Când e păcat să-ți schimbi religia?

11 feb 2011 | Alina Kartman

Majoritatea tradițiilor religioase se consideră depozitarele Adevărului și simt că este un privilegiu și o datorie să împartă acest adevăr cu cei aflați în necunoștință. Prozelitismul e deja un termen încărcat cu semnificații peiorative, dar trebuie spus că, în esență, el vizează dreptul fundamental al oricărui om la liberă exprimare și transmitere a propriilor convingeri. Prozelitismul poate fi și politic, artistic, estetic etc.

 
Foto: thebreak.sqpn.comProzelitimul religios are, într-adevăr, o nuanță specială morală. Circula mai demult o ilustrație care prezenta evanghelia (vestea bună a existenței unui plan de mântuire a umanității) ca pe un leac pentru o „gripă misterioasă” (metaforă pentru păcat). Cineva care cunoaște leacul pentru această „gripă”, nu îl poate ține secret pe timp de epidemie. În ideea aceasta, cei care cunosc evanghelia, nu pot să nu o transmită altora.

Ceea ce face adesea ca discuția despre prozelitismul religios să o ia razna este următorul aspect: transmiterea evangheliei poate fi parazitată de un element coroziv: manipularea. Evanghelist manipulator este, de exemplu, acela care se folosește de insistență ca argument, iar insistența nu este numai repetarea obsesivă a aceluiași mesaj, ci poate lua și forma încurajării sau a împingerii unui om într-o direcție în care, el singur, nu ar fi fost înclinat să meargă.

Unii cred că atunci când ai intenții bune (vrei să oferi leacul) e în regulă să presezi omul, pentru că el poate nu-și conștentizează nevoia, dar îți va fi recunoscător mai târziu. Biblia vine cu altă perspectivă și spune că „tot ce nu vine din încredințare este păcat.” Aceasta indică diferența dintre acțiunile evanghelistice bazate pe charismă, pe apelul la emoții, pe cumpărarea adeziunii cu bunuri materiale, etc., și cele bazate pe schimbarea convingerilor personale. Din acest punct de vedere, pentru unii, a se converti chiar la religia la care „trebuie”, poate fi păcat - dacă această convertire nu vine din încredințare.

Foto: conservativedailynews.com„Păcat”, în cazul acesta, pare un cuvânt greu. Duritatea lui e proporțională însă cu tragismul falsei convertiri. Omul care trece orbește peste valorile lui (își calcă pe inimă) o dată, pentru a face ceva ce nu vine din încredințare, va fi mai ușor dispus să repete figura altă dată. Cu repere elastice, omul intră într-o confuzie din care greu poate ieși.

De aceea Dumnezeu spune că „e păcat” și arată care e metoda Lui de a convinge: „iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el.” Atunci, dacă nici măcar Dumnezeu nu intră cu bocancii în viața noastră, nu e nevoie și nici nu are dreptul nimeni altcineva să o facă. A nu se confunda însă lipsa insistenței cu lipsa de interes.

 

RSS general RSS ştiri RSS bloguri
Newsletter
[x] Închide

Abonează-te la newsletter-ul ST şi vei primi, cu frecvenţa aleasă de tine, informaţii despre actualitatea care te interesează.
ATENŢIE: Pentru a te asigura că newsletterul nu va fi blocat de filtrul anti-spam, adaugă adresa newsletter@semneletimpului.ro în 'Address Book'/'Contacts'