Când un nebun aruncă o piatră... sau dă foc la un Coran

10 sep 2010 | Christian Sălcianu

La începutul lunii august ST scria despre planul unei obscure biserici, independente, de a comemora data de 11 septembrie într-un mod atipic, și anume prin incendierea unor exemplare ale Coranului. În ultimele zile însă, apropiindu-i-se scadența, evenimentul a căpătat un profil de breaking news.

 

Conform proverbului cunoscut, ce vedem acum e tentativa înțelepților de a scoate piatra aruncată în baltă de un nebun. Pastorul Jones nu este la prima tentativă de felul acesta. Ce uimește însă este amploarea valurilor făcute de gestul lui. Organizații non-guvernamentale, administrația de la Washington, atât Obama cât și Clinton, șeful militarilor din Afganistan, liderul ONU, Vaticanul, cu toții au luat poziție în fața unui asemenea gest.

 

Ce spune pastorul? „Simțim nevoia unui strigăt împotriva Islamului, care se prezintă ca o religie a păcii." Ce spun oponenții? Îl citez doar pe secretarul Consiliului Național al Bisericilor din SUA, care însumează opinia generală: pastorul și adepții lui „sunt confuzi cu privire la dragostea de aproapele", ca atare, „asemenea fapte, pline de ură fățișă, nu sunt o mărturie a credinței creștine". Am înțeles pozițiile. Restul este argumentație, pro și contra religiei, a liberei exprimări, a drepturilor omului etc.

 

Gustav Dore: Pavel în Efes, arderea cărțilorDar, de ce ați da foc unei cărți? Sau când ați aruncat ultima oară o carte? În general o facem pentru că respectiva maculatură e proastă, pentru că te îndrumă pe căi greșite, pentru că face rău cititorului ei sau pentru că avem ceva cu autorul. (La final de an școlar cântam nu doar „a venit vacanța, cu trenul din Franța” ci și „hai copii la joc, cărțile pe foc”.)

 

În Biblie, un împărat evreu a dat foc cărții profetului Ieremia, pentru că se simțea mustrat de cuvintele lui Dumnezeu. La Revoluția Franceză s-a dat foc Bibliei în piața cetății pentru că nu cadra cu noua zeitate a epocii, rațiunea. În comunism se distrugeau orice transporturi de Biblii interceptate de autorități. La schimb, după revoluție, aceeași soartă au avut-o mii de volume cu chipurile conducătorilor iubiți. În America, nu mai departe de anul trecut, alți creștini decât Jones dădeau foc Bibliei. Nu Bibliei lor, desigur, ci altor versiuni ale Bibliei, diferite de cea pseudo-oficială, KJV, acuzând că orice alte traduceri sunt „satanice". În România e cunoscută practica de a respinge ca sectare Bibliile care nu au cruce pe copertă. Așadar, nimic nou sub soare.

 

Atrag atenția asupra unui caz biblic cu adevărat demn de breaking news: cazul unei comunități care a dat foc unor cărți extrem de valoroase. În celebra cetate păgână Efes, din Grecia, apostolul Pavel a predicat Evanghelia cu toată puterea, întregul oraș fiind răscolit în urma impactului creștinismului. Ca atare, „mulți din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească și să spună ce făcuseră. Și unii din ce ce făcuseră vrăjitorii, și-au adus cărțile, și le-au ars înaintea tuturor. Prețul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginți. Cu atâta putere se răspândea și se întărea Cuvântul Domnului." (Faptele Apostolilor 19:18-20)


Cine a dat foc cărților? Nu oponenții ci tocmai cei ce profitaseră de pe urma lor, tocmai cei ce le crezuseră și promovaseră. Punct. Motiv pentru care, dacă un necredincios dă foc la o Biblie, nu am nicio problemă. O face pentru că nu a citit-o. Dacă o mână de sectanți cu pretenții de creștini din America dau foc la câteva exemplare ale Coranului, o fac pentru că nu au citit-o. (Tot la Biblie mă refer.)


Desigur, mi s-ar părea un gest major atunci când musulmanii și-ar da foc Coranului, pe modelul vrăjitorilor din Efes. (Probabil că ei, la rândul lor, așteaptă același lucru din partea creștinilor, care să își ardă Bibliile.) Atunci ar fi un gest cu adevărat semn al timpului. Cum ziua aceea nu are un orizont predictibil, pentru azi, cine dă foc la o carte, să scrie alta în loc.

 

Cel puțin pentru noi, creștinii, așa s-a scris cartea Faptele Apostolilor.

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'