Briban, Păunescu, Mararu - de ce se moare în România?

Roxana Briban, Adrian Păunescu, Gheorghiță Mararu - toți au murit în luna noiembrie. O așezare a celor trei pe aceeași treaptă ar fi cu siguranță o inechitate. Dar, deși au trăit și au murit diferit, sfârșitul vieții lor are un numitor comun.

Tânără cântăreață la operă, cunoscut poet, publicist și politician, tânăr cămătar interlop. Puține paralele. Iar din perspectiva conjuncturii morții, cazurile sunt complet diferite: Briban s-a sinucis, Păunescu a murit răpus de boală, Mararu a fost împușcat ca în filme, ziua în amiaza mare.

Briban s-a sinucis după ce a lăsat soțului un mesaj de iertare. Ca și în cazul Mădălinei Manole, se pare că pierderea faimei în lumea reflectoarelor a avut influența decisivă. Dacă ne aducem aminte, în primăvară, o altă solistă a Operei, Amelia Antoniu, era la un pas de moarte după ce intra în comă și revenea la viață în bâlbâielile medicilor. Acum, la moartea colegei Briban, Antoniu recunoaște că „investim ca artiști o mare parte din viața noastră în această meserie. Când te trezești în aer și nu te mai poți exprima artistic, ai impresia că nu mai poți să trăiești. Cazi din depresie în depresie."

Păunescu a murit răpus de boală. Sau de mai multe. Sigură era însă o altă suferință, după cum scria: „trăiesc în condiții tot mai grele și mai umilitoare, mi s-au luat și mi se iau în permanență, drepturi... sunt supărat, sunt cumplit de supărat pe falimentul în care trăim și care ne conduce către un final cu mult mai grăbit decât ar trebui." În ultima scrisoare publicată în presa românească, Păunescu mărturisea copiilor săi: „Au fost zile și nopți în care mai aproape îmi era moartea decât viața. Totuși, niciodată n-am fost atât de deprimat și de însingurat ca în acești ultimi ani... Nu cred că mai rezist."

Mararu a fost lichidat ca în filme, de un individ periculos, cunoscut poliției locale. Proaspăt eliberat din închisoare pentru bună purtare, Falău l-a ucis cu sânge rece pe dușmanul său din lumea interlopă. Tiberiu Cristodorescu, un alt interlop, explică în Adevărul gestul criminalului Falău: „Nu l-a pus nimeni pe Falău să facă așa ceva. El era disperat. Îi era frică să nu pățească ceva."

Văd o notă comună în cele trei morți. Biblia spune că „oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla." (Luca 21:26). În glorie, în lumina reflectoarelor (Briban), în aplauzele publicului (Păunescu), în siguranța armelor și a influenței (Mararu), nimeni nu crede că de mâine totul poate fi altfel. Când acestea pălesc, moartea poate avea ultimul cuvânt...

Ca Păstor al oilor, Iisus Christos a spus clar - într-un text de nota 10 - „Eu am venit ca oile să aibă viața, și să o aibă din belșug" (Ioan 10:10). Urmărind moartea lui Briban, Păunescu și Mararu îmi dau seama că în România se moare, deocamdată, fără Speranță. Și poate, uneori, singura dorință de viață e frica de moarte. S-a confirmat și azi, când a ieșit din spital învățătoarea Cristiana Anghel. Cea care nu a murit în timpul celor 70 de zile grevă a foamei își încetase protestul în ziua de 1 noiembrie. De ce? „Dacă mai stăteam o săptămână în grevă, muream."

Biblic, definiția păcatului este ratarea țintei. Rezultă că, atâta timp cât vom căuta susținere și repere în afara Celui care a spus că este Calea, Adevărul și Viața, vom sfârși dezorientați, fără sens.