Cutremurul din Japonia și cea mai veche întrebare

„De ce, Doamne?" Acesta este exact subiectul despre care nu-mi place să vorbesc sau să scriu. Dar asemenea subiecte neplăcute sunt la locul lor pe un site ca acesta, care ia pulsul naturii şi al lumii, pentru a diagnostica şi prognostica, pe temeiul unor semne.

Teribilul dezastru din Japonia, cu miile de morţi sau dispăruţi, localităţi distruse şi ameninţări continue, stăruie în actualitate. În faţa durerii şi derutei unui popor este îndoielnic că explicaţiile, chiar şi cele religioase, aduc vreo consolare sau vreun plus de lumină din punct de vedere filozofic/teologic.

Cum aş simţi dacă aş fi în locul lor? M-aş simţi lovit, bătut de Dumnezeu. Oricine ai fi, poţi să-ţi aminteşti destule păcate pe care le-ai făcut şi este mai uşor să suporţi în calitate de vinovat, decât să găseşti o explicaţie ca nevinovat. Dar explicaţiile date de conştiinţă sub imperiul emoţiilor nu pot fi sigure. Dreptul Iov înţelegea că nu există o clară legătură cauză-efect între vina personală şi soarta temporară a omului.

Poţi afirma că i-a bătut Dumnezeu pe japonezi fiindcă sunt şintoişti şi budişti? Că nu au adoptat o varietate de creştinism? Dacă am reduce religia la morală - ceea ce nu se face, deși este instructiv, pentru că morala ţine de esenţe - s-ar putea face comparaţii extrem de interesante între șintoiști budiști și creștini, uneori în defavoarea „creştinilor".

Există şi varianta că plătim toţi pentru unii, la grămadă. De aceea, în situaţii de criză, societăţile religioase tind să găsească ţapi ispăşitori, pentru a-şi îmbuna zeul - care se dovedeşte astfel destul de păgân. Romanii îi aveau pe creştini, creştinii i-au avut pe evrei sau pe eretici. Această „soluţie" nu consolează pe nimeni, nici nu înseninează imaginea lui Dumnezeu.

O altă explicaţie ar putea fi rolul disciplinar al pedepsei. Cei direct afectaţi, supravieţuitorii, au primit astfel o mustrare cu avertisment, ca să se pocăiască. Dar oare, se poate afirma că dispăruţii sunt tocmai cei care nu mai aveau nevoie de pocăinţă? Iar supravieţuitorii sunt cei care au fost cruţaţi pentru că o nouă şansă le-ar fi benefică? Explicaţia este logică, dar improbabilă. Dacă aş fi unul dintre ei, probabil nu m-ar satisface. Este inacceptabil să piară unii, doar pentru a fi avertizaţi alţii, deşi este adevărat că Dumnezeu preface chiar şi tragediile în ocazii de pocăinţă pentru supravieţuitori.

Sau, poate, a fost o nouă tentativă a Cerului de a ne trezi, ca să aflăm că este timpul sfârşitului? Poate. Dar cu atât de mari pierderi? Oare sufletul meu, care trebuie avertizat, contează atât de mult, pe lângă altele care nu sunt puse la număr? Oare Dumnezeu sacrifică mulţimi pentru a salva pe unul singur, după ce a sacrificat pe Unul Singur pentru a-i salva pe toţi?

Profeţia din Isaia 43:3-4 („dau .. popoare pentru viaţa ta" etc.), care unora le sugerează că Dumnezeu ar proceda chiar aşa, se adresează de fapt nu unui individ, ci rămăşiţei poporului Israel, concentrat acum 2700 ani în zona Ierusalim-Iudeea, şi care era ameninţat de cruzii asirieni dinspre nord. Deja regatele Siriei şi Samaria căzuseră, „cele zece seminţii" nepocăite fuseseră deportate spre est, şi se pregătea o nouă invazie, pentru a ocupa regatul Ierusalimului. Dar Dumnezeu a întors această ameninţare în favoarea poporului Lui. Armata asiriană, de aproape 180.000, care inundase Iudeea, a fost exterminată într-o singură noapte de mâna lui Dumnezeu (2Rg 19:35). Providenţa a permis apoi celorlalte forţe asiriene să invadeze şi să jefuiască Imperiul Egiptean, care cuprindea pe atunci şi Etiopia. Astfel Dumnezeu dădea alte neamuri şi popoare în schimbul poporului Său.

Să credem că ceva asemănător s-a produs în Haiti şi în Japonia? A zis oare Dumnezeu, „Uite, diavole, îţi dau voie să te duci prin insulele alea, sau pe coastele oceanului, dar să nu te atingi de restul lumii"!? Când aflăm că mor „păgâni" simţim că probabil Dumnezeu nu are nevoie de păgâni, ci mai degrabă de creștini. Dar câţi creștini nu au fost de asemenea sacrificaţi? Are Dumnezeu nevoie de cineva? Nu cred, El nu are nevoie de nimeni. Se descurcă foarte bine şi fără ajutorul nostru, fără teologhiseala şi fără misiunea noastră. Fără existenţa noastră. Suntem extrem de valoroşi, fiecare, dar în acelaşi timp nu avem nici o importanţă.

Explicaţia biblică a originii răului şi a conflictului cosmic dintre forţele binelui şi ale răului ne poate ajuta să înţelegem mai bine tot ce ni se întâmplă pe lume. Suntem încă într-un mare război al lumilor şi suntem martorii victimelor directe şi colaterale. Suntem implicaţi toţi în acest război, adesea ca ostatici.

Taguri:

suferinta, indoiala, dumnezeu, japonia, cutremur,

Recomandăm:

• Existența lui Dumnezeu, pe locul 3 în topul contestațiilor din Marea Britanie
• Crește numărul de cutremure în lume?
• Aerul radioactiv din Japonia migrează spre SUA
• Patriarhia strânge bani pentru Japonia
• Ajutorul pentru Japonia: controversă între atei şi creştini
• Controverse: Japonia, pedepsită de Dumnezeu sau nu
• Un SMS despre radiații provoacă panică în Asia