13 pași SIMPLI pentru o garderobă eco
25 ian 2012 | Roxana David | [Guest Contributors]
Dacă ai ști că hainele tale sunt produse într-un mediu toxic, în care muncesc copii prost plătiți, în condiții dezastruoase pentru sănătate, le-ai mai purta? Probabil că răspunsul tău e „da, fiindcă altfel aș rămâne dezbrăcat.” Ei bine, cei de la Greenpeace au lansat o campanie, numită DETOX, prin care vor să arate că oricine își poate „detoxifia" viața „iresponsabilă" față de societate, și se poate chiar și îmbrăca, foarte simplu, numai cu haine eco.
Recunoaște: ai mai multe haine decât îți trebuie. În cartea „To die for", Lucy Siegel arată că, în prezent, oamenii achiziționează de 4 ori mai multe haine decât în anii 1980. Acest lucru reprezintă în medie un cost de 626 lire sterline pe an (aproape 1.000 de euro) pentru achiziționarea de haine, echivalentul a 28 kg de haine cumpărate de o persoană. În ciuda acestui fapt, nu ajungem să purtăm decat 10% din ce ne cumpărăm. Restul hainelor rămân în dulapul supraîncărcat, în care rar găsim fără obstacole ceea ce căutăm și unde nici măcar oxigenul, care ar aerisi hainele, nu pătrunde prea ușor.
Tocmai de aceea, cei de la Greenpeace spun că ar fi timpul să dăm o lecție industriei care ne asaltează cu oferte de haine produse cu risipă de chimicale și să nu mai primim cu brațele deschise și cu ochii închiși avansurile ei. Iată câteva sfaturi practice, oferite de „pacificatorii verzi", care te pot ajuta să îți transformi garderoba cât ai clipi.
1) Nu ocoli hainele second-hand
Există destule magazine de caritate, târguri vintage sau oferte online (lucrurigratis.ro, eBay) care pun în vânzare lucruri de calitate, pe care nu merită să le ocolești doar pentru că nu sunt noi.
2) Achiziționează haine clasice
Avantajul acestor haine este că sunt mereu actuale, de bază, și pot fi ușor asortate cu accesorii mai moderne, dacă vrei să dai o notă de originalitate ținutei tale.
3) Caută haine „verzi"
Există mărci care produc haine din materiale reciclate și care utilizează materiale și vopsele ecologice. Dezavantajul lor este că sunt mai scumpe decât celelalte, însă dacă știi să cauți reduceri pentru haine obișnuite, vei prinde din zbor și secretele ofertelor verzi.
4) Atenție la calitate
Calitatea se observă în timp și este de fapt rezistența hainelor la uzură. Verifică zonele care se detriorează cel mai frecvent: tivurile, fermoarele și nasturii, iar la încălțăminte privește în detaliu talpa, tocurile și observă dacă sunt bine lipite.
5) Fii creativ
O haină veche din dulap capătă altă față dacă o ajustezi puțin, transformând ceea ce te nemulțumește și obținând astfel un element nou și pe deasupra și original ;-)
6) Bumbac 100 % organic
Știați că bumbacul este o plantă delicată, pentru care se folosesc fertilizatori și pesticide, fiind nevoie de irigare permanentă? Pentru un singur tricou de 250g de bumbac se folosesc 150g de pesticide și 2.720 litri de apă. (Mai multe informații găsești în The Water Footprint of Cotton Consumption report by Ecological Economics) În schimb, bumbacul organic este o alternativă bună deoarece este cultivat pe câmpuri fără îngrășământ.
7) Vezi ce scrie pe etichetă
Nu, nu mă refer la brand, ci la informațiile privind confecționarea acelor haine. Producătorii eco își marchează distinct hainele. Poți să vezi cum vizitând Eco Label Index sau Eco Textile.
8) Spală hainele ecologic
Spălarea hainelor are un impact direct asupra mediului. Așadar atunci când speli folosește capacitatea maximă a maşinii de spălat (cuva să fie plină) și spală hainele cu grad normal de murdărire la 30 de grade, ca să economisești apă și curent electric.
11) Aerisește-ți garderoba
Se spune că dacă nu ai purtat timp de 2 ani la rând o haină, probabil nici n-o să o mai porți. Gândește-te câte astfel de haine ai, fii sincer. Și apoi gândește-te câte persone duc lipsă de haine, și s-ar bucura să primească ceva ce tu nu mai dorești. De asemnea poți vinde, sau oferi unui prieten hainele care nu îți mai sunt necesare.
12) Returnare
Știai că există firme care primesc haine vechi și uzate pentru a le refolosi materialul, reciclându-l?
13) Spune mai departe
Problema poluării cât și problema persoanelor minore sau a adulților care lucrează în condiții nefavorabile pentru sănătate, utilizând produse toxice, este reală și tristă. E în mâinile noastre să schimbăm ceva, alegând să cumpărăm responsabil. Ai grijă de tine dar și de ceilalți.

Roxana David este specialist în Comunicare şi Relaţii Publice, domeniu în care s-a instruit urmând cursurile Universităţii Transilvania din Braşov.
Taguri:
Recomandăm:
- Economia mondială pendulează între agonie şi extaz
- UE trăieşte iluzia creşterii economice
- Va primi sau nu Grecia banii promişi?
- Următoarele 10 întâlniri pe care Europa nu le poate rata
- Manifest ecologic: hotelul din gunoaie
- Economia încălzirii globale - cum se vinde aerul de deasupra noastră
- Îmbrăcămintea „casual” - o problemă pentru biserică
- 31 de feluri în care poţi fi fericit, pe gratis!
- Spectacolul minții. Secretele mentalistului Gog de la „Românii au talent”
- Fotografia care a impresionat lumea întreagă e pro-viaţă
- Cea mai recentă cură de slăbire: „Dieta lui Dumnezeu"
- VIDEO: La 10 ani a uimit lumea: orb şi autist, cântă perfect imnuri religioase
- VIDEO al unei mame care a refuzat avortul, vizualizat de 10 milioane de oameni
- Ce se întâmplă în organism după ce bei un pahar de Coca-Cola
Preşedintele Consiliului de Stat, Panayotis Pikramenos, învestit ca premier interimar al Greciei
Preşedintele Consiliului de Stat grec, Panayotis Pikramenos (67 de ani) a fost învestit miercuri seara în funcţia de premier interimar responsabil cu administrarea afacerilor curente ale ţării precum şi de organizarea noilor alegeri din 17 iunie. (Mediafax)
Noul preşedinte l-a ales pe unul dintre apropiaţii săi, Michel Sapin, 60 de ani, la conducerea Ministerului Muncii şi a încredinţat dosarul reindustrializării lui Arnaud Montebourg, 49 de ani. (Agerpres)Masacru în Homs: Cincisprezece civili au fost executaţi de către forţele regimului sirian
Cincisprezece civili au fost "executaţi sumar" în noaptea de marţi spre miercuri de către forţele regimului lui Bashar al-Assad. Delegaţia ONU a fost evacuată. (AP)
Regele Cisiordaniei a ordonat investigarea acuzaţiilor privind abuzul copiilor din orfelinate
Un scandal internaţional de proporţii a fost declanşat după ce BBC a difuzat un reportaj şocant privind situaţia unor orfani cu dizabilităţi, din Cisiordania. (The Guardian)
Obama şi liderii lumii vor discuta despre criza euro şi eforturile de încetare a războiului din Afganistan, într-o reuniune de 4 zile care va demara vineri. (USA Today)




