situaţia cerşetorilor români instalaţi în centrul Londrei (Mediafax)VIRAL - Timelapse cu istoria Europei (Video)CE a stabilit lista menţiunilor nutriţionale şi de sănătate permise pe ambalajele produselor alimentare (Agerpres)Echipajul Soyuz, format din trei oameni a pornit spre staţia spaţială (AP)Braţ robotic, controlat prin puterea minţii (AP)Alergia, mai agresivă ca niciodată (Agerpres)FOTO: Aşa ar putea arăta noul televizor de la Apple (Gândul)GALERIE FOTO. "Tunelul dragostei", unul dintre cele mai romantice locuri din lume (Gândul)Cum să te fereşti de căpuşe şi ce recomandă medicul în caz de înţepătură (Mediafax)


