70 de kilometri de dragoste

Un puşti de 12 ani, din Columbia, a mers pe jos nu mai puţin de 70 de kilometri, într-o singură noapte, pentru ca tatăl lui, sergentul Jose Libio Martinez, cel mai vechi ostatic al trupelor de gherilă FARC, să fie eliberat. Johan era încă în pântecele mamei atunci când tatăl lui a fost răpit, în 1997. Deşi nu l-a cunoscut, băiatul este hotărât să facă tot ce îi stă în putere pentru a obţine eliberarea tatălui său.

„Dragă tată! Am încheiat astăzi un marş pentru a-i cere Fecioarei Maria să te ajute să revii acasă, ca să fim împreună", a spus Johan când a ajuns la Ancuya, unde s-a desfăşurat un serviciu religios special, într-un sanctuar dedicat Fecioarei. Băiatul a mărturisit că nu-l interesează oboseala fizică şi că a făcut acest efort nu numai pentru tatăl său, ci pentru toţi aceia care sunt ţinuţi ostatici. Nu a fost însă primul marş al lui Johan. Anterior, a parcurs în acelaşi scop, 100 de kilometri.

Am citit povestea marşului lui Johan zilele trecute şi m-am gândit că viaţa e nedreaptă. Că ar trebui să-i scutească măcar pe copii de mizerie şi suferinţă. Copilăria ar trebui să fie un fel vacanţă a şcolii vieţii care este şi o şcoală a suferinţei.

Între atâtea ştiri majore despre programe nucleare, inundaţii devastatoare, măsuri de austeritate sau summit-uri pe probleme de interes global, istoria lui Johan poate să treacă lesne fără să fie observată. Până la urmă, cui să-i pese de tragedia unui copil dintr-un colţ pierdut al lumii? Fecioarei din marmură rece căreia i s-a rugat? Nouă, celor care am citit „ştirea" şi am dat pagina mai departe?

Johan a parcurs 70 de kilometri pentru că aşa a înţeles el să îşi arate dragostea. Dacă aş gândi rece, obiectiv, matur, aş spune că gestul băiatului a fost inutil, că putea să meargă pe jos şi 700 de kilometri fără ca icoana căreia i s-a rugat să îl ajute în vreun fel. Aş spune că a fost naiv. Doar e copil! Dar am găsit în Biblie un verset care spune că o credinţă mică poate să mute munţii. Şi cred că 70 de kilometri de dragoste pot să schimbe multe. Johan m-a reînvăţat lecţia credinţei. Printre gloanţele care şuieră în foc încrucişat, un puşti a înţeles că soluţia stă în credinţă şi vine prin rugăciune. Poate că nu este târziu pentru ca să înţelegem şi noi acest adevăr.

E marţi şi Dumnezeu ne iubeşte.

Taguri:

johan martinez, columbia,