„Cu toţii ştiţi cine sunt eu”

Invitat la o conferință a femeilor, organizată de revista Fortune, Obama a avut parte de o surpriză cu totul inedită. Cel mai puternic om al planetei vorbea cu nerv în fața unui public participant la „Summitul Celor Mai Puternice Femei". Exact în momentul în care demonstra că fără schimbări „nu putem susține...", de pe fața pupitrului s-a desprins emblema cu însemnele președinției americane. Rostogolită pe dușumea, a făcut un zgomot care nu a scăpat neobservat.

Înainte ca publicul să reacționeze, președintele a fost primul care s-a sesizat. A scos un „ooops" și apoi au urmat chicotelile și râsetele din public. Presupunând ce s-a întâmplat, s-a aplecat peste pupitru să vadă emblema. Obama a întrebat „era cumva?..."

Da, era sigla prezidențială. Semn rău, semn bun, neutru? Obama a știut să treacă momentul. Lăsat fără însemnele care-i justificau prezența și identitatea, el a liniștit audiența cu americănescul „it's all right" și apoi a replicat sălii „Cu toții știți cine sunt".

Reacția sălii i-a confirmat replica. Dacă inițial publicul a râs de ce i s-a întâmplat președintelui, acum râdea apreciind ceea ce spusese președintele.

Da, nu avea nevoie de însemne pentru că Obama nu are nevoie de siglă ca să știe lumea cine e. Și nici nu s-a aplecat să ia emblema de acolo. (probabil că dacă ar fi fost în România l-ar fi criticat imediat unii autosesizați de aruncarea caschetei polițienești peste gardul Cotrocenilor.) A lăsat-o acolo și a reluat discursul fără însemne. Cu ce autoritate?

Un preot fără sutană poate trece nerecunoscut pe stradă. Un polițist fără caschetă nu e luat în seamnă de șoferi. Un controlor de autobuz nu are nicio putere fără legitimația sa. Noi cine (mai) suntem când ne cad însemnele? Formula e simplă. Cine are autoritate derivată, o demonstrează numai prin producerea actului doveditor. Fie el document, insignă, haină, semnătură sau altceva. Persoanele care au autoritate nederivată o emană covârșitor, indiferent dacă sunt în culmea gloriei sau pe patul de moarte.

Mă închin unui Dumnezeu care a ales să fie lăsat fără niciun grad în univers. Care a acceptat să umble dezgolit și jefuit de onorurile lumești. Care a rămas Cel ce este în ciuda a ceea ce au făcut și fac oamenii cu El. El nu are nevoie de însemne. Cu toții știu cine este El și încă vorbește lumii chiar dacă sigla lui e rostogolită la pământ de o biserică neputincioasă.