De-a faţa-ascunselea între islam şi parlamentul francez

    Parlamentul francez s-a pronunţat definitiv asupra unui proiect de lege controversat, care interzice disimularea feţei în spaţiul public. În spatele unor formulări generale, care îşi propune să nu contrazică principiul nediscriminării, adevărata miză - urmărită de la bun început - este interzicerea portului vălului islamic integral. Faptul că textul a fost adoptat cu o majoritate zdrobitoare de voturi nu înlătură însă întrebările rămase suspendate în aer cu privire la fundamentul juridic pe care acesta e întemeiat.

    Regula este că orice lege trebuie să fie justificată de condiţii sau împrejurări care fac necesară apariţia ei. Sunt evident întemeiate restricţii parţiale, cum ar fi efectuarea unui control de identitate, cu ocazia alegerilor pentru a evita fraudele. Dar ce anume permite justificarea unei măsuri de interdicţie generala a vălului în orice spaţiu deschis accesului public, inclusiv pe străzi? Majoritatea vocilor invocă respectul demnităţii umane, al egalităţii între femei şi bărbaţi, ocrotirea ordinii şi a securităţii publice.

    Bineînţeles că principii precum demnitatea umană şi egalitatea pot fi invocate pentru protecţia femeilor care sunt constrânse să poarte vălul integral. Nu tot aşa stau lucrurile cu cele care îl poartă în mod voluntar şi care, potrivit statisticilor, nu reprezintă un număr tocmai neglijabil.

    Ceea ce din exterior poate părea o constrângere sau o restricţie, pentru cel credincios nu reprezintă o povară. De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a afirmat în mod clar că fiecare poate să trăiască potrivit propriilor convingeri şi alegeri, chiar punându-se în pericol din punct de vedere fizic sau moral, atâta timp cât atitudinea sa nu aduce atingere nimănui.

    Ce vătămare provoacă deci portul vălului integral celor din jur? Argumentele nu sunt foarte clare. Aşa că, privind lucrurile prin prisma liberului arbitru, interdicţia de a purta vălul integral în unele ţări occidentale mi se pare la fel de inacceptabila precum obligaţia de a adopta această ţinută impusă în unele ţări islamice.

    Nimeni nu pretinde că e uşor să aperi demnitatea umană şi dreptul la egalitate al femeilor obligate să poarte vălul islamic, fără a încălca în acelaşi timp drepturile acelora care îl poartă din convingere. Dar poate că există soluţii - dovadă stă o altă dispoziţie a noii legi, care prevede sancţiuni severe pentru cel care constrânge o persoană să îşi disimuleze faţa. În schimb, a pedepsi prin amenzi femeile care poartă vălul nu aduce o schimbare în bine nici pentru cele care sunt supuse constrângerii (riscul fiind de a rămâne izolate şi mai mult în cercurile închise ale comunităţii), nici pentru cele care adoptă ţinuta de bunăvoie (limitând libertatea de exprimare şi manifestare a opiniilor religioase).

    Dincolo de toate, ceea ce legislatorul francez uită este faptul că religia nu e o simplă practică limitată la cei patru pereţi ai casei, pe care să o pui în cui şi să o părăseşti imediat ce ai păşit peste prag. Ea implică o sumă de alegeri care devin un mod de viaţă. Întrebarea care rămâne este până unde oare are statul dreptul să intervină şi să reglementeze acest mod de viaţă?