De ce nu fumez calumetul cu primarul Constanţei
Radu Mazăre, primarul Constanţei, nu e de acord cu o iniţiativă legislativă pentru interzicerea fumatului în spaţiul public. Argumentele domnului Mazăre au darul de a ne uimi. „Sunt de părere că pentru promovarea turismului în România trebuie să existe cât mai puţine restricţii", a declarat edilul constănţean.
„Nu suntem o ţară cu o economie care să duduie în aşa fel încât să ne permitem să impunem reguli şi parareguli. Din păcate, din Europa, am văzut că avem această tendinţă de a lua cât mai multe reguli şi restricţii. Dar, dacă vrem să accesăm turişti, trebuie să facem taman invers", a mai spus primarul constănţean, vizibil deranjat de iniţiativa luată de „madam Mitrea" (aşa o numeşte dl Mazăre pe Manuela Mitrea, deputat PDL şi iniţiatoare a proiectului legislativ).
Cred că fiecare individ are dreptul să aleagă ce crede că este mai bine pentru el. Asta include şi fumatul. Când vorbim însă despre spaţiul public, ne referim la un spaţiu în care fiecare individ are dreptul să îi fie respectate drepturile. Ca nefumător, nu înţeleg de ce ar trebui ca atunci când mă plimb prin parc sau într-un loc public să fiu nevoit să înghit fumurile altora (la propriu şi la figurat). Primul drept pe care îl am într-un spaţiu public este să îi respect pe ceilalţi. Dacă sunt fumător, am dreptul să nu îi afum pe cei care vor să trăiască fără să fumeze (nici măcar pasiv). Dacă sunt fan al manelelor, am dreptul să nu decibelez naţiunea cu preferinţele mele muzicale ş.a.m.d.
Dl Mazăre vorbea despre amenajarea unor spaţii pentru (ne)fumători în locurile publice. Însă orice nefumător care a mers măcar o dată, la o pizza, într-un loc cu spaţii amenajate pentru cele două categorii de clienţi, ar putea să confirme că s-a întors acasă cu hainele duhnind a tabac.
Ideea că dezvoltarea turismului ar depinde de interzicerea fumatului în spaţiile publice nu stă în picioare. Turiştii nu vin în România ca să fumeze. La New York, s-a interzis fumatul în parcuri, după cum s-a anunţat la începutul lunii în curs. Tot la începutul acestui an, fumatul a fost interzis în Spania, măsura vizând barurile, restaurantele, locurile de joacă pentru copii şi zonele limitrofe şcolilor şi spitalelor. Fumatul în locuri publice a fost interzis şi în Germania, de câţiva ani. Iar lista ar putea să continue. E greu de crezut că vreun potenţial turist renunţă să mai viziteze New Yorkul pe motiv că nu are dreptul să fumeze în spaţiile publice.
Iniţiativa doamnei Mitrea ar merită să fie susţinută de cât mai mulţi. Este o iniţiativă prosănătate, proviaţă şi proeuropeană (adică procivilizaţie). În ce-l priveşte pe dl Mazăre, ştiu sigur că nu vom fuma împreună pipa păcii. Nu din ranchiună. Pur şi simplu pentru că eu Nu fumez!
Taguri:
Recomandăm:
- Sondaj: 3/4 dintre români nu fumează
- Ziua Internațională fără Tutun - 3 moduri de a salva vieți
- Timișorenii dau țigările pe cireșe
- China interzice fumatul în spații publice
- Țigările mentolate cresc numărul tinerilor fumători
- China reduce fumatul - doar pe ecrane
- Mai puțin cancer la sân în locurile unde nu se fumează
- 31 de feluri în care poţi fi fericit, pe gratis!
- Spectacolul minții. Secretele mentalistului Gog de la „Românii au talent”
- Fotografia care a impresionat lumea întreagă e pro-viaţă
- Cea mai recentă cură de slăbire: „Dieta lui Dumnezeu"
- VIDEO: La 10 ani a uimit lumea: orb şi autist, cântă perfect imnuri religioase
- VIDEO al unei mame care a refuzat avortul, vizualizat de 10 milioane de oameni
- Ce se întâmplă în organism după ce bei un pahar de Coca-Cola
Preşedintele Consiliului de Stat, Panayotis Pikramenos, învestit ca premier interimar al Greciei
Preşedintele Consiliului de Stat grec, Panayotis Pikramenos (67 de ani) a fost învestit miercuri seara în funcţia de premier interimar responsabil cu administrarea afacerilor curente ale ţării precum şi de organizarea noilor alegeri din 17 iunie. (Mediafax)
Noul preşedinte l-a ales pe unul dintre apropiaţii săi, Michel Sapin, 60 de ani, la conducerea Ministerului Muncii şi a încredinţat dosarul reindustrializării lui Arnaud Montebourg, 49 de ani. (Agerpres)Masacru în Homs: Cincisprezece civili au fost executaţi de către forţele regimului sirian
Cincisprezece civili au fost "executaţi sumar" în noaptea de marţi spre miercuri de către forţele regimului lui Bashar al-Assad. Delegaţia ONU a fost evacuată. (AP)
Regele Cisiordaniei a ordonat investigarea acuzaţiilor privind abuzul copiilor din orfelinate
Un scandal internaţional de proporţii a fost declanşat după ce BBC a difuzat un reportaj şocant privind situaţia unor orfani cu dizabilităţi, din Cisiordania. (The Guardian)
Obama şi liderii lumii vor discuta despre criza euro şi eforturile de încetare a războiului din Afganistan, într-o reuniune de 4 zile care va demara vineri. (USA Today)




